Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Oct 30, 2017 în Articole noi, Stiri | 2 comentarii

122 de capre negre au fost numărate în Parcul Rodnei toamna aceasta

122 de capre negre au fost numărate în Parcul Rodnei toamna aceasta

Numărul de capre negre din Parcul Rodnei continuă să fie mic, după cum rezultă din recensământul efectuat toamna aceasta.

Administrația Parcului Național Munții Rodnei a dat publicității rezultatele celei mai recente numărători a efectivelor de capre negre din areal, acțiune ce a avut loc în 19 octombrie 2017. După verificarea traseelor din fondurile cinegetice indicate de specialiști, s-au identificat 122 de capre negre, mai multe ca la evaluarea din primăvară, dar tot mai puține în comparație cu anii trecuți.

Rupicapra rubicapra este considerată simbolul Parcului Național Munții Rodnei de specialiști, dar, totodată, un trofeu și o delicatesă de către braconieri. De altfel, numărul mic al caprelor negre în acest areal este pusă pe seama vânătorii ilegale, dar și a bolilor. Un recent caz de braconaj la capra neagră a fost surprins de niște turiști care au și filmat scena, iar în urma anchetei s-a stabilit că printre persoanele implicate se află și un pădurar.

Evaluarea exemplarelor are loc de două ori pe an, la începutul lunii iunie și la finele lunii octombrie. La prima numărătoare din 2017 au fost identificate 104 exemplare, dar potrivit specialiștilor efectivele de capră neagră din Parcul Rodnei ar trebui să fie de 5 ori mai mare.

Gafic evaluare capre negre 2017 - Muntii Rodnei

2 Comentarii

  1. Pai la o crestere atit de alarmanta Min. Mediudului ar trebui sa autorizeze impuscarea citorva duzine din paguboasele fapturi care nu pasc doar flora alpina ci au decimat postlovilutionar si codrii de rasibnoase si foioase aferenti P,N.M.Rodnei.

    Acum pe bune, nu dau un scuipat pe evaluarile bianuale stiintifice mioritice de acest fel , pt. nicio specie cinegetica.

    Atita vreme cit de ani de zile 4 x 4, SUV-uri, motobicke, ATW circula-n prostie -0teoretic ILEGAL-din Borsa via Borsa Pietroasa pina la Statia Meteo Iezer sau dinspre BN prin Batrina la Obirsia Rebrei si-n continuare , pe un drum alpin ilegalamenajat dupa 2005 , pina in caldarea Taurilor Buhaiescu (parte din fsota Rezervatie Stiintifica Pietrosu Rodnei), cita vreme pe v.Bila se poate sui lejer cu mijloacele motorizate de azi pina in Gaura Inaului -Creasta Plescutei (unde cu citiva ani a fost filmat un braconaj la capre negre) , cind din Pasul Prislop se suie lejer , pe linga manastire in Saua Stiol-TRaul Stiol (lacul glaciar Izvoru Bistritei Aurii ilegal amenajat de ciracii Primatriei Borsa) si-n continuare spre Saua Gargalau , caprele negre bu au nicio sansa asa cum nu au nici cervidele (decimate) din zona.

    In continuare grija institutionala romaneasca pentru fauna, flora, peisagistica montana deosebita e o gargara penibila, o dovedesc aberantele cote de ,,extragere a pieselor,, anual acordate.

    Ar trebui intrebati referitor la prezenta speciilor cinegetice cei care circula frecvent in spatiul montan/alpin si o fac de decenii, avind astfel expertiza unor aprecieri comparative 1960-70-80-90-2000-2017 nu cei pusi de catre RNPRomsilva-APNMR etc. sa declare ca au vazut misunind hoarde de slabaticiuni in muntii nostri.

    Astfesl de statistici ,,stiintifice,, sunt sinonime cu imbatatul cu apa chioara & furtul propriei caciuli de pe gard !

    Mirare ca profitind de iesirile in teren recenzorii nu au numarat si stolurile de acvile inegrind cerul, cerbii, ciutele, ursii zbenguindu-se-n turme nesfirsite, cocosii de munte ciugulind, cu tupeu , recoltele de merisoare si afine, marmotele ciuruind grohotele samd ,

    Cui folosesc statisticile mincinoase in Romania ?
    (in speta vinatorilor si vraconierilor)
    LPG

  2. Domnul LPG are totala dreptate, numararea se face de catre cei ce vor sa dea permisiune la vanarea unei cantitati de animale din acea specie. De ce nu se fac foisoare pentru foto vanatoare? Sa se bucure peste ani si copiii nostri. Specialistii (adevarati, nu cei dornici de un carnacior de caprior) sa spuna de ce ar fi gresit sa avem o fauna bogata? Si de aici vrem sa facem bani? Sau sa satisfacem ~barbatia~ unor non umani? Dupa paduri asta ar urma: fauna, multa rusine pentru cei care NU gandesc.

Leave a Reply to Goja Petru Lucian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This