Baia Sprie – Lacul Albastru – vârful Mons Medius
Traseu: Biserica romano-catolică Baia Sprie – Lacul Albastru – mina Screper – vârful Dealului Minei – mina Kukuk – Lacul Albastru – Baia Sprie
Obiectiv: Lacul Albastru, vârful Mons Medius (Dealul Minei) suit direct pe versantul S, vechi abataje miniere din Filonul Principal
Localizare: Maramureș, Baia Sprie, Munții Igniș
Itinerar: Baia Mare – Baia Sprie
Marcaj turistic: cruce albastră, cruce galbenă, cruce roșie pe diferite tronsoane ale traseului descris
Tip traseu: drumeție în circuit din orașul Baia Sprie
Grad dificultate: mediu
Echipament necesar: neapărat încălțăminte aderentă, foarte indicate bețele de trekking
Lungime și durată: 5 ore, 10-12 km
Diferență de nivel: circa 550 m
Recomandări: harta turistică zona Baia Sprie – Șișești din proiectul Guinul turistic 2005
Avertismente: risc major de accidentare pe versanții abrupți ai Mons Medius, îndeosebi în zona străvechilor abataje ale Filonului Principal
Căi de acces: din Baia Sprie – centru
Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 8, autoturism personal, mountain bike
Sugestii de cazare: cort; hoteluri și pensiuni din zona Baia Sprie – Baia Mare, Cabana Mogoșa, Stațiunea Turistică Șuior
Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare înspre Baia Sprie. Depășim Primăria şi monumentala biserică romano-catolică din Baia Sprie parcând pe stânga. Ne luăm rucsacii și purcedem în susul stradelei pavate şi abrupte spre poalele cu ghistiniş (arborete de castani comestibili) de la liziera sudică a Dealului Minei (Mons Medius). La capătul straduţei şi la cea de-a doua deviere spre stânga se remarcă o săgeată pe care e înscris Lacul Albastru. După circa 20 m abandonăm ramificaţia și continuăm în dreapta pe o potecă, nu mai largă de 1 m, flancată de un gard viu de carpen, iar după circa 50 m ajungem la ghistinis. De aici continuăm pe o cărare, parte dintr-un veritabil evantai de poteci, toate suind spre Lacul Albastru dinspre diferite locaţii din Baia Sprie şi marcate excelent cu cruce roşie, galbenă şi albastră. Numărul mare de poteci înguste, tăind ghistinişul apoi gorunetul şi o restrânsă zonă picturală cu pini, frecvent acompaniate de sleauri afunde pentru căruţe, mai apoi de TAF iar unele dintre ele destinate pentru accesul utilajelor pentru transport tehnologic specific minieresc, îi pot deruta pe cei care nu cunosc zona. Menţinând direcţia nord, având drept reper un mare versant nud, cu grohote ocru-vinete, sigur se ajunge la Lacul Albastru.
Lacul Albastru s-a format pe locul prăbuşirii unui străvechi abataj în al cărui căuş aproximativ circular, apele pluviale şi cele provenite din modestele izvoare din zonă s-au adunat datorită fundului format din argile şi caolin impermeabil, culoarea albastră, uneori verde-zmarald, datorându-se solubilizării unor săruri de sulf. (spre Lacul Albastru se poate sui și dinspre Puţul Francisk de pe Valea Borcutului, în continuare pe lângă Mina Boului în care se exploatase filonul secundar numit Vâna Boului şi-apoi pe lângă Crăpătura Zorilor-abatajul lung, orientat V-E destinat exploatării filonului principal, ajungând la Puţul Poni (destinat aerajului) pentru a atinge zona de NE a vârful Mons Medius şi coborî prin exploataţia neferoaselor în carieră către vestita capelă romano-catolică numită Calvaria, din Baia Sprie). De această dată optăm pentru o variantă inedită.
Mergem pe lângă lac spre est (o vreme pe marcaj cruce roşie şi albastră, mai apoi doar cu marcaj cruce albastră) pe un fost drum tehnologic minier având o uşoară tentă descendentă, tăind gorunetul în care se pot remarca foste locaţii de sonde ale IPEG Maramureş sau guri de galerii prăbuşite. Ajungem la gura fostei mine de prospectare geologică denumită Screper, menită să joncţioneze la diferite niveluri de profunzime filoanele multisecularelor abataje în care se exploataseră cu deosebită dificultate minereurile aurifere din filoanele dure, cuarţoase. Întâlnim la tot pasul roci cu structuri şi colorit aparte care atrag atenţia. Aici se poate face o lecție practică de geologie, descoperind (conform geolog A. Ştefănoiu) cuarţ filonian, hematit (o rocă densă, roşietică), jasp vişiniu sau sur-negricios, o piatră semipreţioasă uşor şlefuibilă în podoabe şi decoraţiuni vestimentare, limonit bej-ruginiu-ocru alături de roci decrepite (afectate de străvechile tehnologii de exploatare a minereurilor prin încălzirea cu foc a pereţilor abatajelor şi răcirea lor bruscă, cu apă şi oţet, care ducea la fracţionare, fărâmiţare).
Drumul coboară spre terasa dinaintea galeriei Screper însă noi deviem la stânga, direct în sus pe piciorul abrupt şi împădurit cu gorunet. La nici 20-40 m mai spre est debutează vasta exploatare în cariere a Mons Medius (asemănătoare prin natura şi mărimea excavării în terase a masivului carierelor din Munţii Călimani, zona Negoiul Românesc). Toamna, o specie de graminee cu înălţimi depăşind adesea 70-120 cm, de culoare aurie, acoperă versantul arid dând impresia că soarele le aprinde spre treimea sa superioară. Din pricina pantei mari suim în scurte serpentine, printre grohote şi mărunte stâncării constituite geologic din andezite piroxenice de Cavnic-Jireapăn oxidate hidrotermal şi făcând parte din dike-ul andezitic care continuă la E-SE, pe sub râul Săsar spre Cavnic (conform geolog A. Ștefănoiu). Limbi nude de versant abrupt, flancate de solitari pini, lasă vederii crâmpeie din Baia Sprie. În dreapta şi-n plonjeu apare perimetrul cu clădiri aparent minuscule ale fostei E.M. Baia Sprie, la dreapta lor DN 18, râul Săsar ca un firicel argintiu şi, dincolo de acesta, vârful Ascuţit (Dealul Ciontolan). Mai departe dar tot înspre SE, vârful Mogoşa.
Ne aflăm la circa 150-100 m SE de vârful Dealului Minei (730 m altitudine) unde trebuie să traversăm succesiv înfricoşătoare abataje multiseculare, înguste de 70-150 cm, afunde însă, cu funduri invizibile deoarece se situează la adâncimi de 40-50 m, alteori ceva mai largi, cu alură de tranşee lungă, lată de până la 5-8 m, afundă de doar 5-10 m după colmatarea prin prăbuşirea pereţilor andezitici piroclastici cu frecvente prezenţe filoniene. Pe fundul vechilor abataje de aici, reprezentând exploataţii de suprafaţă ale arborescentelor ramificaţii derivate din filonul principal, au apărut între timp goruni bătrâni de 70-100 de ani. Suim spre vârf, în zona SE nudă şi aridă, dăm peste alte două abataje-tranşee lungi şi afunde. În curând ajungem pe vârful Dealului Minei marcat cu bornă topo. Puţin mai înspre SV, pe o restrânsă terasă, fusese amenajat odinioară un bordei din piatră din care azi au mai rămas zidurile de pe trei laturi, înalte de cca 1,3 -1,5 m.
De aici, privind spre N, impresionează calota cheală vastă a Ignişului. Spre V , la vreo 300 m, e obârşia Văii Borcutului, cu izvoare minerale, iar dincolo de ea Dealul Ouţu, Bulat şi Dealul Roşu, acoperite cu codri de gorun şi fag, respectiv cu castani comestibili la lizierele inferioare.
După un scurt popas continuăm pe culme spre V. Curând ajungem la un abataj îngust şi afund de circa 10-12 m în care, între pereţi, au rămăs înţepenite (drept martori ai vechilor tehnologii de exploatare şi accesare) stâlpii-ştuţuri ai străvechilor casturi, un fel de schele pe care se cobora în abataje sau se ieşea la suprafaţă cu preţiosul minereu aurifer. Pinii se adună aici în pâlcuri. La aproximativ 200 m V de vârful Mons Medius, afundătura accidentată a unui larg abataj orientat SV-NE, ne obligă să facem un ocol larg prin NE-N-NV pentru a ajunge astfel la celebrul abataj Leppen, cu trei spectaculoşi martori de eroziune, din care unul mare central, aceştia reprezentând fragmente de filon cu alură de pilieri striaţi oblic, ocru-sur-verzui. Aici căutătorii bișnițari de flori de mină caută mostre de baritină printre accidentatele andezite piroclastice care constituiseră aici tavanul unei galerii prăbuşite. Deplasarea devine facilă, uneori deviind mult spre SV pentru a panorama plonjant spre Baia Sprie. Coboram pe lângă mina Kukuk (corect Kakuk sau în traducere din limba maghiară, Cucu) spre zona de la N de Lacului Albastru care se ivește printre coroanele gorunilor şi tonic-verzi ale pinilor. În dreapta şi ceva mai sus spre NV rămâne Puţul de aeraj Poni. După câteva volte (pe poteca marcată cu cruce roşie) se ajunge la un abataj de suprafaţă cu o hidoasă galerie suspendată la capătul unei, înguste de-o palmă, potecuţe iar de acolo, în câteva minute, şerpuind pe o haldă andezitică alterată prin cloritizare şi caolinizare, în dreapta lacului, la un loc de popas amenajat.
În final coborâm în Baia Sprie pe acolo pe unde am suit, încheind circuitul după circa 5 ore de la debut.
