Munții Lăpușului (Băiuț): Pe vârful Văratec, Piatra Văratecului și Piatra Țâncului
Traseu: vârful Văratec - Piatra Văratecului - Piatra Țâncului -Tăul Văratec - Izvorul Alb
Obiectiv: vârful Văratec, Piatra Văratecului și Piatra Țâncului, Tăul Văratec, zona ex minieră Băiuț, pitoreasca valea Strâmbului, cascada de pe Izvorul Alb
Localizare: Maramureș, Munții Lăpușului, Băiuț
Itinerar: Baia Mare – Băiuț – Mina Văratec
Marcaj turistic: bandă roșie pe culmea Munților Lăpușului – pe alocuri distrus ăn urma exploatațiilor forestiere; cruce roșie spre Lacul Văratec (aproximativ 1,5 -2 km – racordat traseului mai lung, de la Tăul Văratec până în Botiza pe valea Sasului în final – durata de parcurs 3-4 ore)
Tip traseu: circuit alpin
Grad dificultate: mediu
Echipament necesar: adecvat anotimpului, neapărat bocanci, haborac, bețe de trekking – teren accidentat/ stâncos și abrupt sub Piatra Văratecului
Lungime și durată: 4-5 ore, 8-10 km
Diferență de nivel: circa 350 m
Recomandări: consultarea prognozei meteo; harta zona turistică Cavnic-Băiuț din seria Gutinul turistic, an 2005
Avertismente: habitat de urși și vipere; zone pastorale – atenție la câinii ciobănești
Căi de acces: din Băiuț spre Mina Băiuț, în continuare pe drumul tehnologic către releele de pe vârful Văratec
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare-Băiuț (via Tg. Lăpuș) sau autoturism personal
Sugestii de cazare: pensiuni din Băiuț; cort
Descriere traseu:
Pornim din Baia Mare spre Cavnic, continuăm spre Pasul Rotunda. Oprim pentru a admira retrospectiv splendida panoramă a Gutâiului, de la Trei Apostoli spre Gutâiul Doamnei şi Secătura. Într-un plan inferior, sud-estic, se reliefează fostul geizer botezat de căvnicari Piatra Malnaşului (malnaş înseamnă zmeuriş în limba maghiară). La finele verii aici, la poalele molizilor, în fânețe, apar râşcovi – Lactarius deliciosus. Curând, dincolo de Pasul Rotunda (La Comandă) către obârşia văii Strâmbului apar vara-toamna ciupercarii iar liziere, ispitind parşive, roşiile punctate cu alb ciuperci otrăvitoare Amanita muscaria.
Coborâm prin lunga luncă îngustă a văii Strâmbului, în aval de confluenţa cu valea Covăciei şi a Kelementului şi după fosta locaţie în care decenii de-a rândul s-au procesat tone de cărbuni-mangal de bocşă – cu câteva locuri de popas (foarte curate mulţumită Primăriei Băiuţ). Imediat la intrarea în Strâmbu Băiuţ apar casele noi intercalate celor tradiţionale, din bârne de lemn şi cu şarpante drăniţite, cu coşurile de fum din care se-nălţă albe fuioare cu parfum de lemn de fag.
Traversăm centrul Băiuţului și continuăm spre zona fostei flotaţii a neferoaselor și a minelor aşa-zis închise ecologic, cu haldele de steril spălate de averse şi torente, apele feruginoase scurgându-se direct în cursurile văilor montane.Imediat după nişte grămezi (poluante) de concentrat neferos cenuşiu-violaceu, abandonat pe marginea drumului. Valea Izvorul Alb ne-ncântă cu o mică dar spectaculoasă cascadă ce spală multistraturile fine de flişuri.
De-aici, privind în sus (NE) peste ceea ce a mai rămas din secularii codri băiuţeni de fag, paltin, molid şi brad, cu exemplare impresionante a căror diametru trecea frecvent de 1 m, avem prima imagine cu Piatra Văratecului şi a vârfului Văratec (marcat de relee radio-TV-GSM) dar şi de linia fostului vechiului funicular ce suise până la mina Văratec, azi fiind funcţional doar micul funicular ce deserveşte (mai ales iarna) personalul tehnic al Staţiei de relee Văratec.
Abandonăm imediat după cascadă drumul ce suie pe valea Izvorul Alb, urcăm la dreapta, pe drumul neântreţinut, spălat de averse şi torente, urmând spre amonte valea Văratec către Mina Văratec şi-n final pârâul Malului. Imediat după mină o cotim la stânga-n sus, abadonăm fostul drum tehnologic auto care trece pe la SE de Văratec şi NV de vârful Secu pentru a coborî pe valea Izvorul Băilor (aici termenul băi având sensul de mină) şi-n final a văii Sasului în Botiza.
Oprim aproximativ pe fostul amplasament al grupului de prospectori geologi ai IPEG Maramureş. Un drum de TAF continuă de aici costiş spre E după care face o voltă de 180 grade ieşind în poiana Văratec. O altă variantă de drum de TAF suie susţinut spre V-NV-N, ieşind în aceeeaşi poiană mare aflată la SE de vârful Văratec. Aici ne luăm rucsacii uşori de tură, beţele de trekking şi suim pe varianta directă, dar abruptă, spre Văratec.
Într-un luminiş apar exemplare de Floarea Paştelui (Anemone nemorosa), uneori atipic înflorite și la finele verii. Murele savuroase abundă aici, în uriașele văgașuri, în debutul toamnei pe rugurile târâtoare. Îndărăt se conturează vârful Secu (1311 m altitudine) cu o inşeuare spre vest iar peste el se iveşte din ce în ce mai spectaculos Ţibleşul. Vara și toamna ciupercile abundă pe taluzurile şi pe lizierele însorite, majoritatea fiind necomestibile sau otrăvitoare – nu lipsesc violaceii bureţi comestibili Licaria amethystina si varietatea lor bej Licaria lacata).
Pe vârful Văratec (1357 m) şi în zona sa estică sunt amplasate 5 radio-relee, al 6-lea e pe versantul nordic. Sub acesta, mai spre N şi lângă tradiţionala stână din preajma turbăriei Văratec, apare o cabană din bârne de lemn. Spre V vedem Piatra Văratecului apoi creştetul cu pajişte alpină al Prislopului (1332 m) iar mult mai departe, şi decalat uşor spre dreapta, vârful Gutâi şi Creasta Cocoşului.
Munţii Rodnei se văd după ce suim pe vârful estic al Văratecului. Deşi zona a fost plantată cu puieţi de răşinoase începând cu primăvara lui 2009, haosul silvic dezolant persistă şi se datorează nestrângerii resturilor vegetale (buturi nedespicabile, vârfuri de arbori, ramuri). Marcajul cruce alb-roşie e plasat din aceste motive pe bolovanii mari de pe marginile drumului de TAF ce coboară spre N-NE, câţiva molizi trăzniţi, nişte uriaşe buturi nedespicabile ori cioate mari şi vizibile de departe dar care nu au nicio şansa de-a fi retezate cu drujba.
De-acum avem în faţa noastră căciula stâncoasă şi cu molidiş a Sermetieşului (1306 m), la stânga sa Chicera, în depărtare văzându-se Deseştiul, deasupra lui Culmea Pietrei şi întinsa pajişte din zona turbăriei Iezerul Mare. La întoarcere vom admira chiar şi o parte a Sighetului având drept fundal lanţul muntos al Zakarpatyei Ucrainei. Mai spre NV apar Muntele lui Şerban – Pop Ivan – Paltinu – Tomnatecul cu Poiana Narciselor din Munţii Maramureşului continuând spre NE cu vârful Farcău şi Mihailec apoi Toroiaga – Lucăciasa – Capra – Gâliu şi-n fine, Munţii Rodnei. Pe alocuri se văd mici zone din localităţi aferente Văii Izei (Poienile Izei, Botiza, Ieud, Dragomirești).
Iniţial marcajul bandă roşie care acompania H-ul silvic de pe vârful Văratec spre V (către Şaua Selha şi Prislop), lăsând la stânga Piatra Văratecului, era cel care conducea o vreme spre varianta de abordare a tăului însă dintr-o poieniţă cu cruce de fier trebuind deviat în dreapta şi apoi mers spre NE-E pe un drum de TAF pe lângă Biserica şi Piatra Corbului pentru a ajunge la frumosul lac de turbărie (acest traseu ocolitor necesită circa 1 oră și 30 de minute -1 oră și 45 de minute de pe vârful Văratec la Tăul Văratec, spre deosebire de varianta marcată cu cruce roşie care duce la tău în 25 – 30 minute, la urcare spre vârful Văratec fiind necesare 35-45 minute).
După coborârea unui lung picior cu pajişte acaparată de graminee şi zmeuriş, acompaniind drumul vechi de TAF, intens spălat de torente, ajunge la lizieră, marcajul cruce roşie se orientează la stânga, coboară accentuat pe drumul accidentat, intâlnește după vreo 150 m un altul orientat SV-NE iar spre înainte-stânga pârâul ce-şi are obârşia în turbăria Tăului Văratec. O săgeată albă indică la stânga accesul spre Tăul Văratec străjuit pe margini de un brâu de molizi maturi, în continuare făgetul (marcat silvic spre exploatare) acoperind deocamdată bazinul acestuia. Marcajul cruce roşie mai continuă spre NV puţin după care face volta NE pentru a o lua în avalul văii Glodoasa, şi-n final pe valea Sasului, spre Botiza.
La Tăul Văratec facem un scurt popas după care ne deplasăm pe drumul de TAF mocirlos-desfundat spre NE, având ca obiectiv Piatra Ţâncului. Aici toamna impresionează abundenţa de Boletus subtomentosus şi Boletus badius dar și mai rarele exemplare de hribi – Boletus edulis, pe alocuri gălbiorii.
Abandonăm după circa 2 km NE de Tăul Văratec drumul de TAF, o luăm prin molidişul matur şi rar la stânga, imediat dăm de grohotele cuarţitelor hidrotermale drapate abundent cu rugii de mur, iar în scurt timp se ivește Piatra Ţâncului, o formaţiune stâncoasă sură, parţial decorată cu muşchi, intens tectonizată, cu un horn sudic prin care se poate sui cu prudență pe creştetul formaţiunii de unde se văd meleagurile Botizei, Poienilor Izei, Valea Izei şi Munţii Rodnei, coborând pe o variantă accidentată estică la grota bârlogul urşilor.
O luăm înapoi spre Tăul Văratec de unde urcăm în aproximativ în 40 min pe traseul marcat cu cruce roșie, ajungând vârful Văratec. Varianta de culme vestică a Văratecului, spre Piatra Văratecului, e marcată silvic cu H plus banda roşie turistică.
Deplasându-ne din culme uşor descendent, spre SV-V, ajungem după circa 45 minute în baza Pietrei Văratecului (de pe el se poate panorama spre Băiuţ – Ţara Lăpuşului – vârful Secu, Hudin şi Ţibleş). Ajungem la poalele abruptului să vedem găunoasele cuarţite hidrotermale dure, cu numeroase urme de fumarole, drapate cu licheni galbeni aurii. Admirăm aici și o mică grotă dintr-o verticală fisură SV și o alta după diaclaza SE. Ocolim stâncăria prin NE, ieşim la H-ul silvic şi banda roşie, în final la Staţia relee Văratic și de acolo coborâm pe drumul de TAF la mașină.
