La Peștera lui Pintea și Bulbucii din Şurdeşti, toamna

Traseu: Șurdești – Piatra Roșie – Peștera lui Pintea – Bulbucul Mare – Bulbucul Mic

Obiectiv: Șurdești, Piatra Roșie, Peștera lui Pintea, clăile de piatră, Bulbucul Mare și Bulbucul Mic, toamna

Localizare: Maramureș, Șurdești

Itinerar: Baia Mare-Baia Sprie-Șurdești- circa 23-25 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului – foarte utili bocanci aderenți și bețe de trekking

Lungime și durată: 3-4 ore, 8 km aproximativ

Diferență de nivel: circa 250 m

Recomandări: harta Zona turistică Cavnic-Băiuț din seria Gutinul turistic 2005

Avertismente: versanți extrem de abrupți, grohotoși; nu vă expuneți la belvederile Pietrei Roșii- risc major cădere în prăpastie

Căi de acces: din Șurdești, capătul NE al localității

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Cavnic, mountainbike; autoturism personal

Sugestii de cazare: localnici, cort, pensiuni din Cavnic, Baia Mare, Baia Sprie, Șurdești, Șișești

Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare spre străvechiul sat Şurdeşti vestit, precum apropiatul Plopiş, în primul rând datorită bisericii sale de lemn, monument istoric, inclusă patrimoniului UNESCO. În capătul extrem estic al brâului stâncos ocru-ruginiu numit Piatra Roşie, situat în Şurdeşti (marcat cu un tricolor), la stânga şoselei Baia Mare-Baia Sprie-Cavnic există o grotă numită Peştera lui Pintea Viteazu, o alta decât cea a Pietrei Roșii E- marcată de un gros pilier vulcanic, accesibilă numai prin tehnici de cățărare speo-alpină. Parcurgând riguros un traseu (nemarcat, fără potecă) pe la poalele sudice ale abruptului stâncos extrem de accidentat al Pietrei Roşii, trecând pe sub mici surplombe şi superbe formaţiuni geologice rezultate consecutiv eroziunilor şi degradărilor exogene (aflate preponderent în capătul E-SE al Pietrei Roşii) se ajunge sub tricolor și grota suspendată, cu pilier. În drum (din)spre Maramureşul Istoric, scrutând atent versanţii stâncoşi mai îndepărtaţi de Piatra Roşie propriu-zisă, către cariera de piatră, iarna-primăvara și toamna, după căderea frunzelor, se observă două locaţii mai întunecate, ascunse în perioada cu vegetaţie, una dintre acestea fiind intrarea Peșterii lui Pintea Viteazu.

În circa jumătate de oră de la plecarea din Baia Mare parcăm la vreo 150-200 m E de singura şură rămasă acoperită cu paie, de la capătul Şurdeştiului, specifică arhitectonicii tradiționale a Fisculașului. Ne luăm rucsacii uşori plus beţele de trekking, ne orientăm la stânga pe un vechi drum de căruţe flancat de garduri din scândură, înierbat, traversăm proprietatea mărginaşă a Irinei Loghin spre poalele versantului deosebit de abrupt şi presărat, ca şi fâneaţă din preajmă, cu roci vulcanice întunecate botezate clăi de piatră. Ţinta noastră dintâi o reprezintă cel de-al doilea bastion stâncos (mai mic şi ca înălţime şi ca masivitate) aflat la E de Piatra Roşie, spre carieră. Abordăm direct versantul, slalomând scurt pentru a învinge bruscheţea urcuşului şi pentru a evita derapajele necontrolabile, folosind în acest scop nu doar beţele de trekking ci şi vegetaţia arboricolă din zonă. La nici 100 m mai sus de lizieră, în baza stâncăriei vulcanice, precedată de un guler scund de piatră, dăm peste formaţiunea speologică ţintă, accesul spre intrare fiind dificil prin zona sa SV şi extrem de facil prin cea SE, deşi versantul e foarte înclinat. Peştera lui Pintea are o dezvoltare deloc impresionantă dar, ţinând cont de locaţie şi roca în care s-a născut, cei circa 10 m adâncime, lăţimea de aproimativ 4-5 m şi înălţimea variind de la 0,8 m la cel mult 1,3 m, îi conferă un suficient interes, cel puţin turistic. Aproape de intrare şi în partea dreaptă, un bolovan sferoidal desprins din tavan, constituit din aceleaşi roci vulcanice ocru-brun-negricioase, pare a susţine bolta joasă din care, cel puţin într-un loc, picură uneori apa de infiltraţie. Planşeul grotei e relativ plan şi acoperit cu roci grosiere dar şi cu porţiuni nisipoase. În fundul grotei şi înspre V aceasta are un diverticul strâmt, lesne eludabil la o investigare superficială. Nu lipseşte urma unei vechi vetre cu resturi de foc. Plăcuta surpriză o constituie faptul că, deşi atât de accesibilă, sub raportul distanţei pentru băimăreni sau localnici, peştera nu e defel poluată cu ambalaje etc.

De aici, privind către ES, se deschide o frumoasă perspectivă plonjantă către şoseaua Baia Sprie – Cavnic, râul Cavnic, iazul decantorului de steril situat ceva mai în aval şi codrii de fag precum şi asupra porţiunii E-NE a satului Şurdeşti, cu livezile sale de pruni punctate cu sute de clăi de fân. Locația acestei grote constituise în vremea haiducului Pintea (1660-1703) un excelent loc de supraveghere a căii de acces din zona Cetații Baia Mare spre Cavnic și Maramureșul Istoric. Conform geologului D. Iștvan: Pestera din Piatra Rosie, ca si cele din Bulbuci sunt formate in dacite cu piroxeni +/- amfiboli de Piatra Roşie-Cetăţele. Rocile stratificate sunt hialoclastite “in situ” în bază şi resedimentate (cele evident stratiforme de la partea superioară). In ceea ce privește denumirea Peştera Irinii lui Loghin, cred că este vorba de familia de la ultima casă iar femeia din Șurdești ce a dat această denumire nu are de unde să ştie că i se zice peştera lui Pintea pentru că de aici era supravegheat drumul dintre Baia Sprie si Cavnic, drum strategic pentru tabăra lui Pintea din Şatra. De altfel istoria pomeneşte de aşa numitul “Protocol de la Şurdesti”, semnat aici cu mâna sa de către Pintea în anul 1699 cu reprezentanţi ai oraşului Baia Mare (cu acordul colonelului austriac Lowenburg din Satu Mare), prin care se acorda amnistia haiducilor şi chiar posibilitatea încadrării lor în armata austriacă dacă aceştia-şi depun armele (e vorba de politica tipic-austriacă de dezbinare, în acest caz de a micşora puterea Guberniului Transilvaniei şi a nobilimii maghiare care s-a împotrivit vehement amnistiei, dar împăratul era „mai barosan”). Protocolul de la Şurdesti a fost iniţiat însă de austrieci doar ca să-i captureze pe “răufacători”, aşa că Pintea a fost arestat la Satu Mare în 2 ianuarie 1700, dar a fost eliberat după ce prieteni de-ai săi au plătit sumele imputate. În capătul din stînga al sălii, dacă ai lanternă, găseşti o continuare spre stânga, o galerie adapostită, ascunsă. Toni (Traian Minghiraş) stie datele oficiale de cartare. Peştera Pintii s-a format prin acumularea apelor (sărace) de infiltraţie pe stratificaţia dacitelor. Prin înghet-dezgheţ, roca vulcanică, cu multă sticlă vulcanică în pastă, se dezagregă intr-un fel de nisip vulcanic (noi ii zicem grus), astfel s-a format spaţiul cavernicol şi este unica peşteră (cel puţin din România) cu o asemenea geneză.

De la Peştera lui Pintea aşadar şi nu Peştera Irinii lui Loghin, după un scurt popas continuăm spre dreapta, suind direct pe direcţia NE şi mai apoi tangent, NV și după circa 50 m poposim pe cea dintâi platformă-stâncoasă cu belvedere aflată deasupra grotei. De aici suim pe culmea împădurită preponderent cu gorun, continuăm deplasarea tangent abruptului stâncos sudic și în curând ajungem la cea de-a doua belvedere situată deasupra primului bastion stâncos. De la această belvedere, către V, urmează un vâlcel extrem de abrupt, impracticabil, şi imediat după el capătul de E al Pietrei Roşii (spectaculoasă datorită acelor pluristratificări cu mici variaţii coloristice, de la gălbui-ocru la ruginiu). În primă instanţă ne îndepărtăm de abruptul stâncos pentru a prospecta peisagistic zona de N de unde, dincolo de apropiata lizieră, de această dată constituită din făget matur, pe ici colo exploatat forestier, putem admira şiragul de poieni descinzând dinspre vârful Mogoşa spre poiana Arşiţa şi mai apoi către Dealul Crucii.
Revenim pe culme după care ne angajăm în deplasarea pe deasupra abruptului Pietrei Roşii, căutând breşe în pădurea de goruni prin care să admirăm hăul de dedesubt, dar mai ales priveliştea către parcursul râului Cavnic şi Şurdeşti, mai apoi chiar spre Plopiş, Lăschia şi-n depărtare Culmea Preluca.

Un drum de căruţe descinde de pe la jumătatea culmii de deasupra Pietrei Roşii spre V-NV, ajunge în extremitatea de N a aşa numiltului jgheab larg, de acces pietonal dar şi cu atelajele, nu mai lung de circa 50 m, inspirat numit Horneţ (conform aceleiaşi localnice din Șurdești). La stânga lui (E) debutează printr-un larg horn, înalt de vreo 25-35 m, capătul SV al Pietrei Roşii în timp ce, înspre N şi la nici 35-45 m, începe spontan o afundă şi accidentată vale aparent seacă, orientată spre V-SV, cu versanţii acaparaţi de un huceag de fag. Coborâm prin drepta Horneţul, slalomând scurt pe versantul abrupt și alunecos. De aici avem o primă perspectivă superbă a bietajatului perete de V, cu discontinuă brână, al Pietrei Roşii și a gorunetului de pe culme. De aici încep să apară vestitele clăi de piatră, de fapt nişte bolovani ruiniformi din roci vulcanice nu mai înalte de 3 m, de regulă de până la 1,5-1,8 m înălţime, drapate cu licheni sau muşchi, uneori ciudat aliniate în şir de 3-5 formaţiuni ce aduc unor mici neck-uri punctând pajiştea la SV de Piatra Roşie. După alt popas mic facem un ocol pe la acele clăi/căpiţe de piatră, concurându-le inegal dar mult mai peren, pe cele multe şi adevărate, de fân, admirând solitarele şi pitoreştile gospodării tradiţionale alternativ cu, din ce în ce mai larg şi spectaculos desfăşurata, Piatra Roşie, în final ieşind la şosea.

De aici ne orientăm spre următoarele ţinte geologico-peisagistice, Bulbucul Mare, cu vreo trei mici grote în bază (prospectate şi cartate de Speo Clubul Montana Baia Mare) înconjurat de un dens huci de foioase, şi-n special de Bulbucul Mic al Şurdeştiului, cel cu o Via Dolorosa marcată printr-o succesiune de cruci şi mici icoane pe lângă care suie spre vârful cu Christ răstignit procesiunea religioasă greco-catolică la sărbătoarea Paştelui.

Primul Bulbuc, cel Mare, e situat la circa 300-350 m SV de Piatra Roşie, sub şoseaua asfaltată, al doilea, cel cu Drumul Crucii, la nu mai mult de 200 m SV de întâiul. În zonă impresionează câteva case tradiţionale cu prispe înguste şi filigorii umbrite de viţă de vie. Printre ele au apărut viloaie etajate. Nu lipsesc ciopoarele de capre cu iezi. Dăm ocol Bulbucului Mic pentru a-i admira crucea cu răstignirea lui Iisus din creştet, accesibilă dinspre NE mulţumită unei scări cu balustrată din oţel. De acolo se pot admira spre NE Piatra Roşie, la N poiana Arşiţa şi vârful Mogoşa (cu relee GSM-radio-TV), la V şi SV Şurdeştiul, marcat de biserica UNESCO şi mai în dreapta ei noua biserică zidită, cu numeroase turle argintii, iar la un lat de palmă, la stânga acesteia, Plopişul, reperabil datorită similarei suliţe ascuţite a celeilalte biserici de lemn aparţinând patrimoniului UNESCO. În mai puţin de patru ceasuri avem așadar acces la cel puţin patru obiective maramureşene demne de admirat şi inclus în agenda oricărui turist.