Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Jun 16, 2017 în Articole noi, Stiri | 1 comentariu

VIDEO: Locuri de poveste din Maramureș, prezentate la ONU în beneficiul diplomației române

VIDEO: Locuri de poveste din Maramureș, prezentate la ONU în beneficiul diplomației române

Imagini din Maramureș și din alte regiuni ale României, filmate de echipa care a realizat documentarul “Wild Carpathia – Seasons of Change”, vor fi prezentate la sediul Organizația Națiunilor Unite cu scopul sprijinirii candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, mandatul 2020-2021.

De o factură cultural-artistică deosebită, evenimentul va avea loc marți, 27 iunie 2017 la sediul central al ONU din New York, fiind organizat de Misiunea Permanentă a României la ONU și de Institutul Cultural Român.

Filmul documentar “Wild Carpathia — Seasons of Change” va fi prezentat în premieră nord-americană de către Charlie Ottley, realizatorul britanic al miniseriei “Wild Carpathia” ce-l are ca protagonist și pe prințul Charles al Marii Britanii. Acesta a fost desemnat să prezinte diplomaților acreditați la ONU, proveniți din 193 de state membre, cel mai recent documentar al său despre frumusețile naturale ale României.

După difuzarea filmului la ONU, va urma o sesiune de întrebări și răspunsuri susținută de Charlie Ottley (realizator) și de Oana Mihai (producător). De asemenea, Prințul Charles de Wales, moștenitor al tronului britanic, promotor activ și entuziast al frumuseților naturale ale României, va adresa publicului prezent la eveniment un mesaj video introductiv.

Ultimul episod al seriei “Wild Carpathia — Seasons of Change” urmărește transformările peisajului din Carpați — de la ruginiul toamnei, trecând prin zăpezile iernii, până la înmugurirea de primavară — și elogiază frumusețea fără egal a naturii, într-o lume a culorilor vii și a tradiției păstrate nealterată peste veacuri. De la sate și comunități ce prosperă grație conservării și ecoturismului, la locuințe neolitice în peșteri, de la piscuri îndepărtate, îmbrăcate în zapadă, la biserici de gheață, filmul prezintă o față nemaivăzută a României.

Documentarul trage, totodată, un semnal de alarmă în privința efectelor devastatoare ale defrișărilor ilegale din pădurile seculare românesti. Episodul “Anotimpurile schimbării” explică, de asemenea, cum și de ce trebuie ca acestea să înceteze: ecoturismul și turismul cultural pot reprezenta viitorul pentru aceste zone, dar numai dacă se vor opri tăierile haotice de copaci se vor putea evita distrugerea masivă a ultimei regiuni “sălbatice” a Europei și a nepretuițelor comori pe care le ascunde.

Charlie Ottley este editor, regizor, producător și prezentator pentru cele opt episoade ale seriei “Flavours of Romania”, având ca temă principală cultura, gastronomia și tradițiiile românești, serial ce va fi difuzat la postul de televiziune PRO TV, din țara noastră.

În ultimii cinci ani, alături de fundația The European Nature Trust, reputatul om de televiziune britanic a realizat o serie de filme ce au ca temă protejarea mediului înconjurător, a pădurilor și a munților României, proiecte ce au beneficiat de susținerea A.S.R. Prințul Charles de Wales.

Vizionează imagini din documentar:

Wild Carpathia 4: Seasons Of Change from Charlie Ottley on Vimeo.

1 comentariu

  1. Pe 27 iunie, la sediul ONU din New York, cu sprijinul Misiunii Permanente a ţării noastre şi al Institutului Cultural Român, a fost prezentat filmul “Wild Carpathia” al lui Charlie Ottley (o opinie despre filmele seriei: http://www.contributors.ro/…/o-analiza-la-rece-a-trilogiei…/).
    “Wild Carpathia” este promovat asiduu şi cu costuri tot mai ridicate de către România de peste patru ani, dar rezultatele refuză să se arate: episodul cel mai căutat pe Facebook a strâns abia 496 mii vizualizări,
    Spre comparaţie, fragmentul despre Maramureş din episodul România al seriei “Rick Steves Europe”, nepromovat deloc de către autorităţile române, a acumulat în doar câteva luni 516 mii vizualizări (https://www.facebook.com/GoVisitTransylvania/videos/1402306733143014/?hc_ref=SEARCH).
    Creşterea numărului de turişti străini care aleg ţara noastră este palpabilă (cauzele fiind multiple, dincolo de documentarele mai bune sau mai proaste: preţurile, diversitatea, ospitalitatea, lipsa de atentate etc.), însă insuficientă.
    Pentru a avea mult mai mulţi turişti decât în prezent, trebuie efectuată o promovare masivă, agresivă şi adecvată. Cu filmele lui Charlie Ottley (superbe în ochii românilor, dar care nu spun mare lucru străinilor) nu vom ajunge departe.
    -Trebuie ca Guvernul României să regândească bugetul de promovare turistică, care în prezent este ridicol de mic: doar 5 milioane de euro. Spre comparaţie, doar oraşul Cleveland din SUA a cheltuit pentru un singur video promoţional 14 mil. dolari, iar Australia a alocat 180 mil. dolari pentru o campanie de atragere de noi turişti!
    -Trebuie redeschise urgent birourile de promovare turistică din străinătate, închise foarte recent, din prostia guvernanţilor noştri.
    -Şi trebuie ca resursele financiare să fie consumate inteligent, nu în funcţie de părerile şi gusturile personale ale celor aflaţi la putere, ci ţinându-se cont de profilul şi de aşeptările potenţialilor vizitatori străini.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This