În Munții Lăpușului, pe vârful Sermetieș
Ruta 49 din 12 octombrie 2014 cu J. Moldovan, M & A Kelemen, M. Gheție & eu
Lună plină. Cer senin. 10 grade C (la finalul turei 23 de grade în Baia Mare – ora 17). Superbe sunt pastelurile autumnale desfășurate rulând după ora 7,30 dimineața prin Fisculaș spre Cavnic și-apoi, peste Pasul Neteda, spre Budești-Mănăstirea Roșia. Oprim pentru a savura soarele mângâind tandru Trei Apostoli – vârful Gutâi – Măgura Budeștiului apoi cireșii însângerați parcă.
Parchez în dreapta porții-clopotniță a Mănăstirii Roșia ridicată după 1990, indiscutabil cu o armonioasă arhitectură neo maramureșano-bucovineană și care a mistuit cu certitudine câteva hectare de molid, fără a ține cont de uriașul și ingeniosul zid de sprijin din bușteni de molid din malul dreapt al văii Roșia dar… ce nu fac popii și cuvioșii stareți în sprijinul ortodoxiei?! Pe la ora 9 dimineața ne luăm rucsacii și pornim în amontele văii Roșia, lăsăm la dreapta pitoreasca haldă de steril treptat înghițită de pastelurile calde ale toamnei și suim brutal pe șleaul din stânga până în culme. Asta ne scoate rapid sudoarea… purificându-ne. În continuare deplasarea spre vârful Sermetieș e agreabilă și lejeră, oferindu-ne panorame spre Păltinișu – Piatra Tulburi și Pietrele Onciului dar și spre Dosul Prislopului și pajiștea alpină a Prislopului de pe culmea principală a Munților Lăpușului (parcursă odinioară de mine cu Jancsi dinspre Văratic spre Pasul Neteda-La Cruce, dormind o noapte în cort). Pentru Mișu & mine prima parte a traseului, de la mănăstire până pe vârful Sermetieș N, nu e o premieră – îl făcusem odinioară într-un precoce final de iarnă și în condiții sado-masochiste, cu nea groasă de 70-100 cm și troiene de peste 3 m în abruptul N-NV, la final, coborând pe unde suiserăm, nevenindu-ne să credem că o făcuserăm. Pentru soții Kelemen și Jancsi traseul acesta reprezintă o premieră deplină iar pentru Mișiu & mine porțiunea vârful Sermetieș N – Păltinișu – Piatra Tulburi – Pietrele Onciului – valea Izvorul Negru e o premieră. Trebuie să menționez însă că eu mai suisem o dată, pe vremea zmeurei, de la Mănăstirea Roșia spre plantația NV a Sermetieșului apoi, de-a lungul ultimului sfert de veac tălpuisem (alături de diferiți colegi de ture, începând cu Papa, Jancsi, A. Ștefănoiu, M. Gheție, I. Pop-Topo, D. Iștvan, M & A Kelemen, D. Pascu, C. Kacso, I.Pop-Comisaru și alții) de nenumărate ori traseele spre Văratic – Piatra Văratecului, vârful Secu, Valea Sasului, Glod – Scărișoara – Păltinișu – vârful Văraticului, Corha-Guiul Lupului – Chicera – vârful Pietrei – Grohote – Piatra Pintiuț – Măgura Roșia, valea Jereapănului – vârful Neteda – Prislop, Piatra Totoșului – valea Prindelui, Pasul Neteda-Măgura Mare – Tăul Negru, sau/si în continuare pe la Zgleamănu spre Prisaca la Piatra Prislopului, Băiuț – valea Izvorul Negru, Băiuț – valea Tocilei Văratec – Secu, Poiana Botizei – Secu, Șaua Secu – Văratic – Borcutu din Dosu Secului… și asta în toate anotimpurile, adunând sute de km de marș solicitant dar și pe deplin răsplătitor.
Ne-a contrariat în prima parte a traseului ivirea izolată a două marcaje turistice bandă albastră, necontinuând în nicio direcție – banda roșie marcând corect, din păcate discontinuu și derutant pe unele porțiuni, culmea principală a Munților Lăpușului-de fapt continuând dinspre Trei Apostoli Gutâi spre E-SE. Dacă anterior am putut sui cu M. Gheție prin plantația-desetul scund al versantului NV al Sermetieșului, azi puieții și răsăririle spontane au 4-5 m înălțime și împreună cu celelalte specii invazive fac impenetrabilă zona, motiv pentru care sugerez deplasarea pe picior, prin codrul de fag-molid-scoruși sălbatici evitând frecventele doborâturi de vânt, la final atacând direct abruptul SV stâncos, traversând molidișul cu afiniș înalt și groasă cuvertură de mușchi. Ajunși la perete și primele două bârloguri de urs colegii suie pe custură și la turn. Fiindcă știam că nu se poate merge cap-coadă pe vârful Sermetieș (spinarea custuroasă) din cauza fracturii netraversabile și deoarece suisem/coborâsem cu firești emoții de-acolo iarna-pe stânca cu gheață-am renunțat, preferând să prospectez pereții nordici și să panoramez spre platoul Gutâi – Igniș – Pleșca, Grohote, Măgura Roșiei… După întoarcerea ortacilor continuăm să ne deplasăm pe la baza peretelui accidentat, înalt de 8-15 m, ferestruit de vâlcele seci cu săritori și bârloguri de urși în bază, ulterior suind la dreapta în șa. Aici colegii fac un scurt popas în timp ce eu parcurg custura stâncoasă, trec prin strâmtoare și pe lângă un alt bârlog de urs, ies deasupra fracturii, pe o stâncă-belvedere suspendată, admirând de-acolo versantul N al Văratecului și la dreapta lui Dosul Prislopului și Prislopul, dedesubt, peretele S-SE accidentat înalt de circa 5-8 m, cu alte grote-vizuini.
După regrupare continuăm pe creastă, sau prin dreapta ei atunci când stâncile și prăpăstiile ne obligă la evitarea lor, ajungând la capătul stâncos extrem N al Semetieșului de unde, după o aproape circulară panoramă, speriind un curios Moș Martin pitit la stânga custurii, în afinișul din molidiș, acesta zbughind-o precipitat, coborâm repede (maxim 25-30 minute) dar prudenți spre Șaua Sermetieș – Păltinișul – ajungând la un drum de TAF – legătura spre Valea Sasului, respectiv vârful Păltinișului – vârful Văraticului – vârful Pietrei înainte și spre stânga. Din poiniță-șa admirăm retrospectiv stânca Sermetieșului pe care abia o părăsiserăm apoi, urmărim drumul, inițial costiș apoi de culme, dă de acoperișul de draniță al fostei căsoaie de stână. E minunată această zonă cu molidiș rar și pajiște, toamna cu aurii-însângerați fagi pe liziere (amintind de zona Padiș-Vărășoaia din Munții Bihorului).
Coborâm spre „moderna stână” (dezordonat-nongospodăreasca cu colibă și strunga pentru muls din folie de plastic – (acum pustie) de lângă șaua Păltinișului – vârful Văraticului – cu izvor-fântâniță betonată de unde se vede creștetul NE al Pietrei Tulburi. Ne orientăm spre aceasta, după un traverseu pe deasupra ei și pe la una din obârșiile din grohote vulcanice a văii Izvorul Negru poposind pentru prânz în pajiștea de la S de vârful Văraticului (cu o pitorească, veche, căsoaie de stână din bârne și cu șarpantă drănițată tradițional), plajă, cura de merișoare și afine. Continuăm pe o culme îngust-descendetă și ajungem deasupra Pietrelor Onciului – la neckul vulcanic cu cruce neagră de fier. Am renunțat repede la varianta continuării prin dreapta, spre Grohote-Măgura Roșiei sau pe piciorul S abrupt și acoperit de pădurea densă de foioase și rari molizi, optând pentru varianta din stânga, de asemenea foarte abruptă-stâncoasă la început, înierbat-împădurită apoi, ieșind în poiana din dreapta zonei superioare a văii Izvorul Negru plină de pălăria șarpelui/piciorul căprioarei – Macrolepiota sp.
Urmăm coborârea pe poteca pastorală care acompaniază în aval, spre Roșia, lăsând în dreapta Măgura Roșiei și pajiștile cu alte zeci de pălării ale șarpelui după ce am trecut pe lângă o fostă sondă de prospectare geologică și o captare de izvor în scop exploratorgeologic-minier. Finalul văii Izvorul Negru e modest dar frumos mulțumită talvegului andezitic stratificat prin răcirea lavelor vulcanice. La stânga apare un grajd, în fața lui staulul pentru oi și capre (posibil sector zoo al Mănăstirii Roșia), mai jos dar tot la stânga văii o cochetă casă de vacanță etajată. Ieșim la Roșia, adică la confluența văii Izvorul Negru cu valea Roșia după vreo 6 ore și 15 minute – 7 ore de la debutul circuitului inedit după care se poate admira Mănăstirea Roșie beneficiind dupa-amiază de binecuvântarea soarelui și, după îmbarcare (la ora 15,15) în drum spre buricul Budeștiului, minunatele gospodării muntenești, sălașele pentru animale, Râul Mare umbrit de arinim mai apoi Cosăul și la stânga sus – contre jour – zvelta siluetă a bisericii de lemn, monument istoric – Budești Susani. În timpul urcușului din Budești spre Pasul Neteda pentru a ajunge-n Cavnic merită oprit de câteva ori pentru a vedea la NE-E Corha – Gruiul Lupului – Chicera – vârful Pietrei – Văraticului – Păltinișu apoi la dreapta lor poienile superbe ale valea Izvorul Negru și Sermetieșul, în continuare vârful Văratec, Neteda, în prim plan central, sur-argintie – Piatra Totoșului dar până la toate acestea, acum toamna, roșiile flăcări ale cireșilor sălbatici, galben-aurii paltini, pruni și mesteceni, verzii tonici arini… turmele de mioare ieșite în țarini cu păstorii rotofei dregându-și mlădioasele glasuri cu Mona (alcool sanitar în plate PET-uri de 300-500 ml).
