Cascadele văii Vâlcele – Firiza
Traseul din 9 aprilie 2015 cu I. Pop-Topo și eu
Obiectiv: cascadele văii Vâlcele (de pe cursul superior); talvegul cu aflorimente de jasp ale acesteia; poienile din flancul stâng al văii Vâlcele, spre malul geografic drept al Lacului Firiza.
Definiție conform DEX : jasp, (engl.= jasper), rocă sedimentară silicioasă, reprezentând un produs de diageneză și epigeneză a radiolaritelor. Jaspurile sunt silicolite stratiforme, compacte, fin granulare și dure, cu spărtură concoidală sau așchioasă. Sunt formate din calcedonie, cuarț, fragmente de radiolari, impurități argiloase și oxizi de fier și au o culoare variată: roșie, brună, galbenă, verde, roz. Jaspul formează nivele stratigrafice în calcare și depozitele Terigene. O altă definiție jasp (jaspe- fr.) varietate de calcedonie sau de opal ce conține pigmenți de oxizi de fier care îi conferă diferite culori: roșu, galben, brun, verde sau negru. Se deosebesc jaspurile-petre semiprețioase-: opal (varietate feruginoasă de opal), rubanat ( în tufurile porfirice silicioase) și porțelan (în argile, la contactul cu magmele intruzive în curs de consolidare).
Localizare: Maramureș, Munții Igniș, zona Lacului Firiza
Itinerar: Baia Mare-Ferneziu-Cabana Silvică Vâlcele-Firiza-23 km aproximativ
Marcaj turistic: nu există; reper util borna silvică UP III/107 de pe culmea care separă bazinul hidrografic al văii Moldoveanului (SV) de cel al văii Vâlcele (E-NE)
Tip traseu: drumeție în circuit
Grad dificultate: ușor
Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți; utile bețele de trekking pentru coborârea în albia accidentată a văii Vâlcele și la cele două cascade
Lungime și durată: 3-3 ore și 30 de minute incluzând deplasarea din/ în Baia Mare; circuitul propriu-zis necesită circa 2-2 ore și 30 de minute în care se parcurg vreo 8-9 km
Diferență de nivel: 250-300 m
Recomandări: harta zona turistică Baia Mare-Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic 2005
Avertismente: atenție la coborârea la cascade pe malurile foarte abrupte, instabil cel stâng al cascadei mari, inferioare, cu marne friabile și bolovani andezitici facil dislocabili; atenție sporită la deplasarea prin talvegul bolovănos blocat cu ramuri, trunchiuri, aluviuni
Căi de acces: din Baia Mare prin Ferneziu până în dreptul Cabanei Silvice Vâlcele (în aval de Pensiunea Căprioara de la coada Lacului Firiza)
Mijloace de locomoție: autobuze locale Baia Mare-Firiza; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: pensiuni dn Firiza sau Baia Mare
Plecăm doar în doi din Baia Mare pe la ora 9. Sunt 6 grade C, cer variabil (soare generos și 13 grade C la finalul traseului-adică o fastă zi de turism montan). Șoseaua înseamnă o catastrofă rutieră în zona Ferneziu-Firiza. Superbe oglindirile matinale, turcoaz-albastre, ale Lacului Firiza. Parchez la stânga Cabanei Silvice Vâlcele, aproape de o vilă. Poarta acesteia e deschisă și din curte ne întâmpină prietenos un frumos brac german sârmos. Ionică P. Topo fixează GPS-ul apoi o luăm spre V-NV pe un drum de car/TAF. Trcem pe lângă gospodării rare, mai sus pe lângă o căprărie (unde în perioada mai-septembrie se poate cumpăra caș proaspăt și urdă). Drumul suie lejer, fiind flancat de carpenii retezați ai unui vechi gard viu apoi la stânga apare o alungită poieniță umbrită de arini în care, prin iunie, înfloresc gladiolele sălbatice. În dreapta, lineară, orientată aproximativ V-E, curge modesta vale Vâlcele. Dincolo de ea, spre NE, se văd vreo 3 răzlețe case muntenești și sute de sperietori pentru mistreți (saci de rafie sintetică & PET-uri) atârnate de ramurile pomilor fructiferi și ale arinilor. Deasupra lor codrul e înviorat de albele siluete, subțiri, ale mestecenilor tineri. Ieșim curând pe o culme-reper BS III. 107 marcată pe un fag și pe un bolovan andezitic. În dreapta e o poiană alungită aproximativ N-S, cu o căsoaie de stână apărută aici în urmă cu vreun an, la V de ea curge modest valea Moldoveanului și se înalță vârful Ostra-825 m altitudine, cu versantul E exploatat forestier la ras, în urmă rămânând martoanele ordonate *(șiruri paralele de ramuri). Sub martoane, la poalele E-SE ale Ostrei, e o poiană cu colibă pastorală, un măr sălbăticit și o cruce de lemn comemorând moartea unor firizeni consecutiv trăznetului (și aici înfloresc vara gladiolele sălbatice).
Continuăm la dreapta, spre N, urmărind șleaul de car/TAF, depășind un huci cu tineri plopi tremurători și carpeni, ieșind în cea de-a doua poiană din flancul stâng al văii Moldoveanului, cu un șopru pentru fân aplasat aproximativ central, și vreo 2 meri sălbăticiți (locație de gladiole sălbatice-afectată în anii în care fâneața e cosită sau păscută de turma de capre). Drumul suie de acum costiș la dreapta, intrând în făget. Îl urmăm. În dreapta începe să se audă curgând valea Vâlcele – foarte modestă în anii/ perioadele secetoase, altfel spectaculoasă. Suim pe drum până într-o zonă de platou din care, privind în dreapta, vedem un vâlcel sec și dincolo de el, spre NE, afunda vale Vâlcele cu două cascade-evantai. Cea superioară, mai mică, apare la doar câțiva metri SE de drumul forestier ce suie din valea Romană pentru a ocoli pe la E poalele vârfului Ostra. A doua, mai mare – înaltă de 10-12 m, e mai înspre aval cu circa 50-60 m. O abordăm pe prima, admirând ștergarul alb-cristalin al apei apoi coborâm prin albie, ținem malul drept pe curbă de nivel ajungând în zona V a cascadei mari scăldată în soare. Coborâm din nou în albie, folosindu-ne tălpile Vibram aderente și bețele de trekking. Apoi suim spre baza cascadei, cu o înspumat-șampanizată marmită. Până acolo avem de surmontat, prudent, praguri aluvionare, bușteni groși și putrezinzi de fag dar și bolovani, printre cei adnezitici, sur-negricioși, ivindu-se unii roșii cărămizii, ocru-portocalii, ocru pal sau gălbui, de jasp (aceste roci silicioase pot fi admirate și pe cursul superior/ incipient al văii Vâlcele, până sub vârful Tocastru – zona E precum și pe pâraiele născute din fosta Poiană a Cocoșului (plantată în urmă cu vreo 5 decenii cu molizi, azi în curs de exploatare forestieră).
În această etapă nu știm încă pe ce vale sunt formate cascadele. Avem impresia că ar putea fi vorba de cursul superior al văii Vălinilor (care în Firiza, aproape de vărsarea în valea omonimă, formează niște scurte și impresionante chei ferestruite prin rocile vulcanice și Cascada Vâltori). Pentru a ne edifica, optăm pentru varianta mai dificilă, cea de deplasare în aval, direct prin albia accidentată iar acolo unde nu e posibil, din cauza malurilor abrupte, pe flancuri. Nici aici nu lipsesc poluanții specifici lucrătorilor forestieri (PET-uri, folii de polietilenă, bidoane de ulei pentru motor, anvelope de TAF/autocamioane etc. – păcat!). Treptat, de pe un mal pe altul, fagii dezrădăcinați par niște inutilizabile, stânjenitoare frecvent, punți. Malurile sunt decorate pe alocuri de florile albe, modeste, de captalani – Petasites album (un deliciu pentru Moș Martin) dar îndeosebi de brebeni sau colțișori ciclamen liliachii – Dentaria glandulosa.
Valea devine nepracticabilă, motiv pentru care ieșim costiș din ea, spre S, deasupra unei prime poieni cu perspectivă spre versanții V-NV ai Ignișului, vârful Ostra fiind mereu în dreapta noastră. La stânga se conturează un pârâiaș în timp ce valea Vâlcele o ia aici mult în dreapta. Între pârâiaș și valea Vâlcele e o altă poiană orientată aproximativ NV-SE, cu pruni, clăi de fân protejate de cervide cu garduri scunde, sute de sperietori pentru mistreți, posibil și pentru urșii amatori toamna de fructe diferite. Trei case muntenești se văd aici iar mai apoi, pe măsură ce coborâm spre coada Lacului Firiza, apar casele de vacanță, vilele și o cabană muntenească strașnică, recent ridicată din bârne de molid lăcuite.
Coborâm vreo 300 m pentru a da în șoseaua desfundată Firiza-Ferneziu, cotim dreapta și după alți vreo 200 m ne încheiem circuitul la mașină. Bracul german sârmos, fotogenic, cuminte, prietenos, ne-a însoțit permanent, scăldându-se adesea în vale sau băltoace dar, chiar înainte de finiș, din curtea unei vile-palat postloviluționar năvălește prin poarta deschisă un uriaș ciobănesc carpatin care i se aruncă sălbatic la beregată. Noroc că bracul avea o curea lată și groasă din piele la gât, altfel, până ce proprietarul ciobănescului ar fi intervenit, l-ar fi ucis. Din fericire, bracul sârmos s-a ales doar cu coapsa perforat-sângerândă dar ne întrebam pe cine ar fi atacat ciobănescul carpatin în lipsa bracului sârmos. Pe noi probabil?! În cele din urmă, având în dreapta finalul văii Vâlcele și dincolo de Pensiunea Căprioara din debutul Firizei, valea Vălinilor, suntem pe deplin lămuriți asupra chestiunii – cascadele (admirate de mine prima oară în februarie 2014 alături de M & A Kelemen și D. Pascu) se află pe cursul superior al văii Vâlcele. Îmbarcați, în drum spre casă, admirăm strălucirile feerice ale Lacului Firiza ocolindu-l prin dreapta, fără a mai coborî la el.