Zona Lăpuș: În situl neolitic Podanc și lacurile Zâmbrița
Traseu: Baia Mare – Tg. Lăpuș – Dămăcușeni – Rogoz – Lăpuș - situl neolitic Podan - Tăurile Zâmbrița
Obiectiv: Țara Lăpușului în zona Lăpuș (Lăpușu Românesc, Tg. Lăpuș fiind numit odinioară Magyar Lapos – Lăpușu Unguresc adică), situl neolitic Podanc, lacurile artificiale Zâmbrița
Localizare: Maramureș, Țara Lăpușului, Lăpuș
Itinerar: Baia Mare – Tg. Lăpuș – Dămăcușeni – Rogoz – Lăpuș – 55 km (+ 7-8 km) până la Tăurile Zâmbrița
Marcaj turistic: -
Tip traseu: drumeție istorică și agroturistică
Grad dificultate: lejer
Echipament necesar: adecvat anotimpului
Lungime și durată: 63 km
Diferență de nivel: 150 m
Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului
Avertismente: -
Căi de acces: dintre Rogoz – Lăpuș înspre SE
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Tg. Lăpuș – Băiuț; mountainbike; autoturism personal
Sugestii de cazare: cort, localnici, pensiuni
Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare spre Tg. Lăpuș – Lăpus la situl arheologic localizat pe terasa Podanc din Valea lui Lazăr, Tinoasa, şi catalogat la nr. 108231.01 din Repertoriul arheologic al României, vizând Neoliticul – Epoca bronzului, perioada sa târzie. Traversăm Dealul Pietriş, după cumpăna apelor, panoramăm spre Cufoaia, Culmea Preluca, debutul Defileului Lăpuşului din Răzoare, îndepărtata culme Breze – Aluniş – Măgoaja, vârful Minghet, Hudin şi Ţibleş şi de-acolo spre ampla depresiune a Ţării Lăpuşului, până în Tg. Lăpuş.
Traversăm în continuare Tg. Lăpuş apoi satul Dămăcuşeni şi o porţiune sud-vestică a satului Rogoz. Oprim pentru a admira extraordinarele cuesta din stânga şoselei, peste modesta vale a râului Lăpuş, nişte aride şi înalte faleze formate din conglomerate aluvionare şi stratificări sedimentare.
Pentru a ajunge în Podanc avem drept reper drumul de ţară desprins spre dreapta din șoseaua ce leagă Rogozul de Lăpuş, la aproximativ 400 m anterior de intrarea în aşa numitul Lăpuş Românesc, în plus trebuie avut în vedere deasupra terasei Podanc, pe o colină, casa olandezului. După drumul hârtopos se ajunge pe platoul sitului arheologic aferent sanctuarului.
Foarte pe scurt investigaţiile şi descoperirile arheologice vizând Epoca Bronzului din Lăpuş s-ar putea rezuma astfel:
- 1967, dr. Carol Kacso îşi începe primele cercetări pe terasa sudică a Lăpuşului în locaţia numită Podanc unde se află un cimitir datat din partea finală a Epocii bronzului
- începând cu anul 2007, lucrările arheologice de aici, vizând un proiect comun româno-german, se desfăşoară sub egida şi finaţarea Muzeului de Istorie şi Arheologie Maramureş în colaborare cu Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, ulterior cu Fundaţia Germană pentru Cercetare
- prof. dr. Carola Metzner-Nebelsick, de la Universitatea Ludwig-Maximilians, a condus activităţile din sit în acest an, fiind sprijinită de dr. Carol Kacso de la muzeul băimărean, prof. dr. Louis D.Nebelsick de la Universitatea Cardinal Stefan Wysynsky din Varşovia (Polonia), studenţi nemţi, polonezi, cehi, englezi şi români
- iniţial au existat circa 80 tumului în necropola tumulară (străvechiul cimitir) datată de la sfârşitul sec. XIV până la începutul sec. XII î.Hr., dispersaţi pe întinderea a aproximativ 1 km
- în vara 2008, arheologii au descoperit aici (în tumulul nr. 26) un veritabil sanctuar legat de ceremonia înmormântării strămoşilor locuitorilor din zonă dar şi a comemorării ritualice a acestora, fapt determinat de găsirea numeroaselor fragmente ceramice reprezentând resturile vaselor de mâncare şi băutură deliberat sparte de către participanţii la aceste evenimente
- sanctuarul a fost iniţial construit din lemn, fapt demonstrat de urmele carbonizate iar după vreun secol, din piatră; arheologii presupun că sanctuarul fusese sprijinit de piloni solizi de lemn care după ceremonie erau extraşi, gropile defuncţilor fiind umplute cu cenuşa rezultată din alte ritualice incinerări anterioare (au fost remarcate din acest punct de vedere – folosirea pilonilor de susţinere – similitudini cu ritualurile mortuare dacice datate mult mai târziu însă).
Compararea acestui sanctuar cu antica Troia, descoperită de către reputatul arheolog german stabilit în America, Heinrich Schlieman şi soţia acestuia în 1871 în actualul Isarlîk din Turcia, şi a ritualului înmormântării cu acela al legendarului erou Patrocle, prietenul lui Achile, căzut în asaltul cetăţii, a survenit odată cu descoperirea aici a unui drum pavat cu piatră de râu în zona de est a tumulului 26.
Într-un vas de bronz au fost descoperite seminţe de plante, cercetarea acestora derulându-se în prezent. De remarcat lipsa în general a resturilor vegetale ca şi a celor animale (schelete, oase) din sit, aceasta datorându-se probabil incinerărilor dar şi a alterărilor generate de PH-ul acid al solului.
Cercetările de laborator (efectuate de specialişti canadieni la laboratoarele din Heidelberg-Germania) vor continua cu studii şi iradieri cu C14 precum şi cu cercetarea felurilor de granule de polen descoperite în straturile aflate la profunzimi diferite .Prospecţiunile geo-magnetice, noninvazive şi nedistructive completează mijloacele moderne de investigare arheologică desfăşurate aici. Unul dintre scopuri este acela de-a afla despre preocupările băştinaşilor acestor locuri în urmă cu 3400 – 3200 ani, dacă ei au fost preocupaţi de minerit şi în special de exploatarea cuprului (sistematic exploatat şi prelucrat mult mai târziu în bazinul minier Băiuţ, adică aproape).
Prof. dr. Corina Ionescu de la Universitatea Babeş-Bolyai, şefa catedrei de Mineralogie, urmează să efectueze cercetarea fragmentelor ceramice descoperite în zonă pentru a desluişi taina confecţionării şi prelucrării lor. Artefactele descoperite până în prezent în situl Lăpuş nu pot oferi însă niciun indiciu în cea ce priveşte limba vorbită de locuitorii acestor meleaguri în urmă cu mai bine de trei milenii, cert este însă că aici existase un mare centru de importanţă europeană, fapt care sporeşte valoarea descoperirilor arheologice din Lăpuş.
La stânga şantierului arheologic focalizat pe tumulul 26 se află un alt mare tumul, înierbat dar prospectat arheologic înainte. În jurul sitului clencerii şi clăile de fân, terasările agricole cu diferitele culturi, tufele, huceagurile înguste nu trădează mai prin nimic gloriosul trecut istoric al acestor locuri. Nu departe, spre NE, Lăpuşul îşi prezintă neasemuita-i frumuseţe a vetrei satului din care se iţesc spre cer turlele bisericilor.
Din situl Podanc ieşim la asfalt și continuăm astfel în lungul Lăpuşului, spre Băiuţ, la ultima casa, după podul peste râul Lăpuş, facem dreapta (indicator spre Mănăstirea Râoaia). Avem de traversat o altă impresionantă terasă aluvionară aferentă de asemeni malului geografic stâng a râului Lăpuș pe care s-ar fi descoperit un furnal vechi de peste 100 de ani.
După ce trecem culmea terasei, facem imediat în sus şi la stânga pe un drum pietruit spălat de averse. În dreapta e valea aproape seacă a Zâmbriţei, imediat după aceea apare un prim dig şi dincolo de el un drumeag ce continuă-n amontele viitorului mic luciu de apă. De acum ne deplasăm pe un platou iar la dreapta urmează un alt dig şi cel mai mare iaz-acumulare de apă şi locaţie de agrement și pescuit sportiv. Un guler de păpuriş sporeşte pitorescul iazului aflat în curs de colmatare datorită vegetaţiei lacustre luxuriante, secetei şi debitului mic al văi care-l alimentează.
Ne plimbăm în amontele malului geografic drept al iazului, ajungem la următorul dig şi spectaculosul luciu albastru închis de apă, ceva mai mic decât precedentul. O cabană etajată de lemn şi două căsuţe tip camping, confecționate din bârne, trădează intenţiile prestatoare de servicii turistice ale proprietarului terenului în dreapta lacurilor. Privind din amonte spre aval peste cele două iazuri, vatra comunei Lăpuş şi situl arheologic, se văd de-aici vârful cu relee Breaza, Culmea Breaza şi vârful Aluniş de deasupra Mănăstirii Rohiţa.
De la Tăurile Zâmbrița ne îmbarcăm plecând spre Baia Mare, bucuroşi că am mai pus o cărămida la edificiul cunoașterii Ţării Lăpuşului şi a Maramureşului.