Baia Mare (Valea Borcutului): Casa Tâlharului – Mănăstirea
Traseu: Casa Tâlharului – Mănăstirea
Obiectiv: Castelul lui Alexiu Pocol din cartierul Valea Borcutului, Baia Mare – Casa Tâlharilor – Mănăstirea. În prezent lăsat pradă ruinei, castelul era odinioară (până prin 1970) o bijuterie arhitecturală din secolele XVIII-XIX, cu superbe vitralii, geamuri înflorate la Viena, feronerie de artă lucrată în atelierele din Budapesta, cu tablouri valoroase – uleiuri pe pânză aruncate de comuniști în poduri.
Localizare: Maramureș – Baia Mare, cartierul Valea Borcutului
Itinerar: punct de plecare Baia Mare – cartier Valea Borcutului
Marcaj turistic: traseu nemarcat
Tip traseu: excursie
Grad dificultate: ușor
Echipament necesar: bocanci, hanorac, rucsac de tură, bețe de trekking
Lungime și durată: Castelul de pe Valea Borcutului – Casa Tâlharilor – Întorsură – Balta lui Pocol – valea Frumușeaua – 2/2,3 ore, cca 5-6 km
Diferența de nivel: 250 m
Recomandări: asigurarea apei potabile din start
Avertismente: deplasare cu precauție în zonele cu stâncării și grohotișuri de sub Mănăstirea, pe la micile grote și vizuini ale Casei Tâlharilor – roci vulcanice instabile; pe culmea către Întorsură se poate întâlni mătrăguna – Atropa beladona – o plantă otrăvitoare
Căi de acces: Baia Mare –Valea Borcutului = 6 km
Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 5, autoturism personal, bicicleta
Sugestii de cazare: nu este cazul
Descriere traseu:
Plecarea se face din Baia Mare spre Valea Borcutului (6 km), dincolo de Şcoala Gimnaziala nr. 7 și fosta Casă Martin, la Castelul lui Alexiu Pocol. După castel, la aproximativ 100 m, se suie la stânga prin pădure ajungându-se la liziera cu castani și o veche colibă. Urmează deplasarea NE pe piciorul ce debutează lângă Balta lui Pocol. Apar bolovani din roci dure-cremene (silex) și gropile exploatării cuarţitelor hidrotermale.
De aici panoramăm spre Valea Borcutului, până spre Berărie, Măierişte și satul Săsar. Aproape e biserica ortodoxă, la V de ea, cea reformată. Vizavi, la poalele NV ale varfului Iricău, sunt horhoaiele periculoase, puţuri şi galeriile prăbușite ale minei Borzaş. Abruptul versant SE al Terebeşcăi – aferent Dealului Poprad – cu grohote fixate de gorunet şi câțiva pini spontani e înainte şi spre dreapta. Toamna, iarna și primăvara se văd spre E poienile Văii Neamţului până către şaua Trei Stejari și calota vârfului Igniș.
Se depășește o șa cu fosta platforma a unei sonde I.P.E.G. Maramureș spre care afluiesc din stânga vechi șleauri. La stânga – sus apar pinii stâncăriilor găunoase, brun-roşcate (geologic denumite brecii – aglomerate vulcanice), ce aparțin de Mănăstirea și Casa Tâlharilor.
Casa Tâlharilor cu Breciile alveolate, cu mici grote și vizuine, se vizitează pe la poalele stâncăriilor. Deasupra, pe platoul Mănăstirii, sunt tineri stejari cu cruci cioplite cu barda, iar pe un fag tânăr se află un atotvăzător ochi cioplit.
Se continuă deplasarea NV-V pe culme apoi se coboară circa 50 m SV spre micuţa grotă cu bolta prăbușită. Sub grotă, spre S, la câteva sute de metri, e Balta lui Pocol înconjurată de un mic parc dendrologic.
De la grotă se urcă în culmea care duce la Întorsură, ocolind prin dreapta două stâncării cu alveolări și caverne. Iarna, spre dreapta (N-NV), se vede varful Pietroasa, în față valea Frumușeaua și Ţighierul la dreapta sa, cu stâncăriile și plantaţii de molid înspre culme. Spre S-SV-V se văd satele Mocira, Săsar și Recea, șerpuirile Someșului la Ardusat – Pomi, Bozânta Mică și Mare, Tăuții Măgherăuș.
De la Întorsură se poate coborî culmea spre V, la izvorul Picia Babi din valea Frumușeaua sau la S, pe drumul de căruţă, spre Balta lui Pocol. Sub Întorsură există o galerie de mină. Balta lui Pocol a fost un loc căutat de amatorii de pui de baltă, iar iarna este un patinoar natural. Inițial, balta cu două ochiuri s-a colmatat şi redus ca suprafaţă, azi existând doar una, aproximativ circulară.
De la Balta lui Pocol se poate coborî spre S, pe la fostele domenii ale familiei Mureșan, ori la dreapta, spre SV, pe un afund şleau de căruţe spre ghistinişul lui Hinglyi Lajos, marcat spre E de câteva căsuţe. Depășind pâlcul secularilor castani se descinde în micul cimitir reformat de unde coborârea SE se face printre livezile sălbăticite și viile neîngrijite, iar după doar 2 -2,30 ore de la debutul traseului se descinde în Valea Borcutului, aproape de stația Frumușeaua a autobuzului URBIS nr. 5.
Am fost elev la scoala de pe Valea Borcutului. Am terminat generala in anul 1974 (daca nu ma insel s-ar putea sa fie si 1973). Ma intreb daca LUCIAN PETRE GOJA, e cel pe care eu il cunosc – imi amintesc doua famili GOJA care aveau casa linga CAMINUL CULTURAL. Daca nu ma insel au avut trei copii doi baieti si o fata (toti trei erau mai mari decit mine, au fost colegi cu fratii mei, fata daca imi aduc bine aminte a studiat la scoala de muzica si a facut si conservatorul). Aceasta generatie este a anilor 48-55 aproximativ.
Eu sint generatia 1959, am avut coleg de clasa GOJA care a venit la scoala de pe Valea Borcutului tirziu, cred ca eram deja in clasa 3-4, daca nu ma insel erau doi frati, cel mic a fost coleg cu mine.
Aceasta a fost o mica introducere, nu prea reusita, facuta de un fost elev al Scolii nr.7 de pe Valea Borcutului.
Nu are importanta, daca cel care scrie aceste prezentari ale locurilor copilariei noastre este probabil fostul meu coleg sau vecinul de linga caminul cultural sau poate fi o coincidenta, o face cu mult talent (poate ca nu este termenul cel mai potrivit), cu nostalgie. In descrierile pe care le face, recunosc drumetiile pe care le-am facut cind eram copil.
Nu vreau sa spun mai mult astazi. Mi-e dor de copilarie, nu stiu daca e bine sau rau, dar asta e realitatea.
Nu sint foarte bun in folosirea calculatorului, de aceea imi cer scuze pentru exprimare sau eventualele greseli de ortografie.
CU MULT RESPECT MIRCEA MURESAN SALONIK FINTIU 20 22 GRECIA.