Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Feb 23, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Căutând vestitorii primăverii, lângă Baia Mare

Căutând vestitorii primăverii, lângă Baia Mare

Traseul turistic din 21 februarie 2015 cu N. & N. Fănățan și eu

Obiectiv: abordarea unor locații din apropierea orașului Baia Mare în care apar cele dintâi flori ale primăverii

Localizare: Maramureș, Baia Mare, cartierul Valea Borcutului, zona Bartoșa-Wilhelm și la final pădurea Aluniș

Itinerar: Baia Mare – Valea Borcutului – fosta colonie minieră, obârșia văii Berăriei-circa 9 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție

Grad dificultate: ușor spre mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului; bocanci aderenți și bețe de trekking-pantă mare, versanți abrupți, deplasare din amonte-n avalul pârâului Aluniș-accidentat/ înghețat

Lungime și durată: 4 ore și 30 de minute, 11-12 km circuitul văii Bartoșa-valea Wilhelm; 30-45 de minute circuitul floral din pădurea Ocoliș

Diferență de nivel: circa 350-400 m

Recomandări: harta topo 1:25.000 aferentă zonei Bartoșa-Wilhelm

Avertismente: habitat de mistreți, cervide; nu intrați în galeriile miniere vechi, cu armături distruse-risc surpare și blocare în subteran

Căi de acces: din Baia Mare prin Valea Borcutului; la final din Baia Mare prin Satu Nou de jos în zona Ocoliș V

Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 5 pentru Valea Borcutului; mountainbike; autoturism personal; curse Baia Mare-Ocoliș

Sugestii de cazare: -

Urmează să realizăm traseul (făcut aproape în fiecare primăvară de mine, începând din copilărie, inițial cu Papa, fratele Alex, sora Grety – mai rar, apoi cu diverși ortaci de drumeții) la locațiile cu ghiocei de piatră de pe valea Bartoșa superioară și pârâul Aluniș, asta cu toată lipsa stratului gros-cald-protector de nea atât de necesar vegetației și mai ales anterior cu o decată Mărțișorului, mizând pe ultimele zile însorite (chiar dacă geroase noaptea).

Colegii vin cu autobuzul urban nr. 5 până la stația Borcut apoi îi îmbarc și plecăm spre fosta colonie minieră din capătul NE al Văii Borcutului. Cer acoperit, temperatura în jurul a 0 grade C (vor fi 14 grade la Ocoliș, la ora 14,30, după ivirea, pe la prânz, a soarelui primăvăratic).

Parcăm lângă gospodăria familiei Alexa, aproape de bariera silvică de la obârșia văii Berăriei (rezultată din confluarea văii Wilhelm, cu ape cristaline, cu valea Bartoșa, cu ape feruginoase, poluate subteran minier de către haldele celor două foste mine de prospectare (a zăcămintelor de neferoase) ce aparținuseră I.P.E.G. Maramureș. Traversăm podul de peste finișul văii Wilhelm, o luăm în dreapta, traversând poienița amenajată de silvici cu loc de popas, luăm pulsul primulelor, căutăm, fără succes, călugări, apoi suim la drumul tehnologic forestiero-minier Bartoșa pe care-l urmăm vreo 3 km. Neaua e puțină, pădurea de foioase tinere de pe versantul geografic stâng al văii Bartoșa a fost rărită în vara și toamna lui 2014. Toate pâraiele ce afluiesc dinspre Bălțile Trapacelului spre flancul drept al văii Bartoșa, vioaie, cristalin-tumultuoase, cascadate, uneori vijelioase, la topirea bogatelor zăpezi din urmă cu 3-5 decenii, sunt aproape seci acum. Depășim cele două halde ale minelor I.P.E.G. apoi fosta gură minieră de aeraj (neînchisă, afundă de circa 7-8 m, largă de 1 m), dotată odinioară cu un puternic ventilator. Imediat în dreapta valea Bartoșa ne răsfață cu o cascadă înghețată. În amonte de aceasta, la doar câțiva metri, e o alta, mai mare, aproape integral captivă cuirasei glaciare. Deasupra ei, talvegul e poluat estetic de fostele amenajări miniere-cuve de beton – care au asigurat în urmă cu 2-4 decenii acumularea apei tehnologic-miniere, azi spulberate de viituri. Dincolo de ele, pe malul stâng al Bartoșei, apare gura unei mine armate cu bandaje de lemn putrede și halda de steril, în bună parte cărată de către vale. O altă, veche, galerie minieră e puțin mai sus, pe același mal al văii, cu intrarea într-un perete stâncos, azi surpată și trădată de culoarul fostului vasarâș (canalul de drenere al apelor subteran-miniere). Abundă urmele de mistreți tineri, căprioare, vulpi dar, înafara stridentelor țipete ale uliilor nu vedem nicio sălbăticiune.

O bornă silvică apare pe un carpen la stânga, peste finalul accidentat al unui pârâu curgând dinspre N. Abandonăm drumul ce continuă de aici în sus vreo 2 km, până spre poalele V ale Pleștioarelor (obârșia văii Bartoșa), suind alert la stânga pe un culoar abrupt, cu frunziș uscat de fag, având în dreapta un pârâiaș, și el tumultuos odinioară și cu leneșe salamandre în finele iernii, azi sec, la stânga un picior abrupt, grohotos pe alocuri, împădurit cu făget matur impresionant. După 1 oră și 30 de minute de la debut ajungem la locația-platformă grohotoasă-a ghioceilor – Galanthus nivalis – Bartoșei dar… în lipsa zăpezii protectoare de-abia descoperim câțiva boboci. De fiecare dată în aceste locuri vedeam ciopoare de căprioare ori măcar căpriori solitari. Acum de-abia vedem urmele trecerii mistreților. Continuăm suind la N pe un vâlcel – torent larg, extrem de abrupt, admirând colosalii fagi, îndeosebi rădăcinile lor ce aduc tentaculelor unor uriașe caracatițe. Începe să adie o briză înghețată care degajează treptat cerul, ivindu-se zdrențe din ce în ce mai lărgite de albastru.

După 2 ore și 30 de minute de la start atingem culmea. La stânga, e un mamelon împădurit de la care coboară lunga culme V-SV spre Bălțile Trapacelului. La dreapta o șa largă, cu nea subțire, apoi versantul V al Tocastrului pe care-l vedem, în continuarea acestuia spre SE conturându-se Poiana și vârful Pleștioara – cu nea ceva mai groasă. Spre V se vede Piatra Tiasei de Nistru iar la dreapta acesteie vârful Pietroasa și Țiganu. La SE domină vârful Ferigii-cu făget.

Traversăm culmea și începem coborârea pe abruptul versant N ce ne conduce spre malul stâng al pârâului Aluniș. Neaua are aproape un lat de palmă grosime, suficient ca să acopere parțial doborâturile parșive de vânt pe care bocancii alunecă incontrolabil, cu toate bețele de trekking din dotarea fiecăruia. În dreapta e un vâlcel abrupt, accidentat, aproape sec, afluind în pârâul Aluniș. Dincolo de el, printre fagii maiestuoși, apar trei căprioare. Acestea valorifică numeroasele și întinsele păienjenișuri scunde de muri cu frunzișul verde din zonă, fiind trădate de urmele proaspete și crotinele lucioase măslinii. Dăm și peste crotine proaspete de ciute și cerbi dar nu vedem aceste impozante făpturi. Sezonul de vânătoare cică s-a închis (teoretic/legal) dar în culme fiind, auzim trei pocnete seci de armă de vânătoare dinspre Bartoșa.
Descindem în talvegul pârâului Aluniș, bolovănos, placat discontinuu cu nea și gheață parșivă. De aici ne deplasăm spre aval, pe un mal sau celălalt, evitând doborâturile de vânt, rocile antrenate de viituri și torente, mai apoi o imensă grămadă de trunchiuri haotic blocate deasupra unei mici cascade. Cam de aici în jos, pe versantul din dreapta, expus S, cu nea subțire doar foarte aproape de malul pârâului, căutam și găseam prin anii 1960-1970 -1980 gingașii ghiocei ascunși pe sub trunchiuri de fagi putrezind, paltini și cireși sălbatici sau/și pe lângă tentacularele rădăcini groase ale fagilor, în preajma datei de 1 martie, pe atunci stratul de nea având minim 35-45 cm grosime. Delicatele flori, uneori cu pețiolurile verzi-gălbui etiolate, protejate de umed-calda cuvertură albă, se dezvoltau în tonicul must al zăpezii. Acum frunzișul gros și uscat nu poate compensa termic lipsa zăpezii iar nopțile geroase din urmă determină amânarea exploziei florale cu cel puțin o decadă. În consecință ținem firul pârâului Aluniș, depășim fostul dig de beton-rupt de torente – în amontele căruia existase o acumulare de apă tehnologic necesară activităților Minei Wilhelm. După 3 ore și 30 de minute de la debutul turei poposim pe platoul însorit din fața Minei Wilhelm, deosebit de activă prin anii 1940, legată de Valea Borcutului cu un drum auto-pietruit. În apropiere, aval de mină, în versantul drept-stâncos, andezitic, al văii Wilhelm apare rectangulara gură a unei mine mai mici (zidită după 1990). Pe malul stâng al văii Wilhelm se conturează halda de steril a acestora, acaparată în ultimele decenii de carpeni, mesteceni și tufe ca niște uriașe plase de mur.
După un scurt popas și dregerea setei cu ceai de mentă și miere continuăm la vale constatând că pe alocuri drumul e acoperit cu mai bine de 15-20 cm de zăpadă, pe scurte porțiuni trebuind să depășim conurile de dejecție ale unor mici avalanșe.Pe versanți atrag atenția potecile mistreților coborând în valea Wilhelm pentru adăpare. Nu vedem nicio sălbăticiune dar ne bucurăm vânând rarele, fantasticele, jucării glaciare ale văii Wilhelm, mai apoi admirăm vechea carieră de andezite, cu pereții verticali impresionanți, cu diedri și surplombe. Neexploatarea rocilor vulcanice în ultimii ani și alterările exogene au dus la apariția unui colorit ocru-ruginiu în locul celui vânăt-sur-negricios specific în spărtură proaspătă. După 4 ore și 30 de minute ne încheiem acest circuit și plecăm spre Baia Mare. Soarele minunat, primăvăratica zi senină mă determină să le sugerez colegilor o escapadă prospectiv florală în pădurea Ocolișului (locație descoperită de mine în urmă cu 2-3 ani mulțumită lui M & A Kelemen- deosebiți colegi de drumeții).

Abandonez șoseaua Satu Nou de Jos-Cătălina înaintea podului peste râul Lăpuș și o iau la stânga pe asfaltul îngust, aproximativ 1 km, ce duce spre Ocoliș. Oprim în dreptul gardului de lețuri îndărătul căruia strălucește oglinda unui heleșteu privat. Un drumeag de car suie la dreapta, printre arini. În dreapta se conturează o mlaștină (de la V de heleșteu) iar mai sus o fânață cu șleau de car invadat de lăstăriș și bălării. Deasupra heleșteului e-n curs de finalizare o casă cu aspect rustic și acoperiș tradițional-chiorean de paie. În pajiște apar numeroasele buchețele scunde de primule galben pal, ciupite de gerurile nopților precedente. Printre floricele se ivesc buburuze roșii punctate cu negru. Suim spre huci și pădurea de carpeni și goruni. Din frunzișul gros-uscat, încălzit de soare, (și printre numeroasele gunoaie menajere, îndeosebit PET-uri ) apar cele dintâi albăstrele- Hepatica nobilis. Călugării nu și-au făcut încă apariția (aici habitează ambele varietăți, ciclamen și albi) în schimb dăm peste brândușele de primăvară – Crocus vernus – asaltate de albine. În fâneața în care în perioada 1-10 martie înfloresc mii de brândușe, acum nu se vede nicio suliță a bobocilor acestora, protejate de albe cuticule. E prea devreme și frig, în plus lipsește și aici neaua protectoare. Pe lizieră au înflorit însă alunii iar trecerea pe lângă ei amintește de zumzetul unei uzine datorită sutelor de albine aflate în căutarea primelor surse de nectar și polen. Spre SV-V, dincolo de un modest pârâu, se aliniază lăturalnicele vile, case și noi gospodării din Satu Nou de Jos amplasate pe o frumoasă terasă. Coborâm la mașină, deciși să revenim aici peste vreo 2-3 săptămâni, atunci când aceste banale locuri vor deveni un terestru Paradis floral indescriptibil, oferit de primule, brândușe, flori ale Paștelui, găinușe, călugări, mierea ursului, albăstrele etc

Întregul regal primăvăratic din 21 februarie ne-a luat doar 5 ore și 30 de minute iar cei care din diferite motive nu au putut da curs invitației mele au cu certitudine ce regreta.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This