Baia Mare: Din Ferneziu la Lacul Bodi, cu retur pe Valea Vicleanu Mare

Din Ferneziu, zona Complex, suim spre V-NV pe str. Podinei apoi pe str. Bodi. La lizieră, pe stânga drumului (dupa 15 minute de la debut) apare un panou info al Ocolului Silvic Municipal şi Bs III/26, în zona pâlcului de pini silvatici intercalaţi pădurii de gorun şi castani comestibili. Bs III/ 24 e aproape, foarte puţin mai sus şi în stânga. Drumul pietruit suie în serpentine largi ajunge într-o zonă de platou, taie o culme ce intersectează şi un drum de TAF orientat SV-NE, marcat silvic cu benzi galbene paralele iar, la dreapta, pe un picior NE care continuă spre vârful Hija, apare Bs II/25. Urmăm drumul pietruit şi după 40 minute de la plecare ajungem la lac, ocolind prin dreapta cabana Bodi (privată) şi un pâlc de conifere ornamentale.

Îmi arunc voiniceşte (email), dar şi fără speranţe, buzduganul ofertei turistice de final de an. Răspunde prompt… draga de Brena. Mai întâi la ora 6,30 dimineţa îmi fac circuitul în Valea Borcutului, la casa părintească, revin în oraş la 7,50, amărât de neşansa de-a surprinde cerul zmeuriu înainte de răsărit apoi, pentru câteva clipe, purpuriu, magnific. Mai am o tentativă de-a coopta ortacii, invitându-mi ginerele şi pe Radu, nepotul mai mare. Răspuns sec, inechivoc, categoric nu.

9,30 dimineaţa – fiindcă Brena nu are voie-n autobuz apelez la un taxi care ne duce până în Ferneziu, zona Complex. Soarele abia sparge coroanele gorunilor negricioşi, gravaţi pe cerul albastru, spre Valea Cerbului – Culmea Bulat – Ouţu. O luăm repejor în sus, spre str. Podinei, trecem pe lângă cimitir (sinistră perspectiva, nu şi admirând contre jour dealurile din urmă pe lângă o cruce mare). Moşi Nicolae suie şmecheroşi pereţii, balcoanele, caselor, vilelor pe scări împletite. Moşi Crăciuni cu albe bărbi şi plete cârlionţate, de aceeaşi occidental-comercială sorginte, mă privesc dintre ferestrele caselor micuţe sau de pe treptele altora. Nu lipsesc piticii ceramici kitchoşi din grădini. Nicio curte fără 1-2-3 câini, de rasă sau maidanezi, dar vigilenţi și gălăgioşi. Nea de 12-15 m pe mijlocul şi marginile asfaltului îngust. În dreapta sus, vârful Igniş, aproape denudat de nea. Se văd ca-n palmă şi Piatra Marcului / Dracului, rezervaţia coloanelor andezitice bazaltoide Lespezi, Turnul lui Pintea şi la V, Ticlăzăul.

În 15 minunte suntem la liziera cu pini. La stânga panoul info al O.S. Municipal Baia Mare şi Bs III/26 şi o mulţime de trunchiuri de castani comestibili destul de tineri *(40-50 de ani) doborâţi cu drujba, fiind afectaţi de devastatorul cancer al scoarţei. De aici în sus drumul e mai abrupt, pietros, spălat de torente. În dreapta curge abia perceptibil un pârâiaş fără nume. Drumul complet acoperit de gheaţă şi nea e marcat cu bandă galbenă silvică şi simbolurile traseelor de cicloturism. Pădurea de goruni, castani comestibili, carpeni, pini silvatici se continuă într-una de fagi minunaţi. Linişte. Soare. Plăcut. Probabil + 3, + 5 C. Zbor de gaiţe şi spinţari, zglobii, drăgălaşi piţigoi. Apoi… două înfundate bubuituri. Poate vreun braconier… asigurându-şi festinul revelionistic.

În zona de platou, însorită, neaua lipseşte, făgetul domină de-acum versanţii bronz-auriţi de frunziş şi înverziţi de smocurile zvelte de screadă. Nici vorbă de căprioare, ciute, mistreţi. Ar fi fost mult prea frumos …

Lacul Bodi

Coborâm spre zona estică a lacului, pe drumul cu nea îngheţată, mai groasă de un lat de palmă, lăsând în stânga o plantaţie de pin şi panorama spre Valea Viclenu Mare, flancul drept, împădurit, imediat după aceea cabana Lacul Bodi – privată, străjuită de conifere exotice. Mă latră apatic un câine nevăzut. Mai apoi remarc fumul parfumat a fag ieşind din coş. Nici ţipenie de om însă. Ajungem la fostul ponton-debarcader, distrus, sumbers parţial.

Lacul Bodi e integral acoperit cu gheaţă opacă albă. Cineva s-a distrat încercându-i grosimea şi rezistenţa, dovadă numeroasele pietre negricioase care-i maculează suprafaţa. Ocolim prin E-N-V lacul splendid străluminat de soare. Gheaţa ascunde, din fericire, mizeriile menajere uitate de pescarii amatori necivilizaţi. Nu pe toate însă. Multe în jurul vetrelor şi în capătul NE, dintre hăţişul de mur şi brâul îngust dar fotogenic de stufăriş. Cu greu remarc o zonă de oglindă lacustră scăpată de cuirasa de gheaţă în care se scaldă făgetul matur. Minunată e gheaţa cu minuscule, mii şi mii, godeuri, nelipsind nici seminţele – inconfundabile elice – ale carpenilor şi ce orbitoare reflexele!

Valea Vicleanu Mare

40 minute mi-au trebuit să ajung la Lacul Bodi. 20 de minute ca să mă extaziez fotografiindu-l din varii unghiuri şi moduri. Apoi cobor pe lângă fagul uriaş marcat turistic cu triunghi roşu, ajung la Valea Vicleanu Mare şi mă deplasez pe drumul forestier în avalul ei. Praguri, repezişuri, mici cadcade alternând cu frumoase băltiri smolii contre jour. Smocuri de ferigi rămase verzi din toamnă. Bolovani aglomerat vulcanici rugoşo, negricioşi. Taluzuri cu andezite alterate, în curs de caolinizare. Arinii flachează, precum nişte demne santinele, malurile văii.

Peste vale, în dreapta, vechiul traseu spre Baia Mare, marcat cu triunghi albastru, imediat după aceea, de asemenea în dreapta văii, halda unei mine de prospectare geologică, deasupra ei gorunetul şi ghistinişul bătrân (arie naturală protejată). Din senin, pe lângă banda silvică galbenă şi triunghiul roşu, pe un arin tânăr apare marcajul turistic punct galben. Habar n-am de unde vine şi încotro duce. Nu-l mai revăd. La stânga apare un fel de scurt-abrupt canion andezitic. Pare că acolo s-a exploatat în abataj de suprafaţă vreun filon aurifer. Imediat după aceea, spre stânga, suie costiş un şleau de căruţă ce duce peste apropiata culme în Valea Stejarului.

Valea Vicleanu Mare, cu talvegul său accidentat, alteori neted ca o lungă covată compactă de andezite, e cea care oferă suita pretextelor foto deosebite. Mai apoi, peste vale şi-n dreapta, aproape de bariera silvică de lângă Uzina de Apă, apare un izvor cu ciurgău.

Ocolim bariera continuând pe drumul ce coboară spre Splaiul Republicii. La stânga Uzina de Apă. La dreapta o gospodărie izolată, prosperă pare-se. Înainte (SE), peste liziera pădurii tinere de foioase cu conifere plantate, se vede o parte a Băii Mari din zona vechii Uzine de Apă şi Valea Cerbului, în dreapta ţâşneşte spre cer, falic şi netrebnic, coşul de 450 m al defunctei Phoenix – Cuprom SA.

Abandonăm drumul, optând pentru poteca ce se ţine la dreapta unui vâlcel / pârâiaş pe lizieră. La o oră de la plecarea de la Lacul Bodi mărşăluim ostăşeşte, alert, pe Splaiul Republicii, cu râul Săsar la stânga. Ne trebuie un ceas până acasă, şerpuind cât mai directisim posibil spre str. Tâmplarilor, podul peste Săsar din dosul fostei Catedrale Greco-Catolice confiscată de ortodocşi, admirând in passing Dealul Crucii şi biserica de lemn a Mănăstirii Sfânta Cruce, Dealul Florilor, Culmea Morgău, Iricăul, marea familie de raţe sălbatice aciuată oportunist pe Rivulus Dominarum, sfidând multiseculara-i poluare minieră şi-ndeosebi, în ultimele decenii, pe cea menajeră.

Coborâm către Piaţa Millenium, admirând zvelta Biserică Evanghelică, în continuare Turnul Ştefan, Biserica Sf. Nicolae, Biserica Romano-Catolică, un colţ al Teatrului Municipal, monumentala clădire a Museum of Art, deviind spre Piaţa Izvoarele pentru a imortaliza Turnul Măcelarilor, martor în două rânduri renovat după 1990 (ultima oară cu sprijin financiar norvegian, sic!). În acest interval am inventariat, adesea deosebit de încântat, o mulţime de case şi vile noi, unele veritabile bijuterii arhitecturale de sec. XX-XXI, cu nespus de mult bun gust realizate.

De la Piaţa Izvoarele pe str. V. Alecsandri, Rozelor – Bdul Unirii – Aleea Transilvaniei – B-dul Republicii şi până acasă, pe Bogdan Vodă, nimic nu mai atrăgea atenţia în afara frumoasei destul de noi Biserici Greco-Catolice aflată lângă Casa Armatei, vizavi de casa Tineretului, C.C.I. Maramureş, Sala Sporturilor şi Bazinul de Înot. Apropo, era cât pe ce să omit ecumenica hardughie gen Casa Poporului, încă-n roşu, Catedrala Ortodoxă de la intesecţia bulevardelor Unirii și Republicii.

3 ore şi 30 de minute, 10 km parcurşi alert alături de Brena, o frumoasă, meritată încheiere de an turistic în care cu voia zeilor am reuşit să fac 59 de trasee, câteva în premieră pentru mine.