BISERICI UNESCO MARAMUREȘ – Biserica de lemn monument UNESCO din Desești Sfânta Cuvioasa Paraschiva
Traseu: Baia Mare – DN 18 – Pasul Gutâi – Mara – Desești
Obiectiv: Maramureșul Istoric, satul Desești de pe Valea Marei și de la poalele NE al Gutâiului, biserica de lemn, monument istoric, cu hramul Sfânta Cuvioasa Paraschiva, inclus patrimoniului UNESCO
Localizare: Maramureș, Valea Marei, Desești
Itinerar: Baia Mare – DN 18 – Pasul Gutâi – Mara – Desești – circa 55 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: cultural – istoric – ecumenic
Grad dificultate: -
Echipament necesar: lejer, decent, adecvat vizitării unui locaș de cult
Lungime și durată: 55 km, incluzând deplasarea la / de la Desești circa 5-6 ore
Diferență de nivel: -
Recomandări: din Desești pot fi făcute drumeții spre Culmea Pietrei, la rezervația turbăriei Iezeru Mare, Piatra Tisei, barajul hidrotehnic Runcu – Tătaru, satele apropiate cu biserici de lemn din Hărnicești, Sat Șugatag, Mânăstirea, Hoteni; nu departe e Stațiunea Balneară Ocna Șugatag și inegalabila civilizație rurală a Văii Cosăului
Avertismente: în cazul drumețiilor de avut în vedere habitatele viperelor comune și melanicem frecvente în zona Desești – Valea Marei – valea Râușor
Căi de acces: dinspre Baia Mare – Baia Sprie prin Pasul Gutâi li satul Mara, ori dinspre Sighetu Marmației, prin Giulești – Hărnicești
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Sighetu Marmației ori Vișeiu de Sus și Borșa (cele care fac traseul pe Valea Marei); autoturism personal
Sugestii de cazare: pensiuni din Mara și Desești
Descriere traseu:
Maramureşul în întregul său, nu doar cel Istoric, de peste Deal, se poate mândri cu o suită de capodopere istorice-culturale declarate monumente UNESCO (bisericile de lemn din Şurdeşti, Plopiş, Ieud – din Deal, şi poate-n curând și Ieud din Şes, Bârsana, Rogoz, Budeşti Josani), printre acestea numărându-se şi biserica de lemn cu hramul Sfânta Cuvioasa Paraschiva edificată de comunitatea rurală deseştiană la 1777.
Indiferent de anotimp, pe viscol, în drum spre Piatra Tisei de Mara şi tăurile de alunecare din juru-i ori primăvara, la aşternerea liliachiilor covoare de brânduşe, mai apoi (la fine de mai şi debutul lui iunie) pe la înfloritul bulbucilor de munte, căldăruşelor albe, roz şi liliachii (mutante) alături de cele albastre cerneală, apoi a diferite feluri de orhidee, gladiole sălbatice, lăcrămioare, pecetea lui Solomon, portocaliu-albastre sor cu frate aşternute la liziere şi pe la poalele tufelor de alun sau mestecenilor intercalaţi crângurilor de stejari, dar şi în plin sezon de ciupercărit la bureţi de spini şi pruni, oiţe, gălbiori, cazaci roşii, plopşori parfumate hribe, fiind în Desești se trece chiar pe lângă splendida biserică de lemn din Deseşti.
Mare e însă șansa de-a o admira nu doar dinafară, ci și de-ai trece pragul, continuând spre pronaos surprins, înmărmurit de încântare în faţa frescelor şi a valoroasei iconografii monumentale pictată pe lemn. Dar pentru asta trebuie să suim treptele flancate de frumoasa balustradă cioplită-n stejar, admirăm banca unei terase mici din dreapta destinată popasului vârstnicilor enoriaşi, mai apoi gardul cu succesive, şidriluite, scufii amintind de miţoasle căciuli de plăieşi, gorunul – monument al naturii – mai vechi de patru veacuri, impunător şi semeţ, protejând parcă cu vânjoasele-i ramuri larg lăbărţate cimitirul din ţintirimul înviorat de sute de coroane florale din plastic.
Niciodată într-o biserică nu trebuie să păşeşti precum într-o piaţă publică, ori pe un stadion, fiindcă simţi că ai nevoie de-un fel de aclimatizare, de o minimală punere-n ordine cu tine însuţi şi-abia apoi cu zeii, iar asta nu are nimic de-a face cu fariseismul şi ipocrizia ci poate, mai degrabă, cu adunarea întru selectă pătrundere într-un rol a unui hăruit actor.
Începem vizitarea sfântului locaș de cult prin scrutarea exterioară a piramidalei şarpante cu poale duble, luăm aminte la capetele grinzilor terminate-n scăriţe, ancadramentul uşii decorat cu dinţi de lup şi funia infinită, ferestruicile mici, cu deschideri triunghiulare, amintind de medievalele ambrazuri de tragere pentru flintaşi, pereţii trainici din lemn meşteşugiţi în maniera blockbau, patinaţi de veacuri, crucile vechi din lemn de stejar cu braţe inegale decorate la capete în formă de treflă, unele coclite parcă, verzi-albăstrii, altele cioplite-n gresii fine iar unele, mai noi, în negre andezite de Budeşti, altele, cu celtice trimiteri, recent dăltuite-n formă de bogat ornamentate troiţe moroşeneşti. În jur, rectangulare morminte împânzite de plastice (realmente) policromii kitchoase dar ciudat, non vulgare, altele aplatizate şi înierbate până la definitiva lor ştergere de pe faţa pământului şi reintegrarea-n ţărâna plămăditoare de viaţă şi moarte, de bucurie şi de durere.
Intrăm sfioși în pronaos și dăm cu privirile de-un înger ce ne invită parcă cu braţele-i deschise în timp ce nişte înfricoşătoare flăcări ale Iadului izbucneac dintr-o frescă a peretelui din dreapta, aducând a infinită eşarfă însângerată emană nesăţioasă din gura spurcatului leviatan înghiţitor de păcătoşi şi netrebnici. Memento mori! Dintr-o dată te simţi copleşit, cu greu putând să-ţi strecori creştetul şi umerii printre capetele atârnând cu cioturi de cânepă ale frânghiilor pentru tras clopotele aflate în turla înălţată deasupra pronaosului şi spre care suie o scară trainică cioplită-ntr-un trunchi de molid unic și trainic.
Peste tot se văd fresce dispuse-n rectangulare şi inegale registre separate de ghirlande uriaşe de viţă de vie, naiv pictate flori. Alexandru Ponehalski pictase tâmpla bisericii între 1778-1780 iar din 1780 restul frescelor au fost realizate de către zugravul Radu Munteanu ajutat de către meşterul Gheorghe. Specialiştii afirmă că aici poate fi întâlnită o pictură de sorginte bizantină post-rustică, specifică tradiţiilor Maramureşului, inspirată de scene desprinse Vechiului şi Noului Testament şi, ca o particularitate, scena inspirată din Apocalipsă conţine personaje de naţii diferite ca nemţi, turci, tătari, zugravii apelând pare-se la recenta istoriografie pentru a decora pereţii.
Icoane monumentale pictate pe lemn se află de-o parte şi de alta a catapetesmei desăvârşite. Superbă e şi bolta de lemn, minuţios pictată, iar frescele par a se menţine aici, în Biserica Sfânta Cuvioasa Paraschiva din Deseşti, mai proaspete şi mai frumoase decât la oricare din suratele-i maramureşene. Frumos ornamentate-n lemn poleit sunt şi uşile împărăteşti. O scară cu trepte de lemn de molid suie-n balconul destinat corului bisericesc iar de aici se deschide un alt microunivers celest spre boltă şi altar iar prin zăbrelitele ferestruici, ce par închipuite interfeţe dintre lumea (sacră) de-aici şi cea (profană) de-afară, se strecoară oblice raze divine de lumină. Ne putem considera fericiți dacă, vizitând acest sfânt lăcaș bisericesc, ne putem plasa deliberat într-o sacră atemporalitate, levitând vremelnic suspendaţi în (ne)cunoscut.
Ieșim și dăm cu privirile de larga înşeuare alpină dintre Creasta Cocoşului, vârful Gutâi şi cei Trei Apostoli apoi merită să mai dăm un ocol bisericii, căutăm alte unghiuri şi perspective, desluşind deasupra intrării, pe poala superioară a şarpantei drăniţite, simbolul sfintei cruci brodat parcă-n relief după care coborâm printr-o poartă estică a ţintirimului, traversând un zglobiu pârâiaş, păşind într-o învecinată curte cu o tradiţională casă de lemn iar la umbra unui mic şopron, un vechi cuptor pentru copt pâine, cozonaci ori miel umplut.
