În Culcea, la biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Obiectiv: satul Culcea, biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril -1720

Localizare: Maramureș, comuna Săcălășeni, sat Culcea

Itinerar: Baia Mare-Satu Nou de Jos-Săcălășeni-Culcea- 21 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: cultural-istoric

Grad dificultate: -

Echipament necesar: lejer – decent – adecvat anotimpului

Lungime și durată: circa 1 oră și 30 de minute – 2 ore incluzând deplasarea din/în Baia Mare

Diferență de nivel: -

Recomandări: de vizitat bisericile de lemn apropiate, monumente istorice, din Săcălășeni, Coruia, Coaș, Remetea Chioarului, Remecioara; vara zonele de agrement și pescuit din lunca râului Lăpuș

Avertismente: -

Căi de acces: din Baia Mare prin Satu Nou de Jos-Cătălina-Săcălășeni

Mijloace de locomoție: autobuze , autoturism personal, mountainbike

Sugestii de cazare: -

Sâmbătă dimineața cer plumburiu, ceață, streșini picurânde, neaua proaspătă, de nici un deget grosime, abia acoperind acoperișurile. Ioc ortaci de tură. Pe la ora 11 simt că nu mai rezist și, împreună cu nerăbdătorul Pongo, o luăm spre Săcălășeni-Culcea. S-a dus la vale zaporul de pe Lăpuș, albia acestuia e acum aproape integral descătușată din ghețuri iar maiestuoasele sălcii bătrâne și plopii uriași își scaldă siluetele-n apele cu patină de bronz smoliu. Nici un stârc, nicio egretă, ba chiar și nici un uliu șorecar, ce să mai zic de fazani, căprioare? Cu totul atipic, vineri după-amiaza, un stârc cenușiu săgetase cerul cenușiu de deasupra Văii Borcutului (ce-o fi căutat acolo unde nu-s cursuri importante de râuri, bălți, heleștee, l-o fi înebunit încălzirea globală?)

După Săcălășeni urmez indicatorul spre dreapta, 2 km-Culcea, pe asfaltul îngust. În față apar primele gospodării și pe deasupra lor biserica ortodoxă cu alură de bazilică. La stânga ei, mai departe și sus pe o buză de deal, zvelta siluetă a bisericii de lemn. Asfaltul se ramifică și pe alocuri e deja găunos, apoi un mic indicator arată direcția de urmat spre biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Ajung la circa 150-200 m est de ea, sub cimitir, parcând lângă un islaz, parțial captiv gheții, ce pare un patinoar natural. Bate un vânt umed, rece iar cerul e-n continuare plumburiu, vremea bună de orice în afara unei drumeții. Și totuși… Clăi mari, gospodării prospere cu case în majoritate noi, livezi de pruni, garduri vii din carpen, puține grajduri cu șuri tradiționale. Urmez drumul pietros-înierbat spre cimitir și ajung astfel în zona S și apoi cea de V a bisericii. Fațata sudică a bisericii e zebrată iar peretele din dulapi groși de stejar albicioși, de parcă la un moment dat aceasta parte ar fi fost hașurat lețuită și ulterior lipită pentru etanșare cu lut și spoită-n alb. Într-un molid cu vârful retezat de vreo vijelie atârnă conurile decorative maronii diamantate de picăturile de ploaie. Mormintele-n marea majoritate au cruci de beton ori piatră artificială placată cu lespezi de andezite șlefuite, doar arar se vede câte-o trainică, deși poate seculară, cruce de stejar (fătul Stelian Lăcătuș sosit la biserică îmi spune că țiganii care locuiesc în zona V a Culcei, deasupra bisericii, au pus pe foc într-o singură iarnă toate crucile din vechiul cimitir pentru ași încălzi casele și bordeiele). Admir tărnațul vestic îngust, sprijinit pe grupuri de tripli stâlpi de stejar frumos ornamentați cu simbolul frânghiei fără sfărșit, treptele din lespezi de gresie, bolta intrării cioplită într-o grindă de stejar cu simetrice simboluri ale soarelui și înscrisuri chirilice dăltuite. Apoi admir turla semeață, crucea de fier de pe vârful ei și cele două cruci de pe acoperiș-zona de E a acestuia-fiecare cu simbolul soarelui și a lunii. Fac apoi un tur al armoniosului edificiu cu atenția atrasă de detaliile îmbinării pereților, grinzilor, căpriorilor.
Reședința comunală Săcălășeni se numise odinioră, în limba maghiară, Szakállasfalv și este formată din trei sate: Săcălășeni, Coruia și Culcea. Biserica, inițial greco-catolică și având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, a fost înălțată în anul 1720 pe un deal din zona de V a vetrei satului. Deasupra ușii naosului e scris: Această Sfântă Biserică făcută în anul 1721, reparată în anul 1860 sau din nou în anul 1900 fiind rege Francis Iosif, episcop Dr. Ioan Sabou protopop Ioan Șerb preot Ioan Dosa… pictor Gyol Szieberth. Pe o grindă a pridvorului e dăltuit anul 1720 cu caractere chirilice precum și anul reparării 1859, cu cifre arabe.

Pe când decid să plec spre Baia Mare sosește fătul Stelian Lăcătuș cu soția sa și, deosebit de amabili, mă întreabă dacă nu doresc să vizitez sfântul lăcaș și în interior. Sigur că nu pot refuza o astfel de șansă rară (probabil mă aflu cel puțin a treia oară aici fără a fi reușit însă vreodată să o vizitez și-n interior). Astfel pot vedea în detaliu ușa de intrare în pronaos, lespezile mari, rectangulare, din gresii fine, ocru-bej, care plachează pardoseala pronaosului și a naosului, o icoană veche, de patrimoniu, pe peretele vestic a pronaosului, ștergurile înflorate care încadrează icoanele, prapurii, unii seculari, deosebit de frumoși, draperiile vișinii din pronaos și naos. Din nefericire frescele interioare originale au fost masiv distruse de igrasie, mucegai, fumul candelelor și al lumânărilor, păstrându-se doar una pe bolta nord-estică dinspre altar. Frescele sunt complet distruse și-n altar. De-ar fi fost o zi cu vizibilitate, chiar neînsorită, fătul m-ar fi condus în turla bisericii pentru a panorama larg de-acolo, în condițiile meteo deplin ostile acest demers neavând practic nici un rost. Le mulțumesc fătului și soției sale și după ce mai admir o dată tripleții spiralați ai pridvorului decupați fiecare din câte un trunchi de stejar cobor spre sat pe unde am suit, mulțumit că nu ratasem total din punct de vedere turistic acest weekend…