Descoperind istoria Băii Mari – Biserica Sfântul Anton

Drumeția din 8 februarie 2015, solo

Căutăm mereu ineditul, valoarea (culturală, istorică, arhitecturală, artistică, peisagistică…) aiurea, de parcă am umbla cu ochii închiși, și-apoi, dintr-o dată, avem lângă noi miraculoase revelații (precum recent, în Tăuții Măgherăuș, la Casa memorială Mistotfalusi Kis Miklos, primul tipograf transilvan și unul dintre corifeii tipografiei europene sau la micul Muzeu Cavnic, dedicat memoriei lui Ignaz von Born și Papp Simon, doi pionieri maramureșeni ai geologiei și metalurgiei neferoaselor ridicată la rang de știință de vârf în habsburgica Vienă, Budapesta dar și-n exotice colțuri ale lumii).
În mai bine de șase decenii existențiale, începând din frageda pruncie, continuând cu perioada de ucenicie la Școala de Muzică apoi cu aceea de licean la Gheorghe Șincai și mai târziu ca absolvent al facultății, de câte ori trecusem oare pe lângă Bastionul Măcelarilor (fără a-l vizita până foarte recent), Turnul Ștefan (1347 – aștept redeschiderea edificiului după recenta restaurare, prin aprilie 2015 spre vizitarea de către curioși), Piața Păcii (cunoscută băimărenilor ca Piața Mică) fără a vizita Biserica Sfântul Anton de Padova – Baia Mare, Piața Păcii nr. 16 – Cod Monument: MM-II-m-A-04479 – romano-catolică construită în 1402 de către Ordinul Minoriților, amplu restaurată în secolul XIX, Biserica Lutherană (vizitată de mine în urmă cu o săptămână doar)? Și lista poate continua, spre rușinea mea, cu alte câteva obiective de mare rezonanță cultural-istorică, nu doar băimăreană.

Oare câte zeci de frumoase biserici de lemn, monumente istorice maramureșene, unele dintre ele incluse patrimoniului UNESCO, cele mai vechi, extrem de puține, fiind din secolul XVI, mai numeroase cele din secolele XVII și XVIII, am vizitat între timp, omițând impardonabil de exemplu biserica romano-catolică Sfântul Anton, de secol XV?

Optimiștii incorigibili susțin că niciodată nu-i prea târziu sau (mai in extremis) că mai bine mai târziu decât niciodată, dar personal înclin să cred că-n viață e ca-n fotografie, trebuie să fii mereu pe fază pentru a nu rata ireversibila clipă.

Ce zi superbă, însorită, răsfățase sâmbătă Baia Mare (în timp ce ninsoarea, rafalele de vânt și viscolul creaseră serioase probleme locuitorilor câtorva județe, îndeosebi celor de la S de Carpații Meridionali)! Așteptasem ca fraierul, începând de vineri după-amiaza, apelul colegilor de drumeții, sperând că cel puțin unii să se arate interesați de o escapadă-n peisajul hibernal. Ciuciu! Apoi duminică dimineața începu să ningă dens și mărunt.

Lectura, orice s-ar spune, e-o treabă statică, imobilizantă, presupunând sustragere sau/și evadare din cotidianul imediat, poate și o oarecare autorecluziune și, la un moment dat, zacerea excesivă aduce cu sine un fel de anchiloză, în consecință, măcar periodic, se impune fracționarea ei prin intercalarea unor activități fizice profane (umilitoare chiar, demne după unii doar claselor sociale inferioare, de la hrănirea orătăniilor la crăpatul lemnelor pentru foc).
Duminică dimineața, după ora 9.30, o iau indecis spre buricul urbei, spunându-mi că azi a sosit vremea vizitării bisericii minorite Sfântul Anton. O pudră fină de nea a imaculat matinal orașul conferindu-i o agreabilă puritate și picturalitate. Ninge în continuare grisat iar temperatura oscilează în jurul a -2 grade C. Opresc pe la jumătatea străzii Crișan, aproape de Teatrul Municipal și remarc în dreapta un neștiut de mine blazon haraldic reliefat pe fațada vechii școli din Țintirim. Clic! Urmeză clasica perspectivă nordică, incluzând Biserica Sfântul Nicolae, Turnul Ștefan și mai departe, peste pietonala Piață Millenium, Biserica Reformată Calvină cu turla roșie.

Parchez în Piața Păcii, vizavi de intrarea în biserica Sfântul Anton, și descopăr (destul de mirat) pe trotuarul din fața ei un mic grup de călugărițe indo-pakistaneze care se bulgăreau școlărește cu niște tineri enoriași.

Intru în sacrul lăcaș după ce în prealabil am tras două cadre exterioare surprinzând în stânga turlei argintii partea superioară a Turnului Ștefan, cu orologiu și scufia de tablă verde. Enoriașii pleacă imediat după slujba liturgică, lăsând biserica vidă, dar din culisele din zona altarului aud glasuri. Așadar pot admira în tihnă biserica fără a avea de suportat, precum în alte ocazii, stânjenitoarele (adesea reprobatoarele sau chiar acuzatoarele) priviri ale asistenței ori și pe cele ale preotului. Impresionantă simplitatea bisericii, fără a fi austeră, zgârcenia decorațiunilor interioare, asta amplificându-i însă aerul sacru. Îmi atrage atenția pe peretele nordic, ca și pe cel sudic, micile tablouri cu scene biblice inspirate de Drumul crucii, statuetele Fecioarei Maria și ale lui Iisus Christos amplasate de-o parte și de cealaltă a altarului, altarul frumos pictat, o statuie a unui monah minorit din capătul vestic al naosului, tavanul naosului decorat cu simboluri biblice, ferestrele gotice cu vitralii.

Am căutat și înainte de-a intra în biserică, pe urmă în pronaos, informații mai detaliate privind istoria acestui lăcaș care iată, numără deja 613 ani de existență, fiind cel mai vechi din municipiul Baia Mare (Biserica romano-catolică Sfântul Rege Ștefan – datată 1347 – lângă care fusese ridicat de către Iancu de Hunedoara și finalizat în perioada lui Matei Corvin Turnul Ștefan nu a mai fost restaurată după ce în Evul Mediu suferise câteva distrugeri consecutive unor incendii, lovirii de trăznete etc.). Nu am găsit nimic. La un moment dat apare preotul, tânăr și amabil dar grăbit să ia parte la un alt eveniment liturgic duminical, așadar fiind incapabil să-mi ofere doritele informații suplimentare. În consecință mi-a fost practic imposibil să-mi imaginez cum o fi arătat biserica la data primei sale consemnări. Aflasem însă că în vara lui 2011, cu ocazia unul pelerinaj dedicat Sfântului Anton de Padova, această biserică primise în dar de la niște preoti franciscani veniți de la Basilica Sfântul Anton (numit de credincioși Sfântul minunilor) din Padova o relicvă conținând o bucățică din pielea Sfântului Anton care a fost apoi expusă aici. Sfântul Anton de Padova a aparținul Ordinului Franciscanilor ințiat în anul 1209 de către Sfântul Francisc de Assisi). Fratii Minori Conventuali din Baia Mare îngrijesc biserica pastorală construită în anul 1402 cunoscută drept biserica Sfântul Anton.

Tânjind (firesc) după un peisaj hibernal rustic chiorean, deocamdată probabil doar amânat, nu cred că aș putea considera ratat acest weekend cultural de februarie.

Alte trasee si atractii turistice:

Catedrala romano-catolică Sfânta Treime