Baia Mare: Din Valea Frumuşaua, pe vârful Ţighier
Ciudat decembrie, ciudată iarnă între Crăciunul 2013 şi Revelionul 2014. Temperaturi nocturne de -1, 0 C, cele diurne ajungând la 12-14 C. Privesc spre cer. Luna e ca o fină seceră argintie, puzderie de stele. Nea? Din cei 25-30 cm aşternuţi în decada a doua lui decembrie au mai rămas doar nişte infime pete pe versanţii nordici.
Drumetie, spre Vârful Țighier
Lansez pe net oferta unei ture, etern de suflet pentru mine deoarece reprezintă unul din traseele “şcoală” pe care m-a purtat Papa alături de fratele şi sora mea, uneori împreună cu mama apoi, de-a lungul anilor, am fost împreună cu el pe acest traseu şi cu cei mai consecvenţi şi pasionaţi colegi de drumeţii, în toate anotimpurile, invariabil de fiecare dată descoperind detalii necunoscute, capabile să ne stârnească pasiunea, curiozitatea şi admiraţia.
Colegii mei de tură fac deplasarea, cu Loganul lui Dinu P., din Baia Mare până la Căminul Cultural din cartierul Valea Borcutului. Eu ajung pe la ora 9 dimineaţa cu autobuzul nr. 5 (împreună cu fiicele mele, cei doi nepoţei şi ginerele, ei rămânând să picnicărească la casa părintească).
Ora 9,40 – ne luăm rucsacii de tură, beţele de trekking şi pornim la drum. Facem mai puţin de 1 km pe asfalt apoi, din staţia Frumuşaua urmărim spre NV, în amontele văii Frumuşaua, strada până la ultimele case. Pe un carpen din stânga apare Bs I/9, imediat Bs I/25.
Valea Frumușaua
Continuăm pe fostul drum de car, ulterior auto-forestier realizat prin anii 1970 până la Târgu Ciorilor. La stânga rămâne fosta locaţie a colibelor ţigăneşti, azi o platformă nivelată, igienizată. Traversăm un pod de beton şi continuăm spre N pe valea Frumuşaua. Către E (dreapta) se desprind drumuri de car/TAF şi apoi unul rutier pietruit spre vilele/casele din vechea Poiană a Boţului (acces interzis, proprietate privată).
La stânga acestui drum e un ciurgău cu obârşia în Fântâniţa Boţului – aflată la 3 m, în grohotele vulcanice de sub rădăcinile unui carpen bătrân. Dacă am continua deplasarea de aici spre E-NE pe şleaurile vechi de car, după nici un km am ajunge pe platforma Bălţii lui Pocol.
Pentru a admira stâncăriile Ţighierului ne deplasăm în amontele văii Frumuşaua. Imediat apare Bs I/12 iar de la aceasta până la fostul izvor-cascadă Picsa Babi ar mai fi de parcurs lejer, pe lângă valea Frumuşaua – mal geografic drept, aproximativ 1 km. După Bs I/12, la aproximativ 40-60 m, se desprinde prin pădurea de fag, gorun, carpen şi castani comestibili – spre NV-V – o potecă. Continuăm pe aceasta apropiindu-ne de capătul V al stâncăriilor Ţighierului, suind pe versantul tot mai abrupt şi presărat cu bolovani aglomerat vulcanici prăvăliţi din versant, întâlnind H-ul silvic roşu-izolat. De acum încolo parcursul este unul neregulat, aleatoriu şi strict conform cu abilităţile, curiozitatea, condiţia fizică şi disponibilitatea personală a fiecăruia pentru efort sado-masochist.
Suim şi coborâm pe vâlcele la stâncăriile ruiniforme, grohotele abrupte punctate de tineri mesteceni, alteori bătrâni, bizar contorsionaţi datorită aridităţii solului, intercalaţi cu goruni piperniciţi dar cu rădăcini surprinzător fixate-n stâncă; printre ei şi fagi la fel de piperniciţi dar cu sculpturale rădăcini îmbrăţişând rocile vulcanice alterate. Deplasarea se efectuează pe direcţia V-E dar suind şi coborând pendulant pe versantul înclinat la 35-65 grade.
Valea Frumușaua
Culmea Țighier
În curând, pe la jumătatea înălţimii peretelui, apare o grotă cu o absidă laterală. Urmează spre E cel mai mare perete, lung de 45-55 m şi înalt de vreo 10-25 m, cu o impresionantă diaclază-horn în extremitatea-i estică. La S de aceasta, tronând precum Turnul din Pisa pe un platou împădurit-accidentat, ne încântă o monumentală stâncă înaltă de 7-8 m, înclinată la 65 grade, cu bolovani megalitici spre S-SE drapaţi intens cu muşchi.
Turnul acvilelor și Degetul Tighierului
De la aceasta suim din nou spre stâncăriile din stânga fiindcă după un spectaculos cerdac stâncos-ruiniform pe care vedem trunchiurile drepte ca lumânarea ale unor molizi tineri seceraţi cu drujba de pe Culmea Ţighier, din plantaţie, urmează cel mai mare, larg, abrupt, cascadat şi sec de obicei vâlcel, deasupra acestuia, spre E, tronând piramidal ascuţitul Colţ al acvilelor de munte *(până prin 1960-1965 o familie de acvile de munte îşi avusese locul de cuibărit acolo apoi bravii vânători ai AJVPS Baia Mare le-au împuşcat, împăiat şi expus ani la rând în vitrina colbuit-vetustă a organizaţiei ce-şi avusese sediul lângă şcoala Populară de Artă din Centrul Vechi, Piaţa Millenium după 1990) şi după el, pe aceeaşi direcţie E, Degetul Ţighierului – un ţanc stâncos negricios, rugos şi înalt de 10-12 m, escaladabil la liber de către alpinişti (Papa îl suise până în vârf de câteva ori, spre spaima şi admiraţia noastră, a copiilor săi şi-a ortacilor cu care făceam primele noastre excursii, într-una din ele asistând la vânarea unui iepure de către una din acvile şi depunerea victimei în cuibul primitiv confecţionat, din ramuri uscate, mai sumar decât unul de berze, unde aveau pui; în cuibul huhnind de departe a hoit, ca vizuina unei vulpi, era plin de oscioare de iepure, şobolani, veveriţe şi păsări). Merită a fi prospectat meticulos vâlcelul cu grohote şi pereţi stâncoşi, până la cascada seacă, dar cu o foarte mare atenţie, întrucât o derapare urmată de prăbuşirea pe versant se poate solda cu consecinţe dramatice!
La final se coboară pe lângă vâlcel spre malul drept al văii Frumuşaua de unde continuăm pe potecă în amontele ei. În dreapta apare o stâncărie imensă şi neagră, dincolo de ea susură firav izvorul Picsa Babi * (nepotabil după poluarea minieră prin anii 1990 după redeschiderea de către IPEG Maramureş a unei vechi galerii de la Întorsură, nu mai afundă de 50 m şi în care în copilărie ne-am făcut primii paşi în speologia-divertisment).
Grota Țighier
La stânga sus pe versant, printre fagi şi goruni rari, se iveşte portalul ocru-ruginiu al grotei mari a Ţighierului. Pe vreme uscată se poate sui direct la ea din vale, pe versantul foarte abrupt, cu praguri de brecii, cuirase alunecoase şi rădăcini, posibile excelente prize dar în zilele umede de după ploi, îngheţ, ninsori, pentru a nu risca, se continuă pe poteca de lângă vale până la Picsa Babi. De acolo se continuă pe poteca din stânga, suind consistent pe versantul împădurit, de regulă drapat cu frunziş uscat, acum şi cu depozit de nea îngheţată alunecată în mici avalanşe, intrând în zona plantată cu molizi. De aici la un moment dat se desprinde spre V o potecă de sălbăticiuni nu mai lată de 18-25 cm, descrisă pe curbă de nivel şi pe care o urmăm prudenţi.
După mai puțin de 100 metri în faţă ne apare gura grotei, spre N de aceasta continuând o culme stâncoasă impresionantă, negricioasă. Atenţie deosebită deoarece grota formată din brecii intens tectonizate are tavanul şi pereţii fisuraţi, oricând existând riscul real al desprinderii bolovanilor sau chiar al prăbuşirii tavanului, mai ales în cazul în care turiştii fac foc iarna/primăvara devreme iar apele infiltrate şi variaţiile termice dilată şi destructurează roca!
După un scurt popas revenim pe culmea/poteca E de lângă plantaţia de molid, trecem în urcare pe la platforma mică a unei foste sondeze de prospectare a IPEG Maramureş după care suim oblic, alert, spre NV, spre stâncăriile cu belvedere şi la un alt cerdac stâncos cu forma unui mare V cu vârful orientat spre N. De aici se poate panorama spre Dealul Mănăstirea, vârful Iricău, Frumuşaua – Valea Borcutului, Cartierul Săsar, iazul de decantare a sterilului din Bozânta Mică, Tăuţii Măgherăuş.
Tighier
Vârful Țighier
De acum încolo, trecând pe deasupra stâncăriilor şi pe la succesive belvederi suspendate deasupra prăpăstiilor sudice ale Țigherului, se face traversarea zonei aride de la E la V, spre final, în dreapta sus, spre Culmea Ţighier, făcându-se remarcate succesiv un perete aglomerat vulcanic alterat exogen prin cloricizare, roca având o culoare ocru-bej-ruginie cu irizatii verzi-albastre apoi ceva mai sus un bloc imens de brecii cu o grotă-n bază, vizavi de aceasta, spre V şi imediat sub culme un bloc de aproximativ acelaşi aspect şi mărime dar dispus parcă-n oglindă; spre final, tot în dreapta sus spre culmea împădurită care coboară alert spre V-SV ajungând la vechile vii cu vişă de vie din soiuri hibride ale săsărenilor şi borcutenilor, pot fi admirate alăturate, mici, intens erodate, ţancuri, turnuri şi pereţi ruiniformi.
Facem un scurt popas la cea mai spectaculoasă belvedere a Ţighierului, acolo unde am poposit de fiecare dată cu Papa şi apoi cu prietenii noştri, admirând sub noi, dincolo de prăpastie, codrul de foioase din poalele Ţighierului (malul drept geografic al văii Frumuşaua), mai departe Dealul Mănăstirea, Iricăul, Valea Borcutului, o parte din Baia Mare, Bozânta Mică şi Tăuţii Măgherăuş. Aici existase o custură stâncoasă ca o creastă bătută de cocoş, înaltă de vreo 2,5-3 m, doborâtă la un moment dat de către ceva pseudoturişti beţi şi forţoşi, aceştia fiind incapabili s/o rostogolească însă în hău. Lângă ea e vechea vatră iar la dreapta un splendid pin silvatic spontan pe care-l ştiu de când avea nicio palmă, azi depăşind 4 m înălţime. De fapt pe stâncării şi grohote au apărut în ultimii ani mai mulţi pini spontani care i-ar putea spori pitorescul precum apropiatei Întorsuri sau Dealul Mănăstirii.
Subit liniştea însoritei amieze e spartă de zecile de bubuituri înfundate ale armelor de vânătoare. Nu ştim unde se vânează, ecoul reverberat înşelându-ne. Poate în zona Ghistinişul lui Roman – Balta lui Pocol, nu-i exclus să se vâneze în zona Borzaş – Iricău V-NV. Când după o vreme liniştea revine, se aud ATV-urile sau 4×4 care adună şi cară hoiturile sfârtecate de plumbi şi oţel spre locurile de regrupare ale bravilor bărbaţi- killeri legali.
Pe Țighier
Înapoi pe Valea Borcutului
După vreo jumătate de ceas de solarizare încântătoare ne continuăm circuitul urmând pe curbă de nivel poteca cervidelor, lăsând în dreapta sus, spre Culmea Ţighier, stâncăriile cu grote-n bază apoi turnurile numeroase şi erodate intens plus peretele de brecii cloricizate. Coborâm pe urmele nevăzutelor de data asta ciute şi cerbi spre arboretul de castani comestibili, cu cioate şi trunchiuri doborâte de furtuni sau cu drujba, numeroşi alţi arbori în viaţă, cu circumferinţe de 4-5 m şi bătrâni de sute de ani, alţii bătrâni de doar vreun secol şi cu viguroase lăstăriri multiple, majoritatea afectaţi însă de cancerul de scoarţă.
Ieşim lângă o vie veche, cu araci de stejar şi castan, la ruinele unei foste căsuţe în care proprietarii locuiau pe vremea tăiatului, copilitului, săpatului viei şi a recoltatului strugurilor, având acolo şi o mică pivniţă-cramă. Ne aflăm într-o restrânsă poieniţă cu fânaţă şi câţiva meri clasici sălbăticiţi iar la stânga e o veche fântâniţă neîngrijită după 1990. Lângă un măr bătrân e o colibă acoperită cu folie de polietilenă, două bănci de lemn şi o masă. Un bărbat din Băiţa se odihneşte dohănind vârtos. Ieşise la plimbare cu câinii săi şi ne îmbie amabil să tragem o dușcă de vin de roşcă. Îi mulţumim, refuzându-l politicoşi.
De aici încolo urmărim spre S poteca ce traversează o zonă de lăstăriş dens de castan comestibil în amestec cu alun, plop alb,carpen şi covor de iarbă neagră - Calluna vulgaris. De remarcat aici alţi numeroşi castani comestibili monumentali, grupaţi îndeosebi pe lângă vâlceaua afundă care coboară spre malul drept al văii Frumuşaua. Poteca străbate zona şi, prin dreapta vâlcelului, lasă o altă vie mai măricică pe stânga şi o poieniţă în care ţiganii de pe Frumuşaua şi-au relocat colibele lor mizere. Privind de aici spre NE se vede stâncăria Ţighierului, la E Dealul Mănăstirea şi Poiana Boţului cu vreo 3 vile etajate apoi spre SE gospodării – case şi vile noi construite după 1990 pe dealurile E-SE ale Văii Borcutului până la liziera Iricăului şi dincolo de ele şi după Podgorii, blocurile Cartierului Săsar din Baia Mare.
Poiana Boțului, zona Valea Borcutului
Imediat poteca intră printre castani bătrâni şi goruni exemplari pe culmea ce separă Valea Borcutului de Apa Sărată. La dreapta e pârâul curgând către Apa Sărată (loc în care primăvara devreme, la înfloritul alunilor şi cornilor admirăm primele luşcuţe şi brânduşe de primăvară). Pe un gorun falnic din stânga potecii apare Bs V/ 138.
Poteca se bifurcă aici, iar noi o urmăm pe cea din stânga, suind puţin până sub linia de înaltă tensiune, coborând apoi alert pe un şleau argilos-alunecos spre vechea locaţie a ţiganilor de pe Frumuşaua, la Bs I/9. Iată-ne ajunşi pe drumul asfaltat pe care continuăm pe lângă v. Frumuşaua cca 1 km până la staţia de autobuz Frumuşaua şi/n continuare până la Căminul Cultural, la casa mea părintească, admirând spre stânga sus Iricăul şi-n continuarea acestuia spre SE Culmea Morgău. Înainte de a-mi lua rămas bun de la colegii de tură, ne dregem cu câte o duşcă de cafea. Ei pleacă cu Loganul. Eu aştept alături de nepoţi, fiice şi ginere sosirea autobuzului nr. 5. Acesta apare la ora 14, 45 întoarce la Castel, ne îmbarcăm la Borcut şi apoi ne duce, prin Băiţa, acasă.
Cu certitudine pe însoritul Ţighier temperatura din această atipică duminică de decembrie depăşise 14 grade C iar excursia noastră fusese una cu totul excepţională.
