Descoperind Baia Mare – Piața Cetății și Catedrala Adormirea Maicii Domnului
25 iulie 2015
De câțiva ani verile în Baia Mare au devenit tot mai toride și secetoase iar conform studiilor efectuate de către Administrația Natională de Meteorologie, anul 2015 este cel mai cald după datele înregistrate. Medicii și meteorologii recomandă populației să evite expunerea la soare, îndeosebi în intervalul 11-18, însă doar unii pot da curs acestor sfaturi, respectându-le. Ce te faci însă dacă trebuie să mergi la serviciu ori la școală , sau dacă te afli pentru o scurtă perioadă în Baia Mare, în delegație sau ca turist aflat în concediu? Probabil cea mai înțeleaptă este o plimbare matinală, imediat după ce soarele începe să se ridice pe deasupra Centrului istoric al multisecularului municipiu, respectiv în Piața Cetății.
Ca locuitor al Băii Mari am făcut asta nu o dată, încă din frageda copilărie, pe-atunci însă fără a conștientiza valoarea istoric-cultural-patrimonială a zonei Centrului Vechi. Un motiv plauzibil ar fi că pe-atunci, ca și multă vreme încă după 1990, arhitectura excepțională din actuala Piață Millenium nefiind îngrijită, darmite riguros restaurată, era prăfuită, ternă, trist-vetustă. La asta contribuia și proletcultistul monument a ostașului sovietic eliberator plantat în Centrul Vechi, loc de pelerinaj pentru activiștii de partid, utc-iști, pionieri și ofițeri cu ocazia depunerilor de coroane la 1 și 9 Mai, 23 august și 17 octombrie. Toate acestea au făcut ca Baia Mare, cu un trecut și o istorie impresionantă, să nu iasă-n relief. Din fericire, în ultimul deceniu, edilii băimăreni, împreună cu reputați arhitecți și constructori, istorici, arheologi, oameni de cultură și artă, au demarat un ambițios proiect de restaurare, soldat mai întâi cu punerea în valoare a clădirilor din Piața Millenium și, de curând, a Pieții Cetății (inclusiv Turnul Măcelarilor – fosta poartă sudică a medievalei cetăți). Acestea au făcut ca cetățenii Băii Mari și turiștii să se simtă mândri și bucuroși că, după veacuri ori decenii de neglijare, aceste locuri și obiective încărcate de istorie și tradiție au căpătat treptat un aer arhitectonic-cultural europen.
Inaugurarea Pieții Cetății, dominată de Turnul Ștefan, flancată spre N de Piața Millenium, la E de strada 1 Mai și Simion Bărnuțiu, la S de Catedrala Sfânta Treime (romano-catolică) și-n continuare de Muzeul de Artă-Centrul Artistic Baia Mare, la SV de Biserica Sfântul Nicolae (ortodoxă), la V de strada Crișan și Teatrul Municipal, după prealabila efectuare a unor amplele săpături și cercetări arheologice urmate de minuțioase lucrări de restaurare, conservare și ingenioasa punere în valoare a celor descoperite cu aceste ocazii, a avut loc la 29 mai 2015. Detestând ab initio orice festivism și ocazie intens exploatată de politruci pentru a-și promova cu orice preț imaginea, am amânat destulă vreme vizitarea băimăreanului buric istoric medieval. I-a venit însă vremea acum, în cea din urmă decadă a lunii iulie, într-o superbă dimineață însorită în care, pe la ora 8, termometrul indica deja 26 grade C, noroc cu generoasa umbră a arborilor monumentali, unii dintre ei seculari, care sporesc frumusețea acestui sit. Vizitarea lui se poate face dinspre strada Crișan (Teatrul Municipal, Biserica Sfântul Nicolae și Turnul Ștefan), dinspre strada 1 Mai (Muzeul de Artă – Centrul Artistic Baia Mare și Catedrala Sfânta Treime) sau dinspre Piața Millenium, pe stradela pe care funcționează de decenii Centrul Militar Județen Maramureș Baia Mare.
În perioada efectuării prospecțiunilor arheologice în Piața Cetății, posturi TV locale au prezentat imagini realmente horror cu numeroase schelete descoperite în cimitirul medieval din țintirimurile fostelor biserici, azi inexistente, Sfântul Ștefan, Sfânta Ecaterina și Sfântul Martin. Vizitând însă Piața Cetății după reabilitare și darea-n circuitul turistic, oricine se poate simți la fel de confortabil precum vizitând siturile istorice ale marilor centre urbane istorioc-culturale europene iar asta se datorează cu siguranță modului inspirat de conservare a sit-urilor apoi de estetica și rafinata soluție de prezentare publicului, vitrinele moderne de oțel și sticlă necontrastând în nici un fel austerității zidurilor și a fundațiilor medievale de piatră. Pavajul gri, geometria aleilor, cromatica discretă, dar distinctă, a acestora prin utilizarea criblurii ocru-bej calcaroase într-un deosebit de armonios contrast cu criblura andezitică sur-negricioasă și verdele proaspăt-tonic al gazonului, notele înscrise pe vitrine și cele câteva panouri bogat informative, pot satisface exigențele oricărui vizitator. De remarcat că situl a devenit un loc gustat nu doar de către turiști ci și de către enoriașii bisericilor active din Piața Păcii și pentru părinții cu copii mici, avizi de tihnă, aer curat și liniște. Ansamblul Piața Cetății și Turnul Ștefan au fost restaurate și puse-n valoare prin PIDU 2007-2013, costurile totale cifrându-se la circa 11,7 milioane de lei (conform proiectului Reabilitare și promovare a identității culturale și istorice Piața Cetății-Turnul Ștefan).
Inițial s-a avut în vedere doar marcarea conturului bisericii romano-catolice Sfântul Ștefan (năruită în Evul Mediu – secolul XVII, nerefăcută, aceasta având spre S o capelă) pe baza schițelor rămase din anul 1770 de la Johan Caspar Husel Maurer Balliehr. La primele săpături arheologice au apărut fundațiile și zidurile Bisericii Sfânta Ecaterina (Sz. Katalin-datată din secolul XIV, demolată parțial în anul 1724 și definitiv în 1847) și Sfântul Martin (Sz. Marton- distrusă la începutul secolului XVIII prin începerea înălțării Catedralei Sfânta Treime) în zona E și SE a pieței. Mai mult de șase sute de morminte au fost descoperite cu această ocazie însă au apărut și gropi comune. Cripte de piatră, sau din cărămizi, au ieșit la iveală în bisericile Sfântul Ștefan și Sfânta Ecaterina dar obiectele găsite acolo au fost puține, printre ele o monedă de argint care acoperise ochiul unui copil mort, obiecte de aramă-catarame- aferente vestimentației epocii.
Se știe din documentele vremii că localitatea Baia Mare (1327 Zazarbanya – mina Săsar, din limba maghiară) a fost fondată în partea a doua a secolului XIII de către colonii mineri și aurari germani aduși aici de rege. Baia Mare, purtând numele de Rivulus Dominarum (Râul Doamnei) e menționat curând după aceea – din 1329 limitrof Zararbanya. Regele Ludovic I de Anjou confirmă printr-o diplomă -1347-drepturile privilegiate ale colonilor mineri și aurari din Rivulus Dominarum și Zazarbanya, printre altele locuitorii aveau dreptul procurării materialelor de construcție (lemn și piatră calcaroasă) inclusiv din afara acestor localități, de pe domeniile nobililor. Parohul bisericii Sfântul Ștefan, a cărei ridicare se încheiase în prejma anului 1375, era ales de către comunitate. Regele Sigismund de Luxemburg – în anul 1411 – a predat în feudă Baia Mare (împreună cu alte orașe medievale) lui Ștefan Lazarevici-despot sârb, aliatul său antiotoman. Ulterior Iancu de Hunedoara, guvernator, a luat în amanet – anul 1445 – Baia Mare de la succesorul lui Lazarevici, el fiind cel care a dispus ridicarea Turnului Ștefan. Fiul lui Iancu de Hunedoara, Matia Corvin, moștenește Baia Mare- 1458. Documentele istorice consemnează existența la finele secolului XV a mai multor altare în biserica Sfântul Ștefan (Sfântul Valentin, Sfântul Maurițiu, Maria Magdalena) și a două capele dedicate Fecioarei Maria și Tuturor Sfinților. Disputarea orașului Baia Mare între Principatul Transilvaniei și regatul maghiar (aflat sub dominație habsburgică) are loc în preajma anului 1541. Prin donația orașului principelui Ștefan Bathory (1571-1586) acesta a fost administrat de către Principatul Transilvaniei. În 1547 Istvan Kopacs, reformator originar din Ardud, a fondat Schola Rivulina – vestită în oraș și împrejurimi, instituție de educație și învățământ din secolele XVI-XVII. După reformă, biserica Sfântul Ștefan a fost primită de evagheliști (calvini), reformații primind biserica Sfântul Martin. În anul 1588 calvinii au efectuat reparațiile necesare bisericii Sfântul Ștefan iar orașul a achitat – în 1614 – valoarea unui clopot pentru aceasta. Turnul Ștefan a fost dotat cu un coif nou în 1619 de către Peter Kaszai Farkas (coiful turnului a fost înzestrat cu patru turnuri și pridvor). Reformații au fost alungați din biserica Sfântul Ștefan – în 1673 – de către generalul Spankau. Orășenii și-au luat înapoi biserica după o răscoală din 1678, împotriva orânduirii habsburgice, iezuiții obținând bisericile Sfântul Ștefan și Sfântul Martin, franciscanii revenind în biserica Sfântul Nicolae în anul 1689. La un deceniu după aceea este menționat de documentele vremii un meșter care regla și întreținea ceasul turnului. Între anii 1706-1712 în biserica Sfântul Ștefan au revenit reformații iar apoi iezuiții care, în anul 1717, construindu-și o nouă biserică, au neglijat-o pe cea veche. După un miracol produs în biserica Sfântul Ștefan (1754) a fost pictată în ulei pe pânză imaginea acesteia – document istoriografic de mare valoare după ruinarea, prin deliberată explozie, a edificiului sacru. După o altă restaurare, un trăsnet (1769) lovește coiful realizat în 1619, clădirea aflându-se deja într-o stare de deteriorare avansată. Coiful nou, în manieră barocă baroc, a fost construit în 1770. Cu acea ocazie, în vecinătatea bisericii Sfântul Ștefan, s-a construit o sală de rugăciuni. Începutul secolului al XIX-lea găsește biserica Sfântul Ștefan abandonată (dovadă o acuarelă din 1842 atribuită lui Zsigmaond Torokfalvi Papp). Autoritățile băimărene au demolat biserica Sfântul Ștefan în 1847, păstrându-se Turnul Ștefan, cu ceas, acesta fiind trăsnit din nou în anul 1869. În 1896-1898 a fost montat un nou coif turnului, după un proiect al lui Schultz Ferencz (1871) preluat și dezvoltat de Schuber Jozsef și Sztehlo Otto (cu această ocazie distrugându-se din nefericire originala cornișă gotică). Turnul Ștefan a fost apoi restaurat între anii 1961-1962 iar în anul 1970 muzeul băimărean de istorie a purces la efectuarea unor investigații arheologice, fiind descoperite niște obiecte din aur. Imediat s-a dispus de către autorități încetarea activității arheologice, documentele rezultate fiind secretizate. În 2009 s-au efectuat alte lucrări de reparare și restaurare ale Turnului Ștefan (nu și ale portalului și reliefului Roland). Locul, înconjurat spre SE și S de biserici, pe care se află Turnul Ștefan, e cunoscut băimărenilor drept Țintirim. Pe partea sudică e Școala gimnazială Petre Dulfu (pe amplasamentul fostei biserici Sfântul Martin, claustrului și a școlii iezuite, biserica ortodoxă Sfântul Nicolae funcționând din 1920, până la reconstruire, în fosta sală de sport). Turnul Ștefan are spre V o fereastră circulară de forma unei rozete și o stemă a orașului (din 1869) alături de blazonul care mai există iar lângă turn a fost inclus simbolul Roland, consfințând dreptul paloșului orașului.
Biserica iezuită Sfânta Treime, azi catedrală romano-catolică, a fost ridicată între anii 1717-1720 în stil baroc. Iezuiții au avut în administrare acest lăcaș până în 1773 când ordinul a fost desființat. Statuile de lemn ale Sfântului Ignațiu de Loyola și Alois Gonzaga se află de-o parte și de cealaltă a turnului, în nișele de pe fațada N, între aceștia, central, e statuia Sfântului Iosif cu Pruncul Isus Christos în brațe. Sub această biserică se află o criptă. Picturile interioare aparțin lui Karoly Kiss – debutul secolului XX, altarul fiind pictat de băimăreanul Laslo Karman la 1823 și sculptat între anii 1824-1825 de către Fulop Schaintzer. Apropiata, fostă clădire a școlii și a mănăstirii – Rezidența – a fost finalizată în 1748. Aceasta a fost administrată de către franciscanii minoriți sau de către laici după 1773, rangul gimnazial fiindu-i acordat după anul 1880. Din 1887, după reforma din învățământ, școala a trecut în proprietatea statului.
Soarele nu s-a încins prea de tot atunci când, impresionat și bucuros de cele văzute și admirate în frumoasa Piață a Cetății, o iau, prin Piața Millenium și apoi pe strada Vasile Lucaciu, spre zona E a urbei, vizând de această dată monumentala catedrală ortodoxă Adornirea Maicii Domnului, de la prima sfințire – 1911 – și până în 1948 greco-catolică, situată vizavi de Episcopia greco-catolică Maramureș. În anul 1761 enoriașii români băimăreni au făcut demersurile în vederea obținerii acordului autorităților pentru construirea unei biserici, până la acea data ei rugându-se într-o capelă alipită bisericii romano-catolice din Piața Cetății. Ridicarea bisericii a-nceput în 1771, ea fiind finalizată în 1782. În 1786 biserica avea un paroh iar comunitatea 1114 enoriași. Construirea bisericii românilor a fost aprobată de împărăteasa Maria Tereza. Dezvoltarea demografică a impus construirea unui lăcaș de cult mai încăpător. După ce un incendiu a distrus în anul 1905 centrul Băii Mari, protopopul Alexandru Breban a solicitat administrației urbei materialele recuperabile în vederea folosirii acestora la construirea unei noi biserici. Pe locul fostei biserici a românilor, din țintirimul catedralei Adormirea Maicii Domnului, se poate vedea astăzi o troiță de stejar a meșterului Gheorghe Borodi din Vadu Izei (1975). Biserica nouă trebuia să aibă două turnuri inegale, cel mare, vestic, s-a surpat chiar cu ocazia înălțării, fiind înlocuit de cel actual înalt de 54 m. Ținând seama de cultul greco-catolic, biserica a fost realizată în manieră inspirată de gotic și baroc. Nava are de-o parte și de cealaltă, pe toată lungimea, balcoane, un al treilea balcon fiind situat în zona S a navei și dedicat corului bisericii. Keresztesi Karol, originar din Tășnad, a realizat altarul și cele două amvoane (inspirate de stilul ritual romano-catolic) frumos sculptate și ornate din lemn. Cinci icoane sunt pictate de către maramureșanul pictor de notorietate Traian Bilțiu-Dăncuș, o parte (în perioada 1970-1973) de către bucureșteanul Gheorghe Busuioc, numeroase fresce nefiind semnate de autori. În fața intrării principale, spre S, într-un mic părculeț, se află o cruce de piatră pe care inițial existase Corpus Christi – o mică statuite turnată în metal a Mântuitorului răstignit pe cruce, specifică romano și greco-catolicismului, la ceva vreme după trecerea lăcașului în administrarea bisericii ortodoxe aceasta fiind înlocuită cu simbolul ortodox al martiriului Mântuitorului pictat pe tablă. Porticul actual al catedralei a fost adăugat între anii 1996-1998 iar în anii 2001-2004 biserica a fost dotată, din Grecia, cu icoana făcătoare de minuni Maica Domnului cu Pruncul – Dulcea Sărutare. În această perioadă au fost înlocuite ușile vechi cu unele din stejar masiv și a fost pictată integral biserica de către Barna Ioan și Barna Mihai, după care a urmat sfințirea tradițională. Centenarul bisericii a fost serbat în anul 2011. Un clopot de 1200 kg și un altul mai mic servesc biserica în ceremonialele ritualice specifice. Ceea ce probabil impresionează la această catedrală e nu doar anvergura și armonia sa de ansamblu, nici albastrul celest al boltei unghiulare, ci luminozitatea deosebită coroborată cu prospețimea și frumusețea frescelor de inspirație biblică, bogăția și arta decorării altarului, nu în cele din urmă marele candelabru aurit. În pronaos, în partea stângă, în spirit tradițional romano și greco-catolic, dintr-o firidă binecuvântează credincioșii Fecioara Maria iar alături, pe peretele dinspre naos, Sfântul Mucenic Gheorghe străpunge balaurul cu sulița.
Într-o zi caniculară de iulie, o clipă de introspecție și rugă în această minuată și răcoroasă catedrală poate restabili echilibrul interior și liniștea oricui, nu doar pe cea a credincioșilor practicanți consecvenți.
Daca stie cineva cum a fost executat pavajul din Piata Cetatii, acea criblura ocru-bej, cum e lipita piatra ca un bitum, sau daca stiti firma care a executat lucrarea, fac cinste mare.