Masivul Igniş: Dealul Crucii – Grota Mare – Poiana lui Otto – Cariera Sfântul Ioan

Traseu:  Manăstirea Sfânta Maria - Grota Mare din Dealul Crucii – valea Sfântul Ioan

Obiectiv: Dealul Crucii – 500 m altitudine pe la Manăstirea Sfânta Maria, multisecularele abataje, puţuri miniere şi Grota Mare din Dealul Crucii, obârşia văii Sfântul Ioan, noile heleştee, racord la traseul turistic Muzeul Etnografic – Dealul Florilor – Piatra Şoimilor/ Şaua Dia – Poiana Văratici / vârful Pleştioara (marcat cruce galbenă şi bandă albastră)

Localizare: Baia Mare, Masivul Igniş – SV

Itinerar: Baia Mare – Piaţa Minerilor – Mănăstirea Sfânta Maria

Marcaj turistic: bandă albastră şi cruce galbenă din zona Poienii lui Otto spre Dealul Florilor – Muzeul Etnografic

Tip traseu: excursie

Grad dificultate: medie

Echipament necesar: adecvat anotimpului

Lungime şi durată: circa 11-12 km, 4 ore şi 30 minute – 5 ore

Diferenţa de nivel: 400-450 m

Recomandări: beţe de trekking; vezi harta Gutinul turistic – zona Baia Mare – Tăuţii Măgherăuş, an 2005; circuit realizabil în orice anotimp; posibilă variantă pe valea Sfântul Ioan, prin cariera omonimă sau pe traseul marcat cu cruce galbenă şi bandă albastră (de la Muzeul Etnografic – Dealul Florilor pe deasupra Carierei Sfântul Ioan spre Vârful Strâmba, respectiv spre Şaua Dia – vârful Pleştioara)

Avertismente: nu există izvoare, de asigurat apa din start; atenţie la abatajele de suprafaţă, puţurile multiseculare şi îndeosebi gurile de aerisire ale Grotei Mari din Dealul Crucii

Căi de acces: din Baia Mare prin Piaţa Minerilor, posibil şi în amontele văii Amadeia, pe la Tunelul de apă şi gura Grotei din Dealul Crucii

Mijloace de locomoţie: cu autobuz urban până în Piaţa Minerilor sau pe jos

Sugestii de cazare: nu este cazul

Descriere traseu:
Traseul debutează Baia Mare, mergând dinspre Stadion pe lângă vechiul ştrand, continuăm pe str. Stibinei şi apoi pe str. Plaiului. Suim apoi pe stradela în pantă accentuată ce duce din Piaţa Minerilor spre Mănăstirea Sfânta Maria. Ajungem curând la ultimele case, o livadă scăpătată şi imediat după aceea la poarta locaşului monahal.

Parcurgem Drumul Crucii spre biserica de lemn şi Paraclisul de vară apoi continuăm prin stânga lor, pe lizieră, urcuşul susţinut prin pădurea de goruni, pe potecă îngustă, spre V, având la dreapta un abrupt stâncos-grohotos punctat spontan cu pini silvatici. Pe piciorul care suie alert către NE apare marcajul silvic H cu roşu şi galben. În circa 1-1,10 h ajungem pe Dealul Crucii. O cruce de lemn e amplasată spre locaţia de belvedere spre oraşul vechi Baia Mare – zona E, industrială şi Centrul Vechi.

Deplasarea continuă pe Culmea Dealului Crucii spre N, prin pădurea de goruni şi tineri mesteceni. Traversăm o şa prin care trece Falia Bogdan Vodă care ajunge departe pe Valea Izei. După şa apar la stânga doline/pâlnii – foste abataje filoniene de suprafaţă. Cele mai mari, uneori alăturate, gurile de aerisire ale Grotei Mari şi puţurile afunde se află însă în dreapta culmii, pe versantul împădurit-accidentat E-NE.

Ajungem pe un vârf N al Dealului Crucii – reper Bs II/203 Bis. De aici se panoramează larg spre NV-V către Vârful Iricău, Elena, Ferigii, Tocastru, Pleştioara, Ostra. Pentru a vizita abatajele-puţurile – Grota Mare, de la borna silvică deplasarea o facem coborând cu maximă prudenţă pe versantul E. Vestigiile miniere apar imediat, fiind situate pe diferite niveluri de altitudine ale versantului împădurit.

În baza versantului, orientată de la N spre S, e valea Amadeia şi în flancul stâng al acesteia se vede o zonă mare argiloasă excavată de culoare ocru-ruginie aducând unei halde de steril. Abatajele, puţurile, galeriile multiseculare din Dealul Crucii au fost la un moment dat protejate cu garduri din sârmă ghimpată, azi în cea mai mare parte distruse – riscul derapării, prăbuşirii şi accidentării grave, mortale chiar, e iminent. Recomandabilă e deplasarea cât mai largă în zona acestora.

Intersectăm drumul de car ce suie oblic din valea Amadeia prin faţa Grotei Mari în culmea N a Dealului Crucii. Coborâm spre SE pe aceasta se ajunge la blocurile de beton ale unei foste sonde de prospectare geologică, o mică şa iar apoi în dreapta (V) suie uşor poteca grohotoasă spre intrarea în Grota Mare (Nagy Verem iniţial, în limba maghiară). O pată neregulată de vopsea poate constitui un reper.

La gura grotei se vede un stâlp de lemn cu o tablă menţionând riscul căderii de roci. La stânga intrării se vede o plăcuţă inox a Clubului de Speologie Montana din Baia Mare. Intrarea în Grota Mare se face prin baza peretelui în formă de U cu braţe inegale, teribil de tectonizat, instabil, pe care se desluşeşte marginea filonului aurifer.

Circa 8-10 m trebuie parcurşi târâş prin galeria accidentată, parţial blocată cu un bolovan de pe planşeu, pentru a ajunge în sala mare – de forma unui imens clopot – prin tavanul căreia, prin vechile puţuri-hornuri destinate evacuării fumului – se infiltrează lumina zilei. Nu este recomandabilă vizitarea Grotei Mari şi a galeriilor acesteia fără ghid speolog/minier, cască de protecţie, surse de iluminat. Și în acest caz, riscul desprinderii copturilor (rocilor instabile) din tavan-pereţi este enorm.

O altă abordare a traseului poate fi de la prunii, de sub bisericuţa din lemn în stil maramureşan, cu chiliile monahale şi un grup de căsuţe tip camping se ia la dreapta. De aici, pe vreme bună, se deschide o amplă panoramă către Baia Mare – Centrul Vechi (Biserica Reformată, Turnul Ştefan, Biserica Sfântul Nicolae, Teatrul Municipal, Biserica Romano-Catolică, Biserica Calvină, Catedrala Ortodoxă – fostă greoco-catolică iniţial). Abordăm în urcuş direct, dinspre V, versantul abrupt cu hăţiş de sânger şi mur precedând codrul de goruni incendiat în urmă cuţiva ani, se văd şi azi trunchiurile incinerate şi carbonizate. Astfel ajungem destul de repede pe piciorul vestic lung şi ascendent urmând o firavă potecă, pe alocuri bolovănoasă, ce descinde în vârful conului Dealului Crucii. Frumoase panorame se deschid la V începînd cu valea şi Cariera Sfântul Ioan, grota Tolvaj Denes din Dealul Morgău, Iricău şi vârful Ferigii. Spre dreapta (E) apare creştetul vârful Mogoşa, spre S codrii de stejar ai Groşilor şi Ocolişului. Versantul S, arid-stîncos, e marcat vara-toamna de pâlcuri de mătrăgună-Atropa belladona. Pe alocuri poteca e blocată de trunchiuri de stejari carbonizate parţial şi zone cu hăţiş de mur. Aici pot fi frecvent întâlnite urme de cervide, vulpi, mistreţi deşi oraşul e foarte aproape. Într-o oră de la plecare ajungem pe vârful Dealului Crucii marcat cu o cruce de mesteacăn şi care deşi nu are decât 500 m altitudine oferă o extraordinară belvedere, spre E apare calota vârfului Igniş iar la dreapta acestuia, peste valea Săsarului, vârful Mogoşa. De aici urmăm pe direcţia N culmea marcată silvic cu bandă roşie, mai apoi galbenă (de ocol silvic municipal), uneori cu H silvic galben-roşu (delimitare de areale silvice municipale de cele ale statului). Spre valea Sfântul Ioan coboară un vechi drum de căruţe. Imediat de-o parte şi alta a culmii nordice înguste se ivesc patru cratere rezultate consecutiv prăbuşirii minelor de neferoase exploatate dinainte de 1700 (conform geologului D. Iştvan). Un crater e în dreapta potecii, de-a dreptul înfiorător prin deschidere şi adâncime. De remarcat salutara idee a celor ce administrează acest perimetru minier de-a limita accesul oamenilor sau animalelor spre hăuri plantând în jur stâlpi de stejar şi un gard din sârmă ghimpată. Toate aceste cretere/puţuri ajung în Grota Mare a Dealului Crucii – Nagy Verem în limba maghiară, în care minereurile de aur şi argint au fost exploatate pe filon, cu ajutorul scuturilor, un fel de schele subterane, încingând zile la rând roca vulcanică – cuarţite filoniene – cu foc de lemne şi apoi răcirea bruscă cu apă şi oţet pentru dezagregare. Fumul din focurile subterane era evacuat la suprafaţă prin acele avenuri/puţuri antropice.

Coborâm lejer spre o înşeuare. Apar curând vechi drumuri de căruţă ce coboară la NV spre valea Sfântul Ioan (obârşie), respectiv la dreapta, spre afunda dar mai scurta vale Amadeia, culmea pe care ne aflăm suind în trepte ample spre vârful Strâmba (838 m) şi apropiata de acesta Piatra Şoimului. La un moment dat spre E, într-o depresiune înconjurată de făget monumental apare oglinda lacului Bodi Ferneziu (artificial, odinioară sursă de alimentare cu apă a Băii Mari).

Continuăm pe culme până spre obârşia văii Vicleanul Mare, un frumos bazinet cu pâraie abrupte şi abundente la finele iernii şi topirea zăpezii. Facem un vast arc de cerc spre E pe sub vârful Strâmba, având şaua şi vârful Hija (767 m) la deapta apoi coboarâm pe un picior cu drum de TAF, în final dând în drumul auto-forestier care acompaniază valea Vicleanul Mare până la confluenţa acestuia cu râul Săsar, trecând prin dreapta Uzinei de Apă – marcaj turistic triunghi albastru de la V de Lacul Bodi Ferneziu până în str. Griviţei.

Pe lungi porţiuni talvegul andezitic al văii Vicleanul Mare are un aspect de covată prelungă iar zona aduce unui frumos, îngust, defileu. O haldă de steril fixată cu parapeţi împletiţi din nuiele rămâne la dreapta. Puţin mai jos se desprinde (spre V) marcajul turistic vechi, triunghi albastru care ieşea în str. Griviţa trecând pe la bazinele noi ale Uzinei de Apă.

După vreo 3 1/2 – 4 ore de la plecare ajungem la Uzina de Apă şi de-acolo în str. Griviţei (la limita Ferneziu – Baia Mare).

Alte trasee si atractii turistice:

Baia Mare: Pe Dealul Crucii și valea Vicleanu Mare Masivul Igniş: De la Mănăstirea Sfânta Maria, la Grota Mare, în Poiana lui Otto