Munții Rodnei: Tura la rododendron și gențiene în Parcul Național Munții Rodnei prin Pasul Prislop – Șaua Stiol – vârful Oncului, vârful Gărgălău – Tăul Știol

Prognoză meteo nefavorabilă pentru 7-8 iunie, posibile averse consistente, grindină și descărcări electrice în Maramureș – mai ales la munte și în Parcul Național Munții Rodnei – zona Gărgălău – Tăul Știol. Ortaci indisponibili, deciși să amâne tura la smârdar pentru 14-15 iunie. Plecăm sâmbătă dimineața la 5,30 din Baia Mare, via Cavnic – Pasul Neteda unde, o sprințară veveriță, ne taie calea încântându-ne. Soarele răsare imediat ce începem coborârea spre Maramureșul Istoric prin Budești, continuând pe Valea Cosăului spre Călinești, Văleni, Bârsana. Îngrijorător e cerul invadat de nebuloase-n Borșa, îndeosebi deasupra vârfurilor Feței și Puzdre, mai puțin spre Pietrosu Rodnei. Oribil DN 18 din Moisei în Pasul Prislop, plin de gropi, obligând la rulare lentă, în slalom rutier ilegalist. Splendide sunt panoramele spre Cearcănu, Capra, Toroiaga, Gâliu și Măgura din Parcul Național Munții Maramureșului, respectiv spre Știol, Muntele Cailor, Piatra Rea, Cimpoieș, Laptelui, Puzdre, Gărgălău, Pietrosu Rodnei în timp ce suim spre Pasul Prislop. Teribilă lupta naturii cu imbecilitatea umană-dovada refacerea grabnică, spontană, a molidișului de pe Prislop după defrișarea la ras consecutivă loviluției și dementei democrații mioritice originale. Anostă e Mănăstirea Prislop. Foarte distrus drumul forestier/pastoral din Pasul Prislop spre Șaua Știol și stâna de deasupra Cascadei Cailor – din Zănoaga Cailor. Ravene, bolovănișuri, stâncării greu surmontabile, imposibil fără un 4×4.

Plumburiu e cerul deasupra Piciorului Oncului și a Gărgălăului la 8,45 când, înconjurați de o turmă de mioare, aparent blajini ciobănești carpatini, ne luăm rucsacii ușori și bețele de trekking pornind spre lapiezurile, dolinele și ponoarele Știolului acaparat și minunat decorat de miile de boscheți de smârdar (rododendron). Fantastice gențienele albastre cerneală – Steluța Domnului – scunde, pitite pe lângă morenele și lapiezurile calcaroase, unele cu forme bizare, de avortoni sau uriașe schelete de monștri preistorici. Ciurdele de vite tocmai se revarsă din grajdurile Știolului, îndreptându-se spre malul stâng al Bistriței Aurii aflată la obârșii, altele către versanții NE-E-SE ai Muscetei și căldarea glaciară a Tăului Știol, imboldite fiind de guturalele onomatopee ale păstorilor. Ne îngrijorează nebulozitatea asaltând Picioru Oncului și Gărgălăul dinspre valea Bistriței Aurii, Zâmroslave, Munții Țibăului și Obcinele Bucovinei dar… sperăm să nu ne prindă furtuna și îndeosebit fenomenele electrice și grindina-n gol alpin. Riscăm. Cu șansă, pare-se în cele din urmă.

O luăm spre Bistrița Aurie, superbă, cu mici cascade, vijelioase repezișuri, cristalin ori înspumate bulboane. Trecem prin vad. Suim apoi oblic, pe sforace de izvoare, cu un zglobiu pârâu abrupt în dreapta, ne orientăm spre marea jnepenișului verde întunecat. Traversăm pajiștea cu boscheți de smârdar (rododendron) înmiresmați dulce-suav și cu izuri vagi de chimen. În căldarea Știolului, la N-NE de Gărgălău, paște o turmă de mioare-auzim melodioasele dangăte ale talăngilor acestora suind spre noi. Croitori, gândaci sidefii de bălegar, zburdalnice fâse, sturzi și mierle de munte, mai sus, pe culmea Oncului, o cumătră vulpe și apoi, în zona mameloanelor stâncoase, șistos cristaline, vizuini (pustii) de marmote. Nici un țipăt al acestora, nicio cascadată reveberare a avertizărilor lor specifice, din păcare. Nici vorbă de capre negre, cervide… Apar ultimele rămășițe ale iernii, groase pete de nea afundate-n căușurile/cuvetele/nivațiile nordice – unele reprezentând ultimii martori ai fostelor cornișe.

Însângerați de smârdar versanții E-SE-S, abia îmbobocite tufele de pe ceilalți versanți. Înflorirea va continua așadar până la finele lui iunie. Un ceas facem până pe culmea Oncului, 2 ore și 30 de minute până pe vârful Oncului, delectându-ne-n dreapta cu diferitele perspective plonjante spre Tăul Știol și căldarea N a Gărgălăului, respectiv spre Musceta, Șaua și vârful Gărgălău, mai departe către Putredu Galațiului, Laptelui, Puzdre, Pietrosu Rodnei. La stânga e valea Putredu, dincolo de un scurt picior, valea Tomnatec dominată la SE de piramida triunghiulară masivă a Tomnatecului II , îndărătul acestuia, invadate apoi eliberate de nebuloase, Creasta Pleșcuței, Inăul și Inăuțul, în dreapta lor Tomnatecu I, Coasta Netedă, Tarnișa lui Putredu, Cișa, vârful Omului, mai târziu apărând și La Cepe, vârful Clăii, Corongișul și, peste nevăzutul Someș, vârful Heniu, al Năsăudului.

Doi turiști ce fac creasta principală spre SE apar pe Gărgălău. La ora 12, după 3 ore si 15 ore de la debut, în timp ce cumulonimbușii fotogenici, dar și periculoși, asaltează cupola cerului pe care turboreactoarele-și lasă fuioarele albe de condens, ajungem la borna topo 2158 m – pe vârful Gărgălău. Nu ne permitem pauze. O luăm imediat la vale, spre Șaua Gărgălău, tăind nivațiile cu depozite de nea și efemere luciuri cristaline de apă. A parcurge poteca de pe Gărgălău la Șaua Gărgălău și-n continuare la dreapta (SE) spre căldarea glaciară superioară, cu tăușoare și minunate zone umede invadate de flori portocalii de ranunculacee, ar presupune circa 1 oră dar evoluția meteo, amenințătoare, nu ne permite s-o facem. Preferăm coborârea direct în căldare, pe versantul N, către poteca pastoral-turistică din marea de jnepeniș, la marcajul bandă albastră. Subit norii par a se disipa, soarele arzând realmente. În căldare e un mare grup de turiști ce face un popas lung înaintea atacării Șeii și vârfului Gărgălău. Se pare că dinamica meteo nu-i interesează defel, probabil nici nu au consultat vreun site meteo inainte plecării în traseu.

Facem un popas de circa 15 minute – coborârea de pe vârful Gărgălău la poteca din căldare și banda albastră am făcut-o în mai puțin de o oră. Nu ne lăfăim însă, și bine facem, cumulonimbușii se adună vijelios dinspre mealagurile năsăudene, traversând creasta V-NV-N din Munții Rodnei, copleșind Valea Izei și Valea Vișeului. Nu lipsesc însă ferestrele senine prin care soarele își trimite fierbințile sulițe.

Coborâm către Tăul Știol, cu pajiștile și ilegal amenajatul dig în vara 2002 invadate de ciurda de taurine. Splendide-s pâraiele ivite dintre jenepeni, cu malurile invadate de flori, îndeosebi jerbe de smârdari dar și portocalii grupuri de cujdă, calcea calului, sclipeți. Susur în preajmă, șoapte, vijelioase căderi de ape-n treptele șistos cristaline. Megaliți șistos-cristalini monumental statuari invadați de smârdari, ienuperi, păroase, scunde, campanule. Nu lipsesc anemonele – florile Paștelui – trecute însă, violetele alpine, degetăruții, albele, mărunte, ranunculacee și părăluțele aducând unor salbe alb-roz. Umbrele norilor se joacă cu cele ale vârfurilor Oncului, Gărgălăului, Muscetei dar și ale vârfurilor semețe de peste Vișeuț – aferente Parcului Natural Munții Maramureșului.

Impresionante ciurdele de vite păsc în pajiștea vrede-tonică, printre jerbele de rododendron și gențiene. Apar turiștii suind nonșalanți dinspre Șaua Știol. Nu par a avea nicio problemă meteo.

După 6 ore ajungem la lapiezuri, steluțele Domnului, doline, ponoare, aproape de stânele și grajdurile Știolului, la capătul SE superior al jgheabului de avalanșe ce suie din baza Cascadei Cailor în Șaua Știol. Am scăpat de furtună, ploaie dar mai ales de descărcările electrice, posibil mortale dacă te surprind în gol alpin, fără nici un refugiu, precar măcar.

Ne îmbarcăm și plecăm spre Pasul Prislop, privind nostalgic-retrospectiv spre Gărgălău, Picioru Oncului, Creasta Pleșcuța și vârful Inău. Aversa strașnică, răcoritoare, spală asfaltul șoselei pe Valea Izei – de prin Dragomirești. Urmează zone însorite și alte averse pe Valea Cosăului, mai apoi dincolo de Cavnic. Sunt 30 C în Baia Mare, și soare demn de luna lui cuptor când ne încheiem această, de neuitat, aventură în Munții Rodnei.