Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Mar 17, 2015 în Stiri | 0 comentarii

Atracții turistice din Baia Mare, promovate de o televiziune din Brașov

Atracții turistice din Baia Mare, promovate de o televiziune din Brașov

Mai multe atracții turistice din Baia Mare vor fi în prim plan în cadrul unei emisiuni de turism de la o televiziune din Brașov. Centrul Vechi al orașului, dar și instituții precum Muzeul Satului, Muzeul de Etnografie și Artă Populară sau Bastionul Măcelarilor le vor fi prezentate potențialilor turiști dornici să viziteze municipiul Baia Mare.

Realizatorul emisiunii „Călător în țara mea”, Dragoș Popa, a vizitat la începutul lunii martie județul Maramureș și a filmat un nou episod în Baia Mare. Acesta va fi promovat în orașul turistic Brașov, în încercarea de a transforma și municipiul reședință de județ a Maramureșului într-o importantă destinație turistică.

„Se vorbeşte tot timpul despre imensul potenţial turistic al României; despre tradiţiile, obiceiurile şi bogăţiile pe care le deţine ţara noastră, dar foarte rar sunt valorificate şi evidenţiate. Prin intermediul acestei emisiuni, ne propunem să prezentăm subiectele în evoluţia lor şi să sporim dorinţa telespectatorilor de a cunoaşte, de a călători şi de a explora. Veţi descoperi oameni valoroşi, locuri noi, dar totodată antice, veţi revedea locuri unde poate aţi mai fost, şi cel mai important este că va fi cu siguranţă primul pas al viitoarei dumneavoastră călătorii”, a arătat Dragoș Popa pentru TurismMaramures.ro.

Emisiunea “Călător în țara mea” filmată în Baia Mare va prezenta mai multe instituții de cultură, respectiv Planetariul Baia Mare, Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Satului, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Bastionul Măcelarilor, Teatrul Municipal Baia Mare, dar și două biserici din municipiul reședință de județ: Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” și Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”. Episodul va fi difuzat în 28 martie la postul de televiziune TVS Brașov.

Captură - Emisiunea "Călător în țara mea"

Captură – Emisiunea “Călător în țara mea”

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This