Iarna pe Valea Neamțului, lângă Baia Mare
Obiectiv: vechile galerii miniere de pe Valea Neamțului și Poiana Neamțului
Localizare: Maramures, Baia Mare, cartier Valea Borcutului zona NE
Itinerar: Baia Mare – Valea Borcutului – fosta stație de compresoare din zona Minei Aurum – circa 9 km
Marcaj turistic: pe valea Neamțului există un marcaj cicloturistic albastru către Șaua Trei Stejari, de acolo spre Baia Mare pe Valea Lungă sau pe valea Pietroasa, în final prin Valea Roșie
Tip traseu: drumeție pentru orice anotimp
Grad dificultate: lejer
Echipament necesar: lejer, adecvat anotimpului
Lungime și durată: 2-3 ore, circa 6 km
Diferență de nivel: aproximativ 200 m
Recomandări: Harta zona turistică Baia Mare-Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic 2005
Avertismente: nu intrați fără un ghid speo-minier cunoscător al vechilor mine și echipament adecvat (salopetă, cască, lampă de iluminat) în galeriile miniere de pe flancurile văii Neamțului- risc major de surpare tavan și pereți neconsolidați, accidentare și blocare în subteran sau/și asfixiere; nu stați sub pereții abatajelor deoarece alterările exogene și dezagregările post împușcare i-au făcut friabili și instabili, frecvent desprinzându-se fragmente de rocă, uneori alunecând chiar porțiuni mari de versant stâncos
Căi de acces: de la confluența văii Berăriei (valea Borcutului) cu valea Neamțului (valea Toncii) în amontelei celei din urmă pe fostul drum tehnologic amenajat de IPEG Maramureș spre fostul Puț Valea Neamțului
Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 5 Baia Mare – Valea Borcutului până la stația Castelul Pocol sau cea finală, de la fosta stație de compresoare; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: -
Amintindu-mi de secularele abataje miniere de pe Valea Neamțului și mizând pe un peisaj cât de cât hibernal, pornim către Valea Borcutului, depășim Castelul Pocol, lăsăm în dreapta valea Borzaș unde, pe versanții N-NV ai vârfului Iricău-636 m, funcționase mina omonimă ale cărei galerii s-au surpat lăsând în loc niște infernale horhoaie (cratere imense, largi și adânci, cu fundul în fostele galerii miniere de prospectare geologică ale IPEG Maramureș).
În stânga rămâne Dealul Poprad cu alte două înfricoșătoare horhoaie apoi, pe aceeași parte, ruinele fostului depozit de explozibil și halda fostei vestite Mine Antonca și Mina Sofia, valea Antonca- cu numeroase vestigii miniere, unele seculare, Dealul Cetății de secole XIII-XIV a lui Liszbon Gelert. Vizavi, spre S, peste valea Borcutului, e Dealul Adam pe care functionaseră odinioară minele de aur Adam Veta și Elena Veta. În zonă existase la finele secolului XIX și în secolul XX o colonie minieră. Mai sus de ea a funcționat Stația de Compresoare care pompa în imensul sistem de galerii miniere din Valea Borcutului, racordate Exploatării Miniere Săsar, aerul tehnologic necesar pentru aeraj, ciocanele pneumatice și perforatoare.
Un fost turn de răcire a apei pentru compresoare mai există pe versantul S al Dealului Cetății, altul diametral opus, deasupra intrării în Mina Aurum. În această zonă, pe malul geografic drept al văii Borcutulu, există o platformă asfaltată-stația terminus a autobuzului urban nr. 5. În amontele văii, înaintea podului vechi, la stânga acestuia, pe versantul SE al Dealului Cetății, atrage atenția un fost adăpost antiaerian, nicicând utilizat, din fericire. În amonte de vechiul și noul pod e confluența văii Borcutului (Berăriei) cu valea Neamțului (valea Tonci – menționez că toponimiile din paranteze sunt cele trecute pe hărți dar acestea nu au fost nicicând folosite de locuitorii multisecularului cartier al Băii Mari).
De la confluență drumul principal continuă spre N, acompaniind aproape încă un km valea Borcutului, trece printr-o colonie sărăcăcios-promiscuă, depășește confluența cu valea Iojica (la gura căreia funcționase odinioară Mina Leopold), lasă pe dreapta ultima gospodărie în ruină, mizerabilă. Cam din dreptul acesteia începe vechiul drum pietruit, circulat prin 1940 de camioanele care cărau spre șteampuri minereul auro-argintifer extras de la Mina Wilhelm. De fapt la circa 100 m în amonte de această casă e obârșia văii Borcutului constituită din confluarea văii Bartoșa cu valea Wilhelm. Acum, din stația terminus de autobuz, o luăm spre N, traversăm imediat peste un podeț valea Neamțului după care cotim la dreapta și continuăm pe drumul ex tehnnologic minier, azi forestier, în amontele văii. O barieră silvică limitează accesul cu mijloace de transport. Lângă aceasta silvicii au amenajat un loc de popas.
Valea Neamțului, modestă ca debit, curge printre o măgură împădurită la stânga *(cu o suită de vechi abataje miniere pe versantul E-SE) și un picior lung, abrupt, împădurit în dreapta, care trece pe deasupra Minei Aurum suind spre Dealul Adam și-n final către zona N a vârfului Iricău. Ne deplasăm lejer pe drum, uimiți de faptul că aici, spre deosebire de oraș, neaua are un lat bun de palmă grosime. Curând, la stânga, apare un versant stâncos ocru-ruginiu cu o galerie parțial surpată în bază. Sloi fotogenici atârnă la gura sa. Un strat gros de plăci andezitice alterate care formază un grohoriș dificil accesibil trădează activitatea naturală de dezagregare-desprindere-cădere a rocilor. În această galerie se poate intra doar târâș (nu recomandăm accesul decât pentru speo-minieri cu experiență, echipament adecvat și în echipă). La mică distanță în amontele văii Neamțului, în același flanc geografic drept al său, e o a doua galerie cu portalul mai degajat și o galerie bine conturată, largă dar neconsolidată, orientată pe direcția NE. O galerie surpată se desprinde din cea principală orientându-se la stânga (spre NV) dar e inaccesibilă. Aici se remarcă alunecarea versantului și parțiala blocare a accesului spre portalul stâncos de către un grohot bolovănos acaparat de hățișul de mur și soci tineri. Imediat mai sus pe vale dar pe malul opus apare galeria fostei Mine Valea Neamtului ce aparținuse IPEG Maramureș-aceasta, deși a fost consolidată prin zidirea cu bolțari, e surpată. După o vreme, la stânga drumului, se ivesc halde de steril terasate, precar fixate, galeria minei e mai sus pe versant și invizibilă de pe drumul forestier. Apoi în dreapta drumului, peste vale, deasupra haldei de steril natural consolidate, prin făgetul tânăr apar molizii din preajma platformei cu construcții tehnologice dezafectate care aparținuseră fostului Puț Valea Neamțului. În zona E a platformei ne atrage atenția un panou info amplasat de către Ocolul Silvic Municipal S.A. Baia Mare. Nu departe de el e un loc de popas. Printre panoul info și locul de popas suie la dreapta, din ce în ce mai alert, un drum de TAF care după vreo 2 km ajunge aproape de vârful Elena (580 m). De acolo se poate continua spre Șaua Trei Stejari – vârful Ferigii – Poiana și vârful Pleștioara (unde apar traseele marcate turistic și există și un refugiu montan), în final coborând spre Șaua Dia iar de-acolo, opțional, spre Văratice-Baraj Firiza sau, pe la V de vârful Strâmba și Piatra Șoimului, via Dealul Florilor, la Muzeul Etnografic Baia Mare.
Acum continuăm spre E, vizând Poiana Neamțului, mare, neregulată, major acaparată de ferigi și tineri mesteceni (constituind un excelent habitat pentru vulpi, mistreți, căprioare dar și lupi). Pentru a sui în Poiana Neamțului lăsăm la dreapta o mică pepinieră silvică, de doar 1,3 ari, aparținând Ocolului Silvic Municipal S.A. Din Poiana Neamțului, privind spre NE, se vede culmea și vârful Iojica, spre SE Șaua Trei Stejari, la S vârful Elena, la SV vârful Iricău- 636 m și horhoaiele hidoase ale Borzașului iar la V Dealul Poprad, ușor identificabil după pinii silvatici spontan intercalați în codrul matur de goruni. Acum, spre deosebire de alte ocazii, imediat ce ajungem în Poiana Neamțului ne întoarcem în Valea Borcutului pe unde am suit (parcurgerea traseelor pomenite anterior spre vârful Pleștioara sau vârful Elena- vârful Iricău- Culmea Morgău- Piatra Tâlharului – Valea Roșie presupune asigurarea unui buget de timp de minim 4-6 ore în condiții de vară cu ziua lungă).
