Vălenii Șomcutei: La Peștera din Valea Rea
Traseu: Buciumi – valea Căicana - Peștera din Valea Rea
Obiectiv: Peștera din Valea Rea, dezvoltată în cele mai tinere calcare din România, aparține geologic Badenianului – conform geologului D. Iștvan; cu returul printr-un colț al Țării Chioarului
Localizare: Maramureș, Țara Chioarului, Vălenii Șomcutei
Itinerar: Baia Mare – Șomcuta Mare – Vălenii Șomcutei – circa 35 km
Marcaj turistic: triunghi roșu plus un panou info-speologic pe la obârșia Văi Rea
Tip traseu: speoturistic
Grad dificultate: ușor
Echipament necesar: speoturistic (cizme de cauciuc, cască, salopetă, mijloace de iluminare subterană)
Lungime și durată: 5-6 ore, incluzând deplasarea din Baia Mare
Diferență de nivel: circa 200-250 m
Recomandări: de vizitat cu un speolog c unoscător al peșterii; preferabilă vizitarea în sezon estival, cu precipitații minime, galeria fiind activă
Avertismente: risc surpări; galerie îngustă, atenție claustrofobilor
Căi de acces: prin Șomcuta Mare și Vălenii Șomcutei
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Șomcuta Mare, mountainbike; autoturism personal
Sugestii de cazare: cort; localnici
Descriere traseu:
Plecăm din n Baia Mare spre Șomcuta Mare, și-n continuare spre Vălenii Şomcutei.
Imediat după centrul localității Șomcuta Mare, cotim pe lângă fosta cazarmă a Securităţii la dreapta, spre Vălenii Şomcutei, urmând stradela asfaltată, sinuoasă. Înainte şi înspre dreapta se ivesc gospodăriile periferice ale satului Stejera şi drumul ce duce într-acolo. După trecerea culmii pătrundem în pitoreasca depresiune a Văleniului Şomcutei, cu livezi intercalate prosperelor gospodării, periferic străjuită de păşunile Iadărei spre V, păduri de foioase la S, spre Curtuiuşu Mare, şi la E, spre Buciumi.
Ajungem la Monumentul Eroilor din centrul satului, continuăm urcușul pe varianta cu asfalt din stânga acestuia. Aceasta lasă în dreapta o horincie, coborând spre V, ajunge la valea Căicana, mal geografic drept, și la o a doua horincie.
După averse torențiale și viituri, bolovani, agregate, deşeuri lemnoase, răgălii, sunt antrenate din amonte şi aruncate de-a valma mult în afara albiei văii, altfel una foarte modestă şi cu puţină apă, nu mai afundă de-un lat de palmă. În albie apar bolovani albi-suri amintind de mingile rugoase de golf datorită algelor marine fosile din specia Lithothamnium calcareum.
Ajungem la ultima casă și drumul de ţară se bifurcă, o variantă acompaniază valea Căicana o ia pe malul său drept în timp ce o alta trece prin albia văii, urmând-o o vreme spre stânga şi în amonte. Imediat după monumentul eroilor, pe stâlpi sau pe arbori, apare marcajul turistic triunghi roşu.
Pe malul geografic drept al văii destul de afunde, cu profil triunghiular şi urme de viitură, albia propriu-zisă fiind tăiată prin marne sur-negricioase, pe alocuri pare a fi prezente şi marne grafitate şi fragmente de trunchiuri carbonizate, se ivește o faleză de calcare bej-ruginii stratificate. Faleza are circa 10-12 m înălţime şi se întinde pe aproximativ 50 m lungime, în dreptul său albia văii aducând unui canal nu mai larg de 1 m. Înspre amonte, la nici 100 m, e stâna. După ea, din dreapta (V) afluieşte un pârâu aproape sec. Trecem prin stânga stânei, deplasându-ne o vreme pe malul geografic stâng al văii Căicana, urmărind triunghiul roşu. Dinspre V mai afluiesc spre valea Căicana vreo două firave pâraie. Acestea separă spre obârşii o suită de culmi împădurite cu fag, orientate aproximativ SV–NE.
Arbori prăvăliţi de viituri ne obligă la deplasarea pe malul geografic drept al văii Căicana apoi traversăm albia, ajungem la un platou rectangular pe care accedem suind un mic prag orientat E-V, marcat de un aliniament de pruni tineri. De aici trebuie să ţinem spre amonte firul principal, alb-bolovănos, al văii. Din stânga (SE) afluieşte un pârâu sec. Deplasându-ne în amontele văii principale, adică pe direcţia N-S, avem la stânga un versant cu pajiştea decorată de ienuperi intercalaţi cu pini spontani.
O potecuţă suie tangent acest versant, acompaniind Valea Rea spre amonte, pe malul său geografic drept, ajungând după circa 200 m la confluenţa a trei pâraie seci, cel orientat SE-NV avându-şi obârşia în Peștera din Valea Rea. Folosim pentru acces spre peşteră această variantă.
Dacă se continuă pe firul sec al Văii Rea se ajunge repede la panoul informativ amplast de SpeoClubul Montana, o scurtă potecă ducând de aici spre bifurcaţia de pâraie (două dintre ele cu albii abrupte dar netede şi alb-bej de parcă ar fi vorba de calcare ori marne gresoase, unul cu albia bolovănos-accidentată, cel ce provine din peşteră). în continuare, pentru ajunge la Peştera din Valea Rea – Vălenii Şomcutei este necesară deplasarea precaută prin albia bolovănoasă, seacă şi blocată frecvent cu arbori prăbuşiţi peste talveg după furtuni.
Un pătrat roşu cu alb anunţă perimetrul marcat de speologi al ariei naturale protejate din zona peşterii. Deasupra acesteia există un platou numit Făget, cu o poiană şi restrânsă câteva foste mici exploatări de calcare în carieră. Piatra s-a extras într-un loc mai profund, ca-ntr-un fel de puţ care, pare-se, funcţionează azi precum o dolină în care apele pluviale se adună fiind drenate ulterior în galeria peşterii.
Ajungem la faleza de calcare badeniene în faţa portalului cu aspect de clepsidră inegală a peşterii deasupra căruia un strat de circa 3 m grosime pare a fi constituit din fosile coraliforme de alge marine din specia Lithothamnium calcareum (extrem de căutate şi apreciate în industria farmaceutică şi a produselor cosmetice datate geologic în alte parte în Miocen).
Un evantai de apă cristalină, nu mai gros de 1-2 cm şi lat de până la 1 m se scurge prin portal (amintind de Peştera Moanei din Şuncuiuş – Munţii Pădurea Craiului, aceea având însă portalul şi galeria de acces, precum şi dezvoltarea de ansamblu, mult mai mari). Deși intrarea se face pe un plan înclinat ca un tobogan de parc acvatic, acesta nu e defel alunecos, dimpotrivă, e rugos, asigurând aderenţa. Tavanul coboară repede iar galeria ia un profil circular, obligând la mersul piticului şi-apoi la deplasarea în genunchi. Galeria se lărgeşte treptat, tavanul neregulat, adesea ascuţit şi accidentat pe alocuri cu bolvani demult desprinşi şi căzuţi dar fixaţi şi solid cimentaţi deasupra tunelului, permite deplasarea în picioare dar de-acum încolo apar mici marmite cu ape de cleştar, mai apoi clinţuri bolovănoase orizontale, evitabile printr-o strecurare şerpească sau… în patru labe, alteori un fel de sinuoase pervazuri sau terase înguste şi supsendate.
Scurgerile şi depunerile parietale sunt destul de rare dar frumoase datorită calcitei realizând restrânse draperii alb-argintii. Ceea ce e spectaculos în galeria sinuos-ascendentă a peşterii (orientată aproximativ N-S) sunt câteva praguri-trepte cu depuneri de calcită şi-n avalul acestora succesive şi inegale gururi. Prelingerea fluxului acvatic inegal (într-un fel aparent discontinuu, pulsatil) peste buzele fragile ale acestora generează un misterios gâlgâit amintind celui al vinului scurs din poloboace. Trebuie înfruntat stoic, murând genunchii şi coapsele la traversarea zonelor cu marmite şi gururi, mânjindu-ne braţele cu noroi acolo unde profilul gâtuit şi scund al galeriei obligă la poziţii bizare, ajungând la finalul peşterii, imediat după un fel de horn cu recente infiltraţii ce pare a fi destul de aproape de suprafaţa solului.
Peştera din Valea Rea, formată prin concreţionare şi dezvoltată ascendent într-unele dintre cele mai tinerele calcare româneşti, cele badeniene, conform panoului pe care-l întâlnim la coborâre, are 165 m lungime iar în 16 martie 1977 a fost declarată arie naturală protejată prin Decizia 206 a Consiliului Judeţean Maramureş. În peşteră, cei care au vizitat-o şi cartat-o prima oară au descoperit şi fragmente ceramice datate mileniul II î. Ch, acestea probabil fiind depuse acolo drept ritualice ofrande.
Materialele descoperite in Pestera din Valea Rea apartin epocii bronzului. Este vorba de fragmente ceramice tipice pentru cultura Suciu de Sus. Ele dateaza din secolele de mijloc ale mileniului II i.e.n. Este posibil sa fie vorba de niste depuneri intentionate cultice. Există analogii in acest sens, numai ca depunerile sunt in general mult mai consistente, după cum a explicat dr. arheolog Carol Kacso de la Muzeul de Istorie Baia Mare.