Din Remecioara, la Roşi şi Balta Neagră

Traseu turistic 37 din 30 iulie cu D. Pascu (76 ani), R.Todea (9 ani și jumătate) & eu (64 ani)

17 grade C temperatura dimineaţa la ora 7- senin – anunţându-se o zi & tură fierbinte (31 grade C la final traseu în Remecioara precum și în Baia Mare). Prima excursie pentru Radu, din prima lui vacanţă franţuzească petrecută-n Baia Mare. Pe deasupra o premieră pentru el parcurgerea acestui traseu, ca şi pentru D. Pascu de altfel, însă poate a 4-5 recidivă pentru mine după 1990, una din ele cu cortul – de Rusalii – cu campare în lunca râului Cavnic la fosta punte spre Întrerâuri (înlocuită ulterior de podul de beton actual).

Ne întâlnim pe la ora 7,45 dimineaţa şi plecăm spre Remecioara. Oprim înainte de Remetea Chioarului și admirăm o familie ieşită la cosit – transportat cu carul lucernă masă verde pentru vaci apoi. La podul peste Lăpuş dinainte de Remecioara, remarcăm nivelul uşor crescut dar mai ales apele cafenii (datorate vreunor averse serioase de la munte, în zonă, ca şi în Baia Mare, nu a mai plouat defel din 29 iulie). Un amabil agricultor-tractorist localnic ne indică la pod calea de urmat pentru a vizita biserica de lemn (construită, spunea el, de înaintaşii săi cu patru generaţii în urmă). Maniera în care lăcaşul de lemn a fost restaurat habarnist-aiuristic-oribil în 2001, nu mă refer doar la înlocuirea şarpantei de draniţă cu tablă galvanizată şi lambrisarea pereţilor exteriori, induc inechivocul sentiment de kitsch mârlănesc postloviluţionar mioritic. Degeaba ne mai întrebăm retoric ce foruri laice & ecleziastice şi-or fi dat concursul „profesionist” şi acordul tehnic. Faine sunt perspectivele din ţintirimul bisericii spre Baia Mare, Munţii Gutâi şi Igniş, apropiata Remetea Chioarului, respectiv Berchezoaia.

E vremea prunelor, perelor, murelor (de pe rugii ţepoşi, e drept) se coc şi coarnele adică… toamna nu-i prea departe. Coborâm de la biserică și o luăm la stânga, orientându-ne spre drumul ce ne duce, luând-o tot în stânga, spre horincia (închisă acum) situată în aval de puntea de la Roşia. Parcăm, apoi admirăm săpunăriţe, nalbe mari, ciucuri, rochiţa rândunicii, invazivele exemplare luxuriante de balsam hymalaian, Lăpuşul curgând molâu-cafeniu în dreapta, o tabără mică de corturi, cochete ori şi câteva urâte case de vacanţă, apoi o luăm pe potecă în sus, pe lângă râul Lăpuș, spre Curături şi Balta Neagră.

Fluturii feluriţi, gândăceii, bondarii, muştele, viespile, întârziaţi cărăbuşi verzi-sidefii, sute de cosaşi întrecându-se prin pajiştile necosite şi nepăscute cu agilele şopârle ne fac să uităm de căldura din ce în ce mai intensă. La asta contribuie parcursul lejer şi umbra consistentă a uriaşelor sălcii şi plopi albi, mai apoi huciul de aluni, jugaştri, corni şi sângeri. Delicioasele mure constituie pentru orice drumeţ (nu doar pentru junele dar deja destul de experimentatul turist Radu, de nici 10 anişori) agreabil-motivante imbolduri.

Două ceasuri ne trebuiesc pentru ca, depăşind Stanii Ogrăzii şi abordând (din raţiuni de securitate maximă) poteca cea mai -NV spre culmea din stânga, prin gorunet, să ajungem la Balta Neagră (zona amonte). Remarcăm aici pe un trunchi de carpen reperul silvic Bs IV/ 245. Aici facem un scurt popas în care dialogăm cu un localnic ieşit cu nepotul şi un amic al acestuia la depistat-debitat-corhănit spre râul Lăpuș doborâturile de vânt, la final flăcăii pescuind plevuşcă şi scăldându-se astfel cadorisindu-ne cu un admirabil show de sărituri acrobatice.

Returul îl facem împreună cu bunicul din Remecioara care ne conduce pe o potecă ocolitoare dar ceva mai scurtă, aflată între malul drept al râului şi sub stâncăriile fotogenice pe deasupra cărora noi au suit anterior pentru a descinde la Balta Neagră. Ortacii noştri localnici au rămas o vreme la un loc de popas vetre de foc pescăreşti, masă şi bănci din rude de lemn în timp ce pe noi fluturii, gâzele, bondarii, florile diverse ne-au delectat şi mai mult la întoarcere, făcându-ne să suportăm astfel mai bine căldura umed-toridă şi senzaţia permanentă de sete.

E mare păcat (dar poate că aşa e mai bine, evitându-se spurcările și vandalizările mioritico-pseudoturistice din alte frumoase locuri / trasee ale României) că în Defileul Lăpuşului și în Defileul Cavnicului nu există trase și marcaje turistice (nu mă refer la marile panouri info-hărți amplasate prin 2012 în Tg. Lăpuș, Răzoare, Preluci, Vima Mică etc.) şi nici minim amenajate poteci spre foarte numeroasele locaţii / obiective deosebit de pitoreşti situate pe ambele maluri ale acestora deşi s-au tocat după 1990 fonduri pro mediu – pro turistice cu nemiluita iar declararea Defileului Lăpuşului drept arie naturală protejată nu are în prezent nicio acoperire practică/ştiinţifică. Din fericire (deocamdată!) în Defileul Lăpuşului nu au apărut MHC-urile dar după avizarea acestora cu nemiluita în ultimele două decenii riscul permiterii realizării acestora este unul real şi iminent.

Alte trasee si atractii turistice:

Defileul Lăpușului (Remecioara): Biserica Naşterea Preacuratei – Roşia – Balta Neagră Defileul Lăpușului: Din Dâmbu Pițigăi prin Săhelbe cu retur prin Sălhuța La Halauă Defileul Lăpușului (Buteasa): De la Casa Zmăului, pe Valea lui Uris, la peștera Curtea Capitanului Din Groape pe Dâmbul Groapelor La Piatră și-apoi la Ochiul Gropiței