Munții Igniș (Firiza): Din Valea Romană, pe vârful Ostra și vârful Ulmoasa în Poiana Șeituri și pe valea Seicinii

Traseu: Valea Romana – golful lacului Firiza – vârful Ulmoasa – Poiana Șeituri – valea Seicinii

Obiectiv: În Munții Igniș – Valea Romană și golful pitoresc al Lacului Firiza, vârful Ostra, vârful Ulmoasa, Poiana Șeituri, valea Seicinii cu multiseculare vestigii miniere, arhitectura tradițională din cartierul Firiza (Baia Mare)

Localizare: Maramureș, Firiza, Munții Igniș

Itinerar: Baia Mare – Valea Romană (circa 15 km)

Marcaj turistic: nu există

Tip traseu: circuit turistic peisagistico-speo-minier

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului, neapărat bocanci aderenți

Lungime și durată: 16-18 km, 8 ore și 30 de minute – 9 ore

Diferența de nivel: 650-700 m

Recomandări: harta zona Turistică Baia Mare – Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic; bețe de trekking – zone cu pante deosebit de accentuate și poteci accidentate

Avertismente: unele izvoare pastorale, colmatate, necurățate, nu au apă potabilă, preferat de asigurat apa din start; atenție la belvederile vârfului Ostra și la coborârea de pe acesta spre NV – versant foarte stâncos-accidentată; zonă cu vipere și urși

Căi de acces: din Firiza

Mijloace de locomoție: autobuz urban Baia Mare – Firiza; autoturism personal

Sugestii de cazare: cort, pensiuni firizene

Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare spre Ferneziu şi-n continuare spre lacul de acumulare Firiza, până la golful lacului Firiza la deversarea Văi Romane. De acolo mergem în amontele văii Romane, trecem pe lângă un mic ciurgău cu apă potabilă, depășim bariera RNP Romsilva, ajungem la valea accidentată (vara aproape seacă) ce curge din drepta.

Remarcăm borna silvică III/ 97 a RNP Romsilva – vopsită cu roşu. Continuăm suind pe valea bolovănoasă, ieşind pe malul său drept sub o stână permanentă de la poalele sudice ale Ostrei.

Un drum de TAF se angajează de aici spre NE. Panta e accentuată, la stânga un vâlcel sec. Îl depăşim și ajungem după o jumătate de ceas într-o poieniţă. Versantul cu piciorul estic abrupt al vârfului Ostra e la stânga dar pentru a-l aborda trebuie penetrat un deset pe o vagă potecă ce suie în drumul auto-forestier. Din stânga acestuia se desprinde o potecuţă ce suie avântat spre vest trecând prin făgetul tânăr apoi în făgetul matur intercalat cu cireşi sălbatici.

Piciorul E al vârfului Ostra e parcurs de o potecă pietroasă, mai apoi bolovănoasă, străjuită de formaţiuni andezitice sur-argintii, una ca un tron. Privind în urmă se vede coada lacului Firiza şi cartierul Firiza. La stânga începe să se contureze zona centrală neregulată şi cea rectangulară a lacului Firiza (dinspre baraj) deasupra, spre est, conul vârfului Igniş în timp ce spre V-SV se aliniază Dealul Văratici, vârful Strâmba cu Piatra Şoimului şi vârful Hija precedate de poienile Romanelor şi ale Văraticilor.

După 1 oră și 45 de minute de la plecare ajungem pe vârful Ostra (825 m altitudine) placat cu o cuirasă andezitică spre S şi un custuros picior SV acaparat de afiniş, marcat silvic cu borna III/91 –portocalie. De aici se văd lacul Firiza, vârful Igniş şi platoul vulcanic Gutâi-zona Secătura, iar spre SV-V Şaua Dia și vârful Pleştioare cu esticele poieni.

După un scurt popas coborâm un accidentat picior NV al vârfului Ostra evitând platoşele andezitice dispuse-n praguri, cu o vastă-veche defrişare spre N (ulterior s-au plantat răşinoase). O potecă de sălbăticiuni coboară la drumul forestier ce duce la cariera sudică a Ostrei, respectiv suind accentuat spre zona estică a vâfului Tocastru. În vasta exploatare forestieră apare borna silvică III-89. În urmă rămâne vârful Ostra – un uriaş con defrişat pe jumătate, spre V-NV un făget.

Drumul forestier se împarte-n două direcţii, una spre vârful Tocastru (versantul estic), cealaltă orientată NV și intrând într-o plantaţie de molid şi pin. Pe dreapta se iveşte o turbărie cu suprafaţa de circa 1 ha, asanată printr-un şanţ central. De aici apare discontinuu un foarte vechi premarcaj turistic galben debutând la vârful Frăsineasa, urmând culmea Dealul Bagneu – Ulmoasa – Tocastru – Pleştioare.

Trecem pe deasupra obârșiei văii Vălinelor, un izvor-scăldătoare de mistreţi, și liziera estică a unei alte plantaţii de molid. Urmăm o culme și descindem în creasta principală. Poteca e foarte rar circulată, pe alocuri blocată cu doborâturi în zona în care, apropiindu-ne de vârful Ulmoasa, depăşeşte o plantaţie de larice. La stânga vârfului Ulmoasa apare conul mai scund al vârfului Ulmu (802 m) exploatat forestier.

Începe coborârea ușoară spre o şa afundă cu molidiş dens la vest, precedând limita sudică a poienii Ulmoasa în care se ajunge după 3 ore și 15 minute de la debut. Poiana Ulmoasa e superbă, cu aspect de pârtie de schi expusă sudic, cu molidiş matur-compact spre vest şi un vechi gard. Un carpen solitar punctează poiana spre treimea superioară. Poiana Ulmoasa se extinde însă de la S către E, ca un lat guler tăiat de obârşia unui pârâu (aici e un izvor cu apă potabilă).

Suind Poiana Ulmoasa beneficiem de vasta panoramă deschisă spre sud, incluzând zona veche a Băii Mari şi Măgura Băii. După 3 ore și 45 de minute de la plecare ajungem pe vârful Ulmoasa marcat cu paralele benzi silvice portocalii, pe creştet cu borna silvică I/197 iar pe direcţia E-NE marcat cu H-ul roşu silvic.

Panoramând de la V spre E observăm vârful Tisei de Nistru, cu peretele andezitic estic vertical, conul împădurit al Muntelui Mic, versanţii sudici ai Paltinului, Pietroasei, în continuare vârful Ţiganul, Soci, Dealul Bagneu (cu aplatizata căpiţă împădurită), vârful Rotunzilor cu pădure întunecată de molid, impresionantele stâncării ale Pietrei Holmului, Stâncile Brezei, chelia vârfului Pleşca şi sub noi un colţ nordic al Poienii Şeituri, ţinta următoare. O vreme vârful Ulmoasa e parcurs pe creştet de o vagă potecă.

Coborâm la N pe un vechi drum de TAF flexat repede spre V-SV. Spre nord continuă un vag culoar, nu mai lat de 80 cm, practicat cu drujba în densul hăţaş de foioase. Urmează o şa afundă și debutul unui pârâu afluind în văii Sfântul Gheorghe iar dincolo, spre N-NE, drumuri forestiere suind spre Poiana Şeituri.

O luăm prin huci la dreapta și dăm repede într-un vechi drum de TAF pe care ăl urmăm spre E-SE și ajungem în poteca cu vechi premarcaj turistic galben. O urmăm costiș spre NE și ajungem într-o zona pitorească datorită intercalării mestecenilor cu făgetul și după aceea, depășind o zonă afectată de furtuni se iese pe limita S-SV a vastei Poieni Şeituri.

În dreapta apare un dens mestecăniş. Continuând spre E s-ar ajunge în Poiana Jolob, cu stână pe tot parcursul anului şi apoi în valea Vălinelor – aproape de Cabana Căprioara de pe malul drept al lacului Firiza. Următorul popas e la izvoarele nordice, cu valău pentru adăpare, ale Poienii Şeituri, de la poalele unui uriaş fag.

Continuăm pe culmea către Dealul Bagneu, depăşind borna silvică II/146, apoi II/143 şi apoi borna silvică III/149 care precede suişul spre vârful Bagneu devime la dreapta pe un vechi drum de TAF care coboară în serpentine spre S-SE şi-n final spre E. Aici e obârşia vaii Seicini, o mulţime de pâraie aproape seci ferestruind versanţii abrupţi și cu fagi doborâţi de furtuni.

După vreo 45 minute de la popasul din Poiana Șeituri ajungem la o confluenţă de unde valea are constant apă-reper borna silvică III/141. Valea Seicini își începe cursul lung de circa 350-400 m pe o compactă albie de andezite oxidat-ruginii, mai apoi violacee datorită caolinizării. Pe stânga potecii apare o primă galerie ca un tunel lung de circa 10-12 m , mai apoi prăbuşită. Ceva mai jos e o altă galerie seculară care taie valea de la S spre N, partea nordică fiind inundată, cea sudică, din malul drept al văii, seacă.

După alte câteva zeci de metri, urmând albia accidentată şi alunecoasă ajungem la a treia galerie săpată-n malul drept, afundă de cel puţin 20 m din gura nu mai înaltă de 1,2 m. Aici ne atrage atenţia filonul cuarţos, nu mai lat de câţiva centimetri, şi fragmente masive de cuarţite filoniene. Galeriile de aici au mai bine de trei secole vechime, la fel ca și cele din versanţii următoarei văi (din NE) Valea Roşie. Halde seculare spălate de viituri, prăbuşite abataje atrag în continuare atenţia înainte de-a ajunge la pârleazul din dreptul bornei silvice III/152. Aici albia nouă a văii Seicinii e la stânga unei frumoase poieniţe.

Un drum îngust şi bolovănos de căruţe acompaniază de-acum valea puţin mai largă, curgând pe acelaşi pat-covată de andezite alterate ruginii sau albăstriu-sure. Ultima bornă silvică, III/153 apare la stânga, în dreptul unui torent abrupt. După 1 oră de la plecarea din Poiana Şeituri atingem șoseaua Firiza-Baia Mare. Circuitul până la gura văii Seicinii presupune 8 ore și 14-15 km dar până la mașină, la golful Văii Romane mai sunt de parcurs circa 3 km.

Încheiem tura noastră după 8 ore şi 45 de minute și vreo 18-20 km parcurşi per pedes, convinşi că odată ajunşi acasă, picnicarii-autoturişti şi noi, vom fi trăit deopotrivă sentimentul petrecerii unei însorit-superbe zile la munte.

Alte trasee si atractii turistice:

Munții Igniș (Firiza): De la Lacul Firiza pe Ostra Est, la gladiolele sălbatice Munții Igniș (Firiza): Valea Vicleanu Mare – Lacul Bodi – vârful Strâmba – Piatra Șoimului – Șaua Dia – Pleștioara – Măgura Băi – Piatra Virgină Munții Igniș: Din Cicârlău, pe valea Negruți și vârful Șindilitu Munții Igniș: Cascadele văii Sturului – Poiana lui Dumitru – vârful Pleșca