Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la May 15, 2014 în Drumetii, Trasee turistice | 0 comentarii

Zona Mara-Cosău: În Breb, la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și Tăurile Hoteni

Zona Mara-Cosău: În Breb, la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și Tăurile Hoteni

Traseu: Breb -  Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Valea Caselor -  Hoteni – Tinovul și Tăurile Hoteni

Obiectiv: satul Breb de la poalele E-NE ale Gutâiului; arhitectura maramureșană rurală tradițională; biserica de lemn greco-catolică, monument istoric cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril construită în 1622, cu turnul datat 1531, pictată mural în 1626 – frescele sunt în mare parte distruse de fum, igrasie și mucegai, cu o bogată colecție de icoane din secolele XVII-XIX; lespezi de piatră sunt așezate în fața bisericii pentru pomeni și sfințiri; în cimitir coexistă vechi cruci de stejar, piatră și turnate din fontă și oțel; în fața bisericii e fosta casă parohială construită în 1903 pe locul precedentei edificată în 1801; Valea Caselor din Breb; Tinovul și Tăurile Hoteni – arie naturală protejată în care până prin 1900 habitau brebi (biberi sau castori)

Localizare: Maramureș, la poalele E-NE ale Muntilor Gutâi, în satele Breb și Hoteni

Itinerar: Baia Mare – Cavnic – Pasul Neteda – Budești – Breb – 45 km retur în Baia Mare prin Hoteni – Hărnicești – Desești – Mara – Pasul Gutâi – 65 km; 110 km total circuit auto

Marcaj turistic: cruce roșie la Tăurile Hoteni

Tip traseu: circuit turistico-ecumenic

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: lejer, adecvat anotimpului

Lungime și durată: de la Biserica Sfinții Arhangheli din Breb, în avalul Văii Caselor la Tăurile Hoteni și retur aproximativ 5-6 km, 2-3 ore

Diferența de nivel: nesemnificativă

Recomandări: de făcut în zile de sărbători religioase majore pentru a asista la ritualurile creștine (greco-catolice sau/și ortodoxe) dar și la obiceiurile și datinile străvechi, ocazii în care locuitorii din Breb și Hoteni se înveșmântează în straie populare deosebit de pitorești

Avertismente: atenție în zonele cu stâne și câini ciobănești; zonă cu vipere comune și melanice

Căi de acces: prin Cavnic – Budești sau Hărnicești – Hoteni

Mijloace de locomoție: curse spre Sighetu Marmației din Baia Mare sau autoturism personal

Sugestii de cazare: pensiuni, localnici, cort

Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare spre CavnicBudești și continuăm la stânga, spre Ocna Șugatag până în prima culme din care coboară spre stânga drumul asfaltat îngust spre Breb.

Urmăm drumul, trecând printre gospodării, lăsăm la stânga o pensiune și panouri-hărți info turistice, spre biserica zidită, ortodoxă și de-acolo spre Valea Caselor, la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și fosta casă parohială alipită de țintirimul acesteia spre SV.

Vizităm țintirimul, cimitirul cu cruci impresionante și edificiul bisericesc greco-catolic după care mergem în avalul Văi Caselor pe direcția NE, spre Hoteni; asfaltul se termină, drumul fiind în continuare, circa 2 km, pietruit.

Suim o pantă, având la stânga platoul vulcanic Gutâi, de la Creasta Cocoșului la vârful Gutâi și Gutâiul Mic (Trei Apostoli) și Măgura Budeștiului iar în urmă vatra Breb-ului și la orizont vârfurile și culmile N-NV ale Munților Lăpușului * (Măgura Mare și Mică, vârful Făgădău Pintii, Piatra Totoșului – un fost geizer; Corha – Gruiu Lupului – o fostă caldeiră vulcanică, Chicera, Stânișoara, Sermetieșul, vârful Neteda, vârful Văratec).

Ajungem într-o zonă de platou din partea SE a localității Hoteni, pe stânga apare o răstignire și o livadă de meri pitici tineri, la dreapta, prima gospodărie. Pentru a vizita Tinovul și Tăurile Hoteni mergem pe potecă, printre fânațe și holde mici spre crângul cu stejari de șes și arini aproximativ 300 m. Apare un panou info și tăul lung, SV. În dreapta acestuia, spre E, poteca duce la Tinovul Hoteni.

O potecă orientată NE-N duce pe lângă tăul lung spre cel mare în care habitează o faună piscicolă modeste, broaște țestoase de apă dulce și cuibăresc rațe sălbatice. De la tăul mare se poate coborî pe marcajul cruce roșie spre biserica de lemn Hoteni. Zona e deosebit de frumoasă la înfloritul pomilor fructiferi. Vegetația de turbărie însă trebuie admirată începând din finele lui mai până spre mijlocul lunii iulie.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This