MEȘTERI POPULARI DIN MARAMUREȘ – Meșteri populari de pe Valea Izei

Traseu: Baia Mare – Rozavlea – Săliștea de Sus – Bârsana – Vadu Izei – Ferești – Ocna Șugatag – Cavnic – Baia Mare

Obiectiv: Maramureșul Istoric, meșteri populari din Maramureș, un olar și un creator de măști grotești

Localizare: Maramureș, Valea Izei

Itinerar: Baia Mare – Rozavlea – Săliștea de Sus – Bârsana – Vadu Izei – Ferești – Ocna Șugatag – Cavnic – Baia Mare – circa 280 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: peisagistic – etno – cultural

Grad dificultate: -

Echipament necesar: lejer, adecvat anotimpului

Lungime și durată: 280 km, aproximativ 8 ore

Diferență de nivel: -

Recomandări: de vizitat meșteri populari din Maramureș - pălărieri și cojocari din Budești, Sârbi, meșterii lemnului din Valea Stejarului și Vadu Izei, moara, vâltoarea și batoza lui Lorinț din Sârbi – purtate de apa Cosăului

Avertismente: -

Căi de acces: din Vadu Izei, în sus pe Valea Izei (până acolo prin Cavnic – Budești și Valea Cosăului sau prin Baia Sprie – Pasul Gutâi și Valea Marei)

Mijloace de locomoție: autobuze, microbuze, autoturism personal

Sugestii de cazare: pensiuni agroturistice

Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare admirând din Pasul Gutâi, Creasta Cocoşului iar la stânga sa culmile dantelate ale Munţilor Maramureşului, în prim plan Depresiunea Maramureşului.

Panorama se lărgește lăsând vederii Secătura şi Creasta Cocoşului, depresiunea Marei iar în fundal Culmea Pietrei şi platoul din zona rezervației Turbăria Iezerul Mare. Valsăm pe curbe la vale, intrând în Mara apar livezile de meri şi pruni, clăile și clencerii cu fân, gospodăriile vechi și noi.

Din Deseşti, privind îndărăt, putem admira Gutâiul iar în faţă şi spre dreapta, nord-vesticele piemonturi ale Munţilor Lăpuşului coborând spre Budeşti, Sârbi, Călineşti parcă topindu-se-n nevăzuta vale a Cosăului.

Adesea diminețile (mai ales primăvara și toamna) de pe la Mănăstirea către Giuleşti, negurile albe plutesc ca nişte imponderabile giulgiuri deasupra râului Mara, doar vârfurile arinilor proeminând deasupra lor. Acest spectacol ia amploare în Vadu Izei, spre Valea Stejarului şi Sighetu Marmaţiei. Odată cu apropierea de Onceşti și apoi la podul peste Iza, către Năneşti, apar căruţe trase de greoi boi ori atelaje de cai murgi, suri sau roibi, de regulă din rase de semigrei, animale de povară scoţând mirabile fuioare toarse fierbinţi pe nări, holde de porumb, cartofi, bostani porceşti, fâşii zvelte de topinamburi cu flori galben-portocalii.

În scurt timp, de pe la podul de peste râul Iza la intrarea în Bârsana se ivește cocheta bisericuţă de lemn, monument istoric UNESCO, Sfânta Paraschiva din Bârsana apoi și celelalte biserici ale comunei prospere şi-n final ansamblul monahal ortodox al Mănăstirii Bârsana. De-acum, o vreme, Iza e strangulată între apropiatele-i maluri înalte drapate cu stâncării gresoase şi codri.

Bisericile din Strâmtura şi Rozavlea, marginile satelor de pe Valea Izei ori apendicele rurale pitite-ntre văi precum Sâlţa, divagaţiile sudice aproape imperceptibile, spre Şieu, Poienile Izei, Botiza şi-n final Ieud, mai apoi terasele impresionante de pe malul drept al Izei înainte de Bogdan Vodă, acea aparent încremenită ostăşime a clăilor, clencerilor alternând cu jirezile lunguieţe acoperite cu otavă de lucrenă sau trifoi, totul pus în valoare la primele ceasuri ale dimineţii de dinamica şi generozitatea luminii, concură la particularul definitoriu şi indescriptibil al acestor meleaguri.

Rămâne în urmă statuia ecvestră a lui Bogdan I-ul descălecător în Moldova, biserica de lemn monument istoric şi arogant-măreața nouă biserică din fosta Cuhea (azi Bogdan Vodă) iar în dreapta, într-o mică înşeuare dinspre SE, se vede vârful Arcer al Ţibleşului. Mai apoi se arată o altă bijuterie moroşenească, Dragomireştiul, marea comună de până odinioară făcută oraş precum Săliştea de Sus, aflată numai la o aruncătură de băţ.

Troiţe, biserici noi de lemn, un mic Muzeul al Ţărăncii Române, vechi biserici zidite şi cu turle argintii, toate la rând legate de tot mai firava vale a Izei către obârşii. Apoi, atunci când în zare apar Muncelu Râios, vârful Buhăiescu Mare şi Buhăiescu Mic iar la stânga lui vârful Pietrosul Rodnei, te afli deja în Săcel, adică aproape pe la obârșia Văii Izei şi la răspântia de drumuri spre Moisei – Valea Vişeului şi Borşa sau, în dreapta, spre Pasul Şetref din Dealul Ştefăniţei şi valea Sălăuţei, adică a altui ţinut de basm, cel al Năsăudului şi văii Someşului Mare, leagănul copilăriei lui G.Coşbuc şi Liviu Rebreanu.

Doi vestiţi (nu doar în România ci-n lumea largă) meșteri populari din Maramureș se pot vizita în Săcel.

Pe str. Valea Bistriţei la nr. 362 locuiește familia Tănase Burnar, descendenţi ai celebrului Tănase Cocean şi-ai strămoşilor acestuia. Un cuptor (vechi de peste cinci secole) de ars oale de lut şi obiecte decorative dar şi jucării plămădite din argila grasă, sur-vânătă, de Săcel se află la subsolul atelierului.

O etajeră cât un perete oferă vizitatorilor, frecvent de pe alte meleaguri, o largă paletă de obiecte ceramice neglazurate, totuşi capabile să reţină apa (în cazul ulcelelor, oalelor pentru fiert sarmale, vazelor şi glastrelor pentru flori).

Modestele decoraţiuni ce aduc unor înalte cardiograme maron-întunecate sunt şlefuite după uscare (aceasta durează circa 2-3 săpt) cu o banală piatră dură de râu, abia apoi puse la copt două zile, cu foc permanent susţinut. În subsol, alături de cuptor dar şi pe stâlpii de lemn patinaţi de fum, ca şi pe pervazurile ferestrelor mici, ori atârnate de grinzile afumate, se pot vedea articole ceramice realizate-n varii etape în acest atelier strămoşesc dar şi un jug pentru vite, un ciocan de lemn, ca un imens baros, pentru bătut lutul în scopul omogenizării şi plastifierii sale înainte de-a fi porţionat şi adus în lucru pe roata olarului, o pereche de opinci însăilate din piele de porc, artistic îngurguiate, o teslă, unelte arhaice pentru prelucratul primar al lânii aspre de oaie ţurcană precum şi un război de ţesut.

Tănase Burnar nu are 30 de ani, dar are indiscutabil un mod extrem de matur, solid şi responsabil de-a vedea lucrurile, pe deasupra un extraordinar bun simţ şi modestie.

Nu departe, pe Iza-n sus, după o curbă cu punte de fier suspendată peste apă, la dreapta (str. Morii nr. 294) trăiește și crează un alt personaj de basm din Săcel, Vasile Şuşca, artizanul hâtru al vestitelor măşti populare confecţionate din piele de oaie şi capră, coarne, fuioare colorate de lână, ciucuri miţoşi, zdrenţe policrome etc.

Pentru a ajunge în bătătura casei acestuia ne deplasăm pe malul stâng al Izei, pe lângă vechiul scoc al morii sale şi-a părinţilor şi străbunilor lui, străjuit de ambele părţi de impresionante sălcii bătrâne, cu creştetele rotunzate şi-apoi lăstărite.

Suim treptele casei flancată de o impresionantă colecţie de cactuşi pitici şi alte neasemuite flori şi de cum crăpăm uşa spre holul întunecat dăm cu ochii de panoplia măştilor sale neasemuite. Deşi histrionice, câteodată hidoase, unele dintre ele chiar horror-macabre, au un ceva vesel, stârnind repede descrâncenarea şi voia bună. Doar el ştie câte târguri de artă populară a bucurat cu măştile sale, câte meleaguri străine a vizitat şi încântat ori cu câţi regizori şi producători cinematografici a colaborat, realizând măşti pentru o mulţime de filme, de regulă (pseudo)istorice.

Meșterul Vasile Șusca, mereu bucuros de oaspeţi, ne arată albumele trimise de reputaţi fotografi în care apare şi el alături de alţii, tot mai împuţinaţii din păcate, autentici creatori de frumos-artistic tradiţional maramureşan. Întoarcem spre casă, la vale pe Iza.

Carele trase de cai şi boi se-ntorc din ţarină încărcate cu fân, otavă, bostani ori saci din rafie de plastic, plini cu cartofi. Unii gospodari îşi cosesc otava, alţii cosesc buruienile şi vrejii de pe tarlalele mici cultivate cu cartofi, unii adună cartofii, ferindu-i de ploile toamnei. Dupa-amiaza dispar negurile dense, lăsând loc pastelurilor codrilor de foioase, fânațelor, teraselor multiseculare.

Din Vadu Izei ne-ndreptăm spre Fereşti, Ocna Şugatag şi-n continuare pe deasupra Brebului şi Budeştiului spre Cavnic. În drum se pot descoperi și admira ritmica picturală a micilor fânaţe şi holde terasate, rarele sălaşe pentru iernat ori vărat oi şi vite ingenios pitite sub coamele fagilor apoi, la dreapta, enclava Breb-ului, cu frumoasa biserică albă, monumentală, cu două turnuri argintii iar în jur gospodăriile munteneşti; în fundal Creasta Cocoşului, vârful Gutâi şi Trei Apostoli precedaţi de Măgura Budeştiului, la dreapta, mai departe, dincolo de nevăzutul Hoteni şi Valea Marei, Culmea Pietrei cu Piatra Tisei aducând unei urieşeşti seceri. De aici pare că te dai de-a huţa huța, coborând într-o şa afundă din care zvâcneşti în sus spre Budeşti şi-n continuare, spre Pasul Neteda, înainte de-a coborî întins în turisticul Cavnic, şi-n continuare, de-a traversa vechiul Fisculaş (prin Şurdeşti şi Şişeşti, către Baia Sprie).

În fundal, apar Sermetieşul, Piatra Totoşului, Măgura Mică, Măgura Mare şi vârful Făgădăul Pintii, toate aparţinând extremităţii vestice a Munţilor Lăpuşului iar după o vreme, la dreapta, se ivesc trigemenele mameloane stâncoase a celor Trei Apostoli.

Dincolo de Pasul Neteda molizii maturi sau cei tineri, plantaţi, preced zona treptat extinsă și amenajată a pârtiilor de schi şi a staţiunilor de turism şi agrement aflate în plină dezvoltare. Doar vreo 25 km ne mai despart de Baia Mare.

Coborând prin Handalul Cavnicului, în dreapta, mai vedem Piatra Malnaşului, un fost geizer încremenit de milenii, vârful Mogoşa, stâncăriile şi vâlcelele Pietrei Şoimilor, mai apoi Piatra Roşie, câteva case, grajduri şi şuri tradiţionale, bisericile Dăneştiului şi înainte ca peste mai marea depresiune Baia Sprie să se ivească la NV calota Ignişului, în livezile de pe-o parte şi de alta a şoselei putem admira toamna veritabile covoare de brânduşe albastre pal sau lilachii. Circuitul acesta presupune circa 280 km parcurși lejer în mai puţin de 8 ore de bucurie și încântare.