Baia Mare: Pe Dealul Crucii și valea Vicleanu Mare
Traseu: Baia Mare – Piața Minerilor – Mănăstirea Sfânta Cruce – Dealul Crucii
Obiectiv: Dealul Crucii-500 m altitudine pe la Manăstirea Sfânta Cruce, valea Vicleanului
Localizare: Baia Mare, Masivul Igniș-SV
Itinerar: Baia Mare – Piața Minerilor – Mănăstirea greco-catolică Sfânta Cruce
Marcaj turistic: triunghi roșu de la Lacul Bodi în avalul văii Vicleanu Mare până pe Splaiul Republicii și-n continuare spre Ștrand-Câmpul Tineretului
Tip traseu: excursie
Grad dificultate: mediu
Echipament necesar: adecvat anotimpului
Lungime și durată: circa 7 km, 2 ore și jumătate – 3 ore și jumătate
Diferența de nivel: 350-450 m
Recomandări: bețe de trekking; vezi harta Gutinul turistic-zona Baia Mare – Tăuții Măgherăuș-2005; circuit realizabil în orice anotimp; posibilă variantă pe valea Sf. Ioan, prin cariera omonimă sau pe traseul marcat cu bandă albastră și cruce galbenă – de la Muzeul Etnografic – Dealul Florilor pe deasupra Carierei Sf. Ioan spre vârful Strâmba, respectiv spre Șaua Dia – vârful Pleștioare
Avertismente: nu există izvoare, de asigurat apa din start; atenție la abatajele de suprafață și îndeosebi gurile de aerisire ale Grotei Mari din Dealul Crucii dar și la puțurile seculare ori cel fost al IPEG de pe valea Vicleanului Mare
Căi de acces: din Baia Marea prin Piața Minerilor, posibil și în amontele văii Amadeia, pe la Tunelul de apă și gura Grotei Mari din Dealul Crucii
Mijloace de locomoție: cu autobuz urban până în Piața Minerilor sau pe jos
Sugestii de cazare: nu este cazul
Descriere traseu:
Traseul debutează în Baia Mare. Suim pe o stradela în pantă accentuată ce duce din Piaţa Minerilor spre Mănăstirea Sfânta Maria. Ajungem curând la ultimele case şi o livadă de pruni, sub bisericuţa din lemn în stil maramureşan, cu chiliile monahale şi un grup de căsuţe tip camping la dreapta.
De aici, pe vreme bună, se deschide o panoramă amplă către Baia Mare – Centrul Vechi (Biserica Reformată, Turnul Ștefan, Biserica Sf. Nicolae, Teatrul Municipal, Biserica Romano-Catolică, Biserica Calvină, Catedrala Ortodoxă – fostă greco-catolică inițial).
Abordăm în urcuș direct, dinspre V, versantul abrupt cu hăţaş de sânger şi mur precedând codrul de goruni incendiat în urmă câțiva ani, se văd și azi trunchiurile incinerate și carbonizate. Astfel ajungem destul de repede pe piciorul vestic lung şi ascendent urmând o firavă potecă, pe alocuri bolovănoasă, ce descinde în Dealul Crucii (vârful conului).
Panorame frumoase se deschid la V începând cu valea şi cariera Sf. Ioan, Piatra și Grota Tâlharilor (Tolvaj Denes) din Dealul Morgău (culmea SE), Iricău și vârful Ferigii. Spre dreapta (E) apare creştetetul vârfului Mogoşa, spre S codrii de stejar ai Groşilor şi Ocolişului. Versantul S, arid-stâncos, e marcat vara-toamna de pâlcuri de cârmâz – Phytolacca sp.
Pe alocuri poteca e blocată de trunchiuri de stejari parţial carbonizate și zone cu hăţaş de mur și mestecăniș. Aici pot fi frecvent întâlnite urme de cervide, vulpi, mistreți deși orașul e foarte aproape.
Într-o oră de la plecare se ajunge pe vârful Dealul Crucii marcat cu o cruce și care, deşi nu are decât 500 m altitudine, oferă o extraordinară belvedere. Spre NE apare calota vârfului Igniş iar la dreapta acestuia, peste valea Săsarului, vârful Mogoşa.
De aici se urmează pe direcția N culmea marcată silvic cu bandă roşie și mai apoi galbenă (de ocol silvic municipal), uneori cu H silvic galben-roşu (delimitare de areale silvice municipale de cele ale statului). Spre stânga, către valea Sf. Ioan, coboară un vechi drum de căruţe.
Imediat de-o parte şi alta a culmii nordice înguste se ivesc patru cratere rezultate consecutiv prăbuşirii minelor de neferoase exploatate dinainte de 1700 (conform geolog D. Iştvan). Un crater e în dreapta potecii, înfiorător prin deschidere şi adâncime. De remarcat salutara idee a celor ce administrează acest perimetru minier de a limita la un moment dat accesul oamenilor și animalelor spre hăuri, plantând în jur stâlpi de stejar cu gard din sârmă ghimpată.
Toate aceste cretere/ puțuri ajung în Grota Mare a Dealului Crucii – Nagy Verem în limba maghiară, în care minereurile de aur și argint au fost exploatate pe filon cu ajutorul scuturilor, un fel de schele subterane, încingând zile la rând roca vulcanică – cuarțite filoniene – cu foc de lemne și apoi prin răcirea bruscă cu apă și oțet pentru dezagregarea acestora. Fumul era evacuat la suprafață prin acele avenuri/puțuri antropice.
Se coboară lejer spre o înşeuare. Apar curând vechi drumuri de căruţă coborând la NV spre valea Sf. Ioan (obârșie), respectiv la dreapta spre afunda dar și mai scurta vale Amadeia. Culmea pe care ne aflăm suie în trepte ample spre vârful Strâmba (838 m) şi apropiata de acesta Piatra Şoimului.
La un moment dat spre E, într-o depresiune înconjurată de făget, apare oglinda lacului Bodi Ferneziu (antropic, sursă de alimentare cu apă odinioară a Băii Mari). Continuăm pe culme până spre valea Vicleanul Mare (obârşie), un frumos bazinet cu pâraie abrupte și abundente la finele iernii și topirea zăpezii.
Facem un vast arc de cerc spre E pe sub vârful Strâmba, având șaua și vârful Hija (767 m) la dreapta apoi coborâm pe o culme cu drum de TAF, în final dând în drumul auto-forestier care acompaniază valea Vicleanul Mare în aval până la confluenţa acestuia cu râul Săsar.
Trecem prin dreapta Uzinei de Apă – marcaj vechi turistic triunghi albastru de la V de Lacul Bodi Ferneziu până în strada Griviței și triunghi roșu, mai recent, în lungul văii până la Splaiul Republicii – Stadionul Minerul.
Pe porțiuni lungi talvegul andezitic al văii Vicleanul Mare are un aspect de covată lungă iar zona aduce unui frumos și foarte îngust defileu. O haldă de steril, fixată cu parapeţi împletiţi din nuiele, rămâne la dreapta văii. Puțin mai jos se desprinde (spre V) marcajul turistic vechi, triunghi albastru care ajungea în strada Griviţei trecând pe la bazinele noi ale Uzinei de Apă.
După 3 ore și jumătate – 4 ore de la plecare ajungem la Uzina de Apă și de-acolo în strada Griviței – Colonia Topitorilor de la limita Ferneziu-Baia Mare.