De la tufurile cu oolite din Valea Stejarului la Troița Rednicenilor din Berbești
Traseu: Slătioara – valea Morilor – Şesurile Slătioarei – Slătioara – Glod – Vadu Izei – Valea Borcului
Obiectiv: bulbucii de munte și orhideele din flora spontană, îndeosebi Papucul doamnei-Cypripedium calceolus, satul de baștină al Fraților Petreuș, vâltorile de pe valea Glodului și valea Slătioara, biserica de lemn, monument istoric, din Glod, moara din Slătioara, de la confluența văii omonime cu râul Iza, slatinile cu ape saline de secole folosite de localnici în gospodărie la conservarea murăturilor și a cărnii de porc; izvoarele minerale cu ape sulfuroase, carbogazoase uneori izolate şi dispuse în flancurile văilor cu albiile tăiate-n gresii, alteori ciudat grupate, până la vreo 7, pe doar câţiva metri pătraţi, fiecare având o compoziţie şi concentraţie diferită, fiind odinioară empiric folosite la cure de băi de către localnici şi-n fine, la poalele SE ale pitoreştii Măguri a Glodului, un ultim Maramureșu Istoric, Slătioara, Glod, la poalele N ale piemonturilor Mților Lăpușului izvor (borcutul de sub Stan) cu depuneri de travertin; Mănăstirea Văleni; tufurile cu oolite din Valea Stejarului, aflorimentele de marne de pe Valea Cosăului inferior.
Localizare: Maramureșul Istoric, Slătioara, Glod, la poalele N ale piemonturilor Mților Lăpușului
Itinerar: Baia Mare – Cavnic – Văleni – Bârsana – Slătioara – Glod
Marcaj turistic: -
Tip traseu: drumeție agroturistică, etno-culturală
Grad dificultate: lejer
Echipament necesar: lejer
Lungime și durată: 8-10 ore, incluzând deplasarea auto și revenirea în Baia Mare
Diferență de nivel: 200-250 m
Recomandări: de vizitat bisericile de lemn din comunitățile traversate, meșterii populari (cojocari, croitori, opincari, clopari)
Avertismente: zona Slătioara – Glod – habitat de vipere
Căi de acces: din Valea Izei, puțin amonte de Mănăstirea Bârsana, peste Iza, către Slătioara
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Valea Izei – Borșa; autoturism personal
Sugestii de cazare: Pensiunea in Poiana din Glod
Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare. Traversăm după Baia Sprie o parte din fostul Fisculaş și continuăm spre Cavnic-Pasul Neteda. Primăvara putem admira mările de neguri plutind pe valea Marei, valea Cosăului şi valea Izei, confluând spre inima Maramureşului Istoric-Sighetu Marmaţiei şi valea Tisei, continuând o înşiruire de stâne amplasate de-o parte şi de alta a DJ 184, spre Budeşti. La stânga se văd Trei Apostoli, vârful Gutâi și Creasta Cocoşului.
Din Călineşti cotim la dreapta, spre Văleni, traversăm o zonă pitoreasca caracterizată de terasele cu fâneţe invadate primăvara de mii de pămătufuri de păpădii și negurile ce plutesc dincolo, pe Valea Izei, de la Bârsana spre Năneşti şi Onceşti, ori în sus, spre Strâmtura şi Rozavlea, altele învăluie culmile Munţilor Maramureşului. Specifică e și salba gospodăriilor centrate-n preajma turlelor de biserici de lemn aducând unor mari suliţe. Apoi monumentalele porţi de lemn de stejar din Bârsana iar la ieşirea spre Strâmtura, monahala bijuterie Mănăstirea Bârsana cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Continuăm încă puţin pe Iza-n sus, până la primul pod (din dreptul ponositului camping-birt), de-acolo o luăm la dreapta, peste Iza, pe asfaltul îngust ce suie în Slătioara și-apoi către Glod.
Oprim curând pentru că-n stânga, peste năbădăioasa vale ce-şi are obârşiile hăt departe prin piemonturile Văratecului (Munţii Lăpuşului), violentă şi distructivă după teribile averse urmate de viituri, e vechea moară şi vâltoarea.
Valea Slătioara, modestă, e nespus de frumoasă, poate datorită talvegului decupat multimilenar în trepte de gresii fine, sălciilor care o flanchează, denudărilor de versanţi ce lasă vederii frumoasele stratificări sedimentare şi-apoi, în primul rând, mulţumită ingenioaselor, omniprezente, terasări de odinioară ale fostelor holde înguste cultivate tradiţional cu ovăz, alac, hrişcă, grâu de primăvară, cartofi, azi, de fapt de câteva bune decenii, rămase ca fâneaţă ori nişte tot mai puţin exploatate păşuni. Curând apar şi gospodăriile cu case tradiţionale de lemn (sub acest aspect zona Slătioarei şi-a Glodului depăşeşte de departe prin conservatorismul autentic-pitoresc mult mai vestitele Poienile Izei, Botiza, Ieud, Dragomireşti, Bogdan Vodă).
În câteva rânduri, indicatoarele ne invită să vizităm biserica de lemn, monument istoric, cu hramul Sfântul Nicolaie din Glod. Horinciile se află pe nașurile Slătioarei, în perioada fiertului borhoturilor de fructe răspândind mirosuri inconfundabile până departe. Fostele slatini din marginea albiei, captate în ciuturugi de stejar, saramura lor fiind folosită tradiţional în activităţile casnice (la conservarea murăturilor şi-a verzei dar şi la prelucrarea şi conservarea cărnii de porc şi a derivatelor sale) au fost mânate de succesivele viituri. Există însă câteva slatini săpate de localnici dar necaptate în ciuturi de stejar.
Slătioara și Glodul aduc primăvara unui imens buchet datorită tufelor de liliac înflorit, lalelelor roşii, vinete ori striate, împreună cu cele roşii ca para focului, gutuii japonezi de prin grădiniţele din fața caselor. După tunsul oilor țurcane, în curți pot fi văzute atârnând albele ori negrele lor cojoace spălate, puse la scurs și uscat înaintea pieptănării și a torsului.
Parcăm, ne echipăm sumar apoi, traversând podul de beton de peste valea Slătioara pornim în amontele văii Morilor spre Șesuri și Pticlăul Slătioarei. Urmărim drumul de car pietruit, mocirlos și cu bălți după averse. Inventariem pe parcurs un măr uriaş, trifoişti, fâneţe căzând de la sfârșitul lui mai sub tăişul coasei, plonjante perspective spre vatra satului, Măgura Glodului. Poteca suie molcom apoi se-ndreaptă spre vest, aţinând versantul geografic drept al văii Morilor acaparat de un huceag dominat de alun. Şarpanta drăniţită a unei noi-tradiţionale case etajate, dar în special un lung gard împletit din nuiele de alun, flancat de mesteceni, ne atrag atenţia. La orizont apare traseul liniei electrice de înaltă tensiune cu stâlpi uriaşi de oţel, la stânga ei o măgurice cu huci. Imediat se aude hămăitul numeroşilor câini ciobăneşti de la stâna apropiată.
Deasupra și în dreapta stânei de oi și capre dar și vite se află extrem de restrânsul areal agreat de Papucul doamnei. Această orhidee, precum toate în general, apreciază zonele parţial însorite, umbrite în anumite momente ale zilei şi umede, condiţie asigurată de tufele de alun, exuberante odinioară, între ele cu nişte mici luminişuri. Zona în ultimul deceniu poartă afund întipăritele amprente distructive pastorale soldate cu spălări, eroziuni și radicala modificare a PH-ului solului. Aici habitează în mari pâlcuri Sor cu frate (Melampyrum bihariense) şi rude galben-portocalii de Vulturicii plus destul de puţine exemplare de măzăriche sălbatică. Optăm pentru coborârea mai precaută prin flancul drept al văii Morilor și în continuare pe potecă, în josul văii. Traversăm curând spre malul stâng, dăm de o căsoaie de vărat frumos zidită din gresii şi cu o mare tufă de liliac în preajmă. De aici continuăm coborând lejer Şesuri.
Dacă există Paradis, acela sigur se află în Şesurile Slătioarei primăvara, după înfloritul păpădiilor şi la înfloritul uriaşilor meri tradiţionali. Deplasarea e lejeră, încântătoare la tot pasul, în special mulţumită peisagisticii cu arhitectonica desăvârşit integrată.
Revenim în Slătioara ne îmbarcăm și continuăm deplasarea pe asfalt până-n Glod. Aici vizităm biserica de lemn cu hramul Sfântul Nicolaie (datată 1699, restaurată relativ recent, bizar zugrăvită cu alb în jurul ferestrelor şi în pridvor), în cimitirul din ţintirim atrăgând atenţia mai ales câteva pietre de căpătâi din gresie şi cu basoreliefuri sau sculpturi de sorginte romano-catolică turnate-n oţel, una dintre ele datată 1821.
De menţionat că pe Valea Glodului, în satul fraţilor Petreuş, există cea mai mare înşiruire de vâltori.
Plecăm din Glod către Vadu Izei iar de acolo, imediat după podul de peste Iza, în amontele malului său geografic drept, admirăm marea insulă, orientându-ne spre fosta Valea Porcului (a mistreţilor numeroşi ce băteau codrii de foioase până spre Coştiui, Onceşti, Năneşti), rebotezată din comunistă pudoare Valea Stejarului. Avem maiestuoasa Iza la dreapta, o suită de denudări gresoase stratificate spre NV, mai apoi Valea Stejarului pe care o traversăm prin albia modestă. Ajungem la o fostă carieră de tufuri vulcanice cu bile. Aici admirăm ciudatele stratificări, aproape verticale, de cenuşi vulcanice fine, sur-albăstrii, alteori bej sau ruginii după infiltrarea apelor impregnate cu oxizi de fier, oolitele numeroase şi aparent aleatoriu prinse-ntre verticalul foietaj.
Printre grohotele cu clinchet ca de cioburi de sticlă, se văd mai rare oolite natural secţionate, circulare pe secţiune, în centru cu resturile vegetale care constituiseră nucleul de concentrare. Unele oolite sunt cât nişte mingi de golf, numeroase ceva mai mari ca pumnul iar unele cu diametre de circa 18-25 cm, unul singur, ovoidal, cu diametrul de vreo 35 cm. Multe oolite sferice aduc bilelor de oţel folosite la morile destinate măcinării minereurilor neferoase, altele sunt ovoidale. Printre grohote pot fi descoperite câteva exemplare frumos cristalizate radial de calcit, de culoare brună (alterate exogen). Geologii sunt de părere ca ne aflăm în faţa unui neck în care, pe lângă cenuşile vulcanice stratificate şi intens tectonizate, diferite minerale fuseseră antrenate hidrotermal, sau prin fumarole, la suprafaţă, astfel putând fi explicată prezenţa lor acolo.
La final continuăm spre Sighetu Marmației – Pasul Huta – Certeze – Negrești Oaș – Lacul Călineşti Oaş, lunca irişilor, mii, de la Coca, narcisele şi lăcrămioarele Pădurii Tufoasa, Băile Mujdeni de lângă Oarşul Nou, sau către spre Fereşti-Corneşti-Budeşti, adică-n amontele văii Cosăului.
Mai oprim puţin la celebra Troiţă a Rednicenilor din Brebeşti, cioplită-n stejar, în manieră romano-catolică, de către un fost ocnaş de la Ocna Şugatag, zice-se, apoi pentru a admira nişte ciudate marne aducând unei misterioase citadele, aflată după Corneşti spre Călineşti, pe malul geografic drept al văii Cosăului.
