Munții Maramureșului: Din Borșa Fântâna prin Preluca Mărului şi Gruiul Lung pe vârful Cearcănu, Podu Cearcănului și valea Cercănel
Ruta 32 din 28 iunie 2014 cu Jancsi Moldovan, M. & D. Mariş & eu
Turismul responsabil se face meticulos, programatic, metodic şi după turele din Parcul Natural Munții Maramureșului pe Farcău, Lacul Vinderel – vârful Mihailecu – Smereka, Parcul Național Munții Rodnei, din Şaua Ştiol pe Picioru Oncului – vârful Gărgălău urmată, în plină explozie florală a rododendronului, de tura prin Zănoaga Iezerului, Piatra Albă, Umărul Pietrei Albe şi Corhele Pietrosului la Tăul Iezer era firesc să ne îndreptăm atenţia din nou către Parcul Natural Munții Maramureșului – de această dată către vârful Cearcănu, Podu Cearcănului – mereu admirabil la N, de pe crestele rodneene, precum un aeroport SF pentru OZN.
Vreme instabilă, corectată către weekend. Stabilim întâlnirea şi plecarea pentru sâmbătă dimineaţa la 5. Ca de obicei în astfel de situaţii Jancsi vine decuseara din Satu Mare şi înnoptează la casa noastră părintească. Ne sculăm la ora 4. Mic dejun în pripă, o cafea dată pe gât ca la botu calului, ne luăm rucsacii, beţele de trekking şi plecăm spre locul întâlnirii. Brrrrrrr! Sunt doar 8 grade C la ora 4,45 dimineata pe Valea Borcutului și 12 grade C între bloacele Băii Mari.
Plecăm spre Borşa admirând Fisculaşul, Gutâiul, din Pasul Neteda şi mai pe urmă din Dealul Văleniului apar ochiurile şi mările lăptoase de neguri de pe deasupra Văii Izei, Sighetului, Munţilor Maramureşului. Pentru M si D Mariş tura aceasta reprezintă e o premieră absolută în timp ce, alături de Jancsi, Papa, L & M Orosan (stabiliţi în Elveţia după câţiva ani de tranziţie în Canada), o mai făcusem din Baia Borşa, cu M. Gheţie şi cercetaşii bucureşteni chiar pe traseul ales pentru azi.
Ora 7,40. Parcăm la gura văii Furului, fascinaţi de priveliştea peste valea Vişeuţ către Complexul Turistic Borşa, Prisaca, Faţa Meselor, Buza Dealului, Păltiniş, valea Cimpoiasa, Râpa Piatra Rea – sângerie de la rododendronul în floare, vârful Cimpoieş, Valea Rea cu Piatra Roşie (Piatra Rândunelelor), Podul Cailor, Zănoaga Cailor, Musceta, Gărgălăul cu tot mai subţiri dungi albe de nea, Picioru Oncului… după ce în prealabil, traversând dinspre Dealul Moiseiului oraşul Borşa am admirat vârful Momaia, Culmea Hotarului, Golgota, Pietrosul Rodnei, Piatra Albă şi nu în cele din urmă misterios învăluitul de nori şi neguri vârful Puzdre precedat de claia ascuţită, cu jnepeniş, a vârfului Feţei.
Au trecut deja 10 de ani din acel august 2004 când suisem pe aici către Cearcănu (răstimp în care am făcut 49 – 68 ture/an, adică vreo câteva sute de ture montane) şi deşi lecturasem descrierea acelei ture şi studiasem harta, am luat sumare dar necesare relaţii de la doi trecători din Borșa Fântâna privind accesul spre Preluca Mărului – Gruiul Lung. Şansa făcuse ca-n iepoca de aur ATV şi 4×4, capitaliştii italo-hispano-franţuji, alias căpşunarii borşeni, să-și amenajeze un drum pietruit, în serpentine, spre Preluca Mărului, cu o scurtă și abruptă variantă către Faţa Strâmturii, respectiv spre Gruiul Lung şi poalele S ale Cearcănului, scopul primar al acestuia fiind de accesare silvică în scop de exploatare forestieră apoi spre casele şi vilele în care şi-au investit banii cu trudă agonisiţi în mai bine de două decenii în Occident, dar şi pentru a ajunge uşor la stâna de oi, capre şi vite, pentru a putea coborî şi valorifica de-acolo produsele lactate proaspete.
Chiar din start ne impresionează vegetaţia luxuriantă, varietatea botanică, minunatele flori de tot felul, de la bulbuci de munte, salvie, margarete, angelică şi campanule la întârziatele flori de măceş şi soc, garofiţe, portocalii exemplare de arnică și barba caprei, fânaţele răvăşitor de proaspăt înmiresmate, contrastând izbitor izului acid-iute al bălegarului şi purinului proaspăt prelins din grajdurile trainice, din lobe groase de lemn de brad. E de nedescris însă perspectiva spre sălaşele de vărat, şoprurile de fân, prelucile necosite, apropiatele măguri cu cuşme de tânăr molidiş, frânturile de cartiere borşene, din Fântâna către Poiana şi-n final departe, spre hotarul Moiseiului, totul dominat de lanţul alpin al Munților Rodnei şi semeţ-arogantul vârf Pietros.
Nu survine nicio problemă legată de orientare, astfel ne putem delecta cu frumuseţile inedite, tonic-optimiste, nespus de umane, aparent atât de fireşti şi banale, precum joaca ghiduşă a unui căţel, suptul puilor unei tărcate mâţe, fala unui berbant cocoş cu coada seceră dispărând strategic în chetreț pe când voiam să-l nemuresc foto, salutul adresat unei gospodare văduve ce crăpa, dis-de-dimineață, lemne de foc pentru la iarnă, dialogul absurd-ionescian cu un localnic cam dus cu pluta…
Nebuloasele se adună, regrupează, îndepărtează apoi revin deasupra Munţilor Rodnei, acest flux-reflux perpetuu generând fascinante jocuri de umbre şi lumini. Meteoblue dă ca posibilă o aversă pe Cearcănu pe la ora 14, şansele fiind măricele, de 40%, dar deja ne tăbăciserăm binişor în precedentele serioase, lungi, ture din 2014 şi oricum sunte dotaţi şi cu pelerine pentru orice eventualitate. La capătul SV al Gruiului Luung, dintr-o poieniţă în care fusese recent ridicată o căsoaie de lemn, admirăm prima oară abruptul S-SE al Podului Cearcănului apoi, după traversarea unei lungi porţiuni de culme devastată de furtuni urmate de haotice exploatări forestiere, în care dăm peste o colonie de gălbiori delicioși, mai apoi de o iască înlăcrimată cu diamante de rouă şi răşină, apropiindu-ne de stâna de la poalele Cearcănului avem prima imagine a acestuia, înşelătoare însă fiindcă Cearcănu e dispus în trei trepte, fiecare dintre acestea fiind vizibilă abia după ce o sui din greu pe precedenta.
O ceată de câini ciobăneşti ne adulmecă şi latră feroce. Doi dulăi, legaţi de pază la staulul de pe liziera molidişului din dreapta, lătră şi ei iar răguşit-gravele lor hămăituri fură reverberate-ntr-un impresionant cascadat ecou de versanţi şi flancurile incipientei văi Cercănelul Mare. O iapă izabel, metis de semigreu, paşte alături de mânzu-i blonziu lângă căsoaia din bârne a stânei. Deasupra acesteia pasc câteva vite sterpe alături de puține vaci de lapte. Cu acceptul ciobanilor Timiş Trandafir şi Roşca Tiberiu, după 3 ore și 30 de minute de la start, vizităm stâna, surprinzând momentul preparării urdei şi a jintiţei. Căşăria fusese golită de patronul cu jipan chiar în acea dimineaţă. Remarcăm în dreapta uşii, pe bârnele dinafară, topoarele şi securile puse la-ndemână, o cruce de lemn, un cleşte de scos cuie, un ciocan și o strecură pentru caș iar la stânga acesteia, un cingheu galben de alamă alături de şaua de lemn folosită pentru poverile cărate de cai cu samarul. Mă impresionează repriza consistentă de etno jazz balcano-armenesc a la Harry Tavitian ascultată de ciobani de pe un card GSM, nu și manelele derulate-n continuare. Bănuiesc că pentru ei acea lecție complexă de nuanțe și expresii sonore elevat selectate și combinate părea tot un fel de manea. Dar nu era, din fericire aceasta reprezentând o elevată muzică est-europeană de superclasă contemporană interpretată cu infinit talent de către instrumentiștii care foloseau, printre altele, și instrumente arhaice, cu inconfundabile sonorități de-a dreptul divine.
Ne luăm rămas bun, trecem pe malul drept al pârâului și începem urcuşul lung, mai întâi spre Degetul Cearcănului cu fisurile, brânele şi îngustele-i pervazuri conglomerate acaparate de felurite, unele nemaivăzute de noi, minunate, gingaşe, flori albe, liliachii, ciclamen, portocalii. În pajişte triumfă parcă exemplare tonice de iarba viperei, campanule, veronica, arnică, bulbuci de munte, ghizdei, garofiţe, salcie pitică, ienuperi.
Urmăm urcuşul costiş spre prima şa iar de-acolo, la dreapta-n sus spre o superbă belvedere. În pajişte, răvăşite de câinii ciobăneşti şi sălbăticiuni, zac aruncate albe și negre cojoace de lână ţurcană tunse de pe oi, lâna netrebuind nimănui în aceste vremuri fiţoase şi fără de direcţie.
Au trecut 4 ore și 30 de minute de la debutul traseului. Deasupra noastră, spre N, tronează bulzurile gemene, vâlcelul înierbat în dreapta şi-apoi solitarul, mai mic, bulz conglomerat. După panoramare şi rehidratare atacăm direct vâlcelul, în baza şi pe pereţii aflorimentului conglomerat admirăm alte numeroase şi exuberante flori, ieşind în cea din urmă şa dinaintea versantului final către vârful Cearcănu şi crucea mare de lemn a acestuia, totul încins de un aparent impenetrabil brâu, dens şi înalt, de jnepeniş și mai puțini ienuperi. Cam de pe-aici apărură boscheţii cu rododendron iar traversarea jnepenişului aflat în plină, extraordinară, polenizare ne-a pus ceva probleme de respirație. Polenul animat, ca urmare a zgândăririi de către noi a tufelor de jneapăn, se înaltă în mari, înecăcioşi și galben-aurii vălătuci denşi, cu certitudine riscanţi pentru cineva sensibil la alergii respiratorii cauzate de polen.
Ora 13. Ajuem la crucea Cearcănului, panoramând spre vârful Negru – 1818 m, Pasul Prislop, Fântâna Stanchii, Ciungii Bălăsinei, Burloaia cu halde sur-vinete de minereu steril, refugiul Lucăciasa, Piciorul Caprei, Toroiaga, Grebănu, apoi spre Zâmbroslave, Ţibău, Obcinele Bucovinei, Suhard dar şi către cele 4 albe sfere ex sovietice, azi ucrainiene, cică o fostă staţie de radiorecepție și bruiaj electronic… Cu siguranţă însă cei mai semeţi şi spectaculoşi sunt Munţii Rodnei, de la Inău la Pietrosul, din ce în ce mai copleşiţi de nebuloasele gros dispuse în suprapuse planuri. Fluturi coada rândunicii își fac nebunaticul zbor nupţial pe deasupra boscheţilor cu rododendron iar vântureii ne încântă cu acrobaticile lor evoluţii, ca și rarii corbi de altfel.
După popasul de prânz coborâm spre culmea Cearcănului, lăsăm două bulzuri la stânga, ne strecurăm pe poteca pastorală pe lângă următorul, depășim marea limbă de grohote lăsând la dreapta poate cel mai mare și compact bulz vestic al Cearcănului, cu o grotă mică-n bază şi o alta mai măricică suspendată la vreo 5-7 m, aici admirăm o altă pereche de vânturei, ieşind la V de Cearcănu pe deasupra Stânei Sasului, cu căsoaia distrusă, cu draniţa găurită, aici încântându-ne o mică herghelie de cai. O alta paște la câteva sute de metri V, dincolo de şaua largă spre Podu Cearcănului precedată de o custură pe care lătră înfricoşători 9 câini ciobăneşti, metişi de mioritici, carpatini şi bucovineni şi ordinari maidanezi, ori corcituri de copoi ardelenesc, cu toţii fără jujeu (ne aflăm într-un parc natural). Urmează traverseul E-SE-S pe poteca grohotoasă a Podului Cearcănului unde, pe limbile abrupte de grohote şi-n baza pereţilor verticali flora pare că vrea să ne ia minţile prin bogaţia, frumuseţea şi varietatea sa. Poteca-n urcare dreapta pe platoul Podului Cearcănului fusese deliberat blocată prin doborârea cu drujba a câtorva molizi maturi cu scopul împiedicării deplasării cailor şi-a vitelor din perimetrul dorit de către proprietari, motiv pentru care facem un mic ocol prin stânga. Pe platou pasc alţi cai, o iapă şi-un mânz iar mai sus, spre fundalul oferit de abruptul vestic stâncos al Cearcănului, răzleţite vite. Căutăm din priviri o specie rară de ferigă semnalată de cineva de la Administrația Parcului Natural Munții Maramureşului dar fără şansă, descoperim însă pe grohotele E-SE-S ale Podului Cearcănului varietăţi de omagi, degetari mari galbeni, ciulini violacei, saxifraga, pălăria cucului, enorm de mult spânz aflat la fructificare, un solitar crin de pădure şi, ca niciodată, o bizară probabil varietate de căldăruşă albastră cerneală, cu flori ca nişte conduraşi cu prinţi şi prinţese din poveşti.
Ar fi trebuit să fi coborât de la ciurgăul cu valău (s-a făcut deja ora 15,10 adică trecuseră 8 ore de la debutul turei) direct pe la stâna de la V-NV de Podu Cearcănului, vizavi – peste valea Cercănelul Mic – văzându-se stâna UE din Runcu Măgurii pe lângă care am trecut în vara lui 2013 cu I. Pop Topo şi I. Pop Comisaru după ce văzuserăm tăurile La Cunună şi pe cel al Măgurii. Nu îmi mai amintesc defel poteca pe care am coborât (în august 2004) cu Mişu G. şi cercetaşii bucureşteni direct la valea Cercănelul Mic şi drumul auto-forestier, motiv pentru care aleg drumul de TAF întortocheat, lung, cu descendente, largi, serpentine când spre SE, când spre NV, în final şleaul mocirlos de TAF, abrupt şi foarte alunecos pe care, în nici zece minute, bocancii ni se umplură și îngreunară cu mari hălci de noroi clisos. Ajungem în vale și purcedem la spălarea lor folosind şomoioage de cetină. De aici încolo mergem mai lejer dar… mai avem mult de tălpuit pe drumul forestier, acompaniind spre aval valea Cercănelul Mic spre confluenţa acesteia cu Cercănelul Mare, în final pe lângă valea Cercănel, admirând ba un simpatic și drăgălaș juvenil de mierlă de apă – Cinclus cinclus, ba un pui de șarpe de casă – Natrix natrix strivit de un autovehicol, ba un adult coborând perfect disimulat de vegetație spre vale.
La ora 18 ne încheiem circuitul panoramând retrospectiv de pe DN 18, de la gura văii Cercănel confluând văii Vişeuţ spre abruptul S al Cearcănului tocmai scăldat în soarele amurgului. După recuperarea mașinii rămasă la gura văii Furului ne îmbarcăm şi plecăm spre Baia Mare, neratând deja devenita clasică îngheţată borşană cu ciocolată, la cornet iar la ora 22 suntem acasă, doar Jancsi mai trebuie să conducă spre Satu Mare.
Completare :
Mulțumită lui A. Schlesinger, informatician/ pasionat botanist, în special de florile spontane, pe baza imaginilor surprinse de mine în acest circuit alpin din Parcul Natural Munții Maramureșului am aflat că pe lângă numeroasele flori ,,comune,, admirate nu o dată în traseele montane, am întânit de această dată o pleiadă de specii, unele în premieră pentru mine. Pentru a contura bogăția și varietatea acestora redau denumirile câtorva, mai deosebite, dintre ele : Scabiosa sp., Campanula glomerata, Silene nutans, Salvia verticillata – Urechea porcului, Echium vulgare – Iarba șarpelui, Astragalus glycyphyllos – Unghia găii, Astrantia major, Chamerion angustifolium – Răscoage, Sburător, Plantago media, Trifolium sp., Gymnadenia conopsea, Anthyllis vulneraria – Vatamatoare, Senecio sp.,Galeopsis speciosa – Cânepița, Zabra, Verbascum sp., Galium anysophyllon, Lycopodium sp – Brădișor, Hieracium macranthum – H. hoppeanum, Pseudorchis albida – o raritate, Cerastium alpinum, Antennaria dioica, Phyteuma orbiculare – Schinuța, Bănica, Silene zawadzkii – specie endemică în Carpații Orientali, Erysimum wittmannii – Micsandre salbatice, Galium sp., Sempervivum sp., Saxifraga paniculata, Dianthus sp., Lotus corniculatus, Trifolium alpestre, Acinos alpinus – Cimbru mare de munte, Linum extraaxilare – In de munte, Vaccinium vitis-idaea – Merisor, Onobrychis montana, Alyssum sp., Oxytropis halleri – Luntricica, Pedicularis verticillata – Vârtejul pământului, Phyteuma wagneri – Cărbuni, Polygonum bistorta – Răculeț, Valeriana officinalis, Geranium phaeum – Pălăria cucului, Digitalis grandiflora, Omag – Aconitum moldavicum, Stachis alpina, Delphinium elatum – Nemțișor, văzut în premieră de mine, Crepis paludosa, Traunsteinera globosa, Parnassia palustris – Soparlita, Aruncus dioicus – Barba popii, Senecio subalpinus, Cirsium waldsteinii, Cicerbita alpina.
