Masivul Igniş: De la Mănăstirea Sfânta Maria, la Grota Mare, în Poiana lui Otto
Ne intâlnin la ora 9 dimineata. Umed. Cețos. Temperatura de circa 5-6 grade C (vor fi la final 11 grade C cu toată lipsa soarelui peste zi şi nebulozității generale). Nefiresc de cald pentru prima zi după Bobotează, de Sfantul Ioan. Au înflorit câțiva ghiocei în grădina casei părinteşti. Pe la vecini au înflorit primulele galben-pal (ciuboțica cucului).
Debut de traseu în Baia Mare, Câmpia Tineretului. Ora 9,15, pornim din apropierea Stadionului, continuăm pe str. Stibinei, str. Plaiului apoi în dreapta, suind pe drumul abrupt, betonat, către Mănăstirea greco-catolică Sfânta Maria. În dreapta e un vâlcel sec, invadat de mizerii casnice şi un deset de sângeri şi lăstari sălbăticiți de prun care s-au substituit ordonatelor livezi şi vii de odinioară.
Manastirea greco-catolica Sfanta Maria Baia Mare
Intrăm pe poarta mănăstirii după care urmăm poteca-n trepte a Drumului Crucii. Admirăm succesiv cele 14 cruci de lemn-opriri ritualice dar în special artisticele lucrări metaloplastice-basoreliefuri biblice legate de martiriului lui Iisus Christos pe Via Dolorosa (o lucrare a fost vandalizată din păcate). Ajungem la biserică, după ea e o grotă-capelă dedicată fecioarei Maria şi imediat un paraclis de vară. O mare cruce, iluminată feeric nocturn, e la stânga. De lângă ea o superbă belvedere spre Baia Mare zona E a oraşului şi Centrului Vechi. Sub cruce, o mică vie tradițională/îngrijită şi vreo trei terasări cu scopuri agro-horticole, la fel îngrijite, aparținând mănăstirii.
Suim pe lângă paraclis, toacă, lăsăm în dreapta o mulțime de boci de gorun (pentru şederea enoriaşilor sosiți la marile sărbători religioase din sezonul cald. Atacăm spre V, de la lizieră, versantul împădurit-accidentat, admirând rocile vulcanice bogat mineralizate, pinii spontani şi panorama urbei în urmă. Ajungem pe un picior orientat din varful Dealului Crucii spre SV, parcurs de o potecă abruptă, acum drapată cu frunziş gros şi uscat de gorun. Încep să apară arborii arşi la un deceniu din urmă cu vreo două decenii dar şi tinerii mesteceni lăstăriți consecutiv dezastrului. Surprind frumoasele îmbinări de rădăcini de goruni cu rocile vulcanice, numeroasele pernițe de muşchi pregătiți de sporificare, urmele dese de mistreți, mai rar de căprioare şi extrem de rare cele ale iepurilor sălbatici. Nu vedem decât gaițe.
Ora 10,20, lăsăm la stânga potecii o primă excavare-dolină, vechi abataj minier multisecular invadat de hățiş de mur, poposim pe Dealul Crucii - grohotos. Ne amintim că până prin 1965 aici a existat o mare cruce roşie stalinistă, vizibilă hăt de departe. Acum pe versantul S e plasată o crude de brad înaltă de 4-5 m. Scurt foto-popas urmat de continuarea pe culmea NV-N cu goruni, unii uscați/arşi, şi tineri mesteceni, cu rare doline-abataje străvechi la stânga, din ce în ce mai prezente în dreapta, afunde, pe alocuri îngemănate, apoi un puț în a cărui hău stâncos s-a blocat trunchiul uscat al unui gorun. Depăşim şaua prin care trece Falia tectonică Bogdan Vodă şi suim uşor spre un vârf bolovănos – accidentat la stânga, cu belvedere spre Iricău – varful Fericii – Tocastru – Pleştioara. La NE, printre coroanele gorunilor, copleşit de nebuloase, de-abia răsare vârful Igniş.
Ora 10,45 (1 oră şi 15 minute de la debut) ajungem la Bs II/203 Bis de la care coborâm sinuos versantul NE-E al Dealului Crucii. Imediat apare gura stâncoasă a unei galerii seculare, sub ea, aproape, un abataj elipsoidal cu alură de puț afund, la NE de acesta un fel de abataj-tranşee stâncoasă, neregulată, afundă de la 5 la 15-25 m. Vreau să îndepărtez din cadru un lăstar uscat de castan şi rămân fără un băț de trekking, acesta căzând, cu stranii sunete metalice, spre fundul văgăunii la vreo 45 m dedesubt. Acolo va rămâne, fiind posibil descoperit odată de nişte speo-minieri pasionați ai genului. Zonele – teribil de riscante – sunt parțial împrejmuite cu garduri de sârmă ghimpată. Le ocolim prin NE-E-SE, şi ajungem deasupra peretelui în U al Grotei Mari, mai facem o voltă stânga după care dăm în drumul de car care trece pe lângă trei socluri de beton ale unei foste sonde geologice, depăşeşte o mică şa lăsând în hur alte tranşei/foste abataje filoniene de suprafață, suie uşor spre S. Pe un bolovan din dreapta apare o pată de vopsea albastră, neregulată. O potecuță bolovănoasă suie spre V, intrând între brațele în U inegal al peretelui Grotei Mari.
E ora 11,10. Au trecut aproape 2 ore de la start. Tectonizarea intensă, instabilitatea rocilor, friabilitatea lor, galeria de acces foarte scundă şi îngustă care obligă la târât câțiva metri peste planşeul colțos-bolovănos pentru a accede în sala mare nu prea îmbie pe unii dintre noi (mai ales după decenii de experiențe ca inginer minier şi dezolant de multe exemple în care desprinderea copturilor, prăbuşirea galeriilor s-au soldat cu grave accidente, multe mortale chiar).Ne rezumăm să admirăm zona de acces apoi eu intru în galerie de-a buşilea. Nevrând să fac pe nebunul renunț deşi visam la nişte cadre foto beton. Altădată! Revenind la potecă suim la stânga în culme, spre făgetul matur, splendid, intercalat cu monumentali goruni, cioate, castani comestibili, mulți prăbuşiți, în putrefacție extrem de lentă.
Dealul Crucii – Grota Mare
Deplasarea continuă pe culmea Dealului Crucii spre N, prin pădurea de goruni şi tineri mesteceni. Traversăm o şa prin care trece Falia tectonică Bogdan Vodă care ajunge departe pe Valea Izei. După şa apar la stânga doline/pâlnii – foste abataje filoniene de suprafață. Cele mai mari, uneori alăturate, gurile de aerisire ale Grotei Mari şi puțurile afunde se află însă în dreapta culmii, pe versantul împădurit-accidentat E-NE.
Vedere de pe Dealul Crucii, Baia Mare
Ajungem pe Dealul Crucii vârful N – reper Bs II/203 Bis. De aici panoramăm larg spre V-N-NE către varful Iricău, Elena, Ferigii, Tocastru, Pleştioara, Ostra. Pentru a vizita abatajele-puțurile Grota Mare, de la borna silvică deplasarea o facem coborând cu maxima prudență pe versantul E. Vestigiile miniere apar imediat, ele fiind situate pe diferite niveluri de altitudine ale versantului împădurit. În baza versantului, orientată de la N spre S, e valea Amadeia iar în flancul stâng superior al acesteia se vede o zonă mare argiloasă excavată, de culoare ocru-ruginie, aducând unei halde de steril. Abatajele, puțurile, galeriile multiseculare ale Dealului Crucii au fost la un moment dat protejate cu garduri din sârmă ghimpată, azi acestea fiind în cea mai mare parte distruse iar riscul derapării, prăbuşirii şi accidentării grave, mortale chiar, e iminent. Este recomandabilă deplasarea cât mai largă în zona acestora.
Intersectăm drumul de car ce suie oblic din valea Amadeia prin fața Grotei Mari în culmea N a Dealului Crucii. Coborând puțin spre SE pe acesta se poate ajunge la blocurile de beton ale unei foste sonde de prospectare geologică, o mică şa iar apoi în dreapta (V) suie uşor poteca grohotoasă – aproximativ 20 m- spre intrarea în Grota Mare (Nagy Verem inițial, în limba maghiară). O pată neregulată de vopsea amplasată la stânga potecii, pe un bolovan, poate constitui un util reper. La gura grotei se vede un stâlp de lemn cu o tablă menționând riscul căderii de roci iar la stânga şi deasupra intrării există o plăcuță din inox a Clubului de Speologie Montana din Baia Mare.
Intrarea în Grota Mare se face prin baza peretelui în formă de U cu brațe inegale, teribil tectonizat şi extrem de instabil, pe care se desluşeşte marginea filonului aurifer.
Circa 8-10 m trebuie parcurşi târâş prin galeria accidentată, parțial blocată imediat după debut cu un bolovan de pe planşeu, pentru a ajunge în sala mare – de forma unui clopot imens - prin tavanul căreia, prin vechile puțuri-hornuri destinate evacuării fumului – se infiltrează lumina zilei. Planşeul este neregulat şi extrem de bolovănos – grohotos. Nu este recomandabil să vizitaţi Grota Mare şi galeriile nerconsolidate ale acesteia fără un ghid speolog/minier, este obligatorie dotarea cu cască de protecție şi surse de iluminat. Chiar şi avându-le riscul desprinderii copturilor (rocilor instabile) din tavan-pereți şi de accidentare gravă este unul iminent.
Valea Sfântul Ioan
Revenim la poteca din fața Grotei Mari care în urcuşul pe valea Amadeia trece prin fața străvechiului Tunel de apă (folosită la maşina hidraulică care evacua apa infiltrată în galerii spre valea Sf. Ioan) şi urmărind-o ascendent pe direcția NV se ajunge pe culme. Aici poteca e înlocuită de un drum de TAF ascendent. Atenție la pâlniile afunde ivite postsurpări de galerii şi infiltrări de ape, care apar în câteva rânduri chiar pe poteca largă (marcată cu fâşii de plastic alb-roşii de către moto şi mountainbickeri). Ajungem la o trifurcație spre NE-N-NV (varianta N ducând spre varful Strâmba, varianta NE spre Valea Amadeia-obârşii şi-n continuare spre zona superioară a Văii Vicleanu Mare). Continuăm pe varianta NV uşor descendentă spre o apropiată şa mocirloasă (tăiată de apele unui incipient pârâu ce ajunge-n Valea Sfântul Ioan).
Imediat drumul de TAF suie spre NV, traversează o pădure de foioase cu numeroase doborâturi, apoi face o voltă largă la dreapta (NE) continuând pe curbă de nivel spre baza SV a Vârful Strâmba *(reper – pe un picior V-NV al acestuia se ivesc coniferele plantate cu decenii în urmă). După voltă, pe stânga şi sub drum, se vede un cireş sălbatic şi un apropiat molid solitar înalt. Imediat după aceştia din drumul de TAF se desprinde spre V – către obârşia Văii Sfântul Ioan, o culme parțial exploatată forestier. O coborâm cu prudență şi ajungem în Valea Sfântul Ioan la Bs II/ 191. Aici confluează dinspre NE-N-NV trei drumuri de TAF şi tot atâtea pâraie care formează imediat Valea Sfântul Ioan.
Panoramă cu heleșteele și Valea Sfântul Ioan, Baia Mare
Poiana lui Otto
Zona e marcată de câțiva molizi şi pini negri (habitat de râs, mistreți, cervide, lupi, dovadă abundența amprentelor palmare şi plantare ale acestora). Continuăm deplasarea pe drumul ascendent NV-V ajungându-se la cca 300 m E de Poiana lui Otto, pe poteca largă şi la marcajele turistice cruce galbenă, bandă albastră şi Bs I/170. Până aici sunt necesare circa 3 ore – 3 ore şi 30 de minute de la debut.
De aici urmărim poteca şi marcajele spre SV, mai apoi spre S, lăsăm la stânga o poiană împrejmuită cu sârmă ghimpată, ca un mare buzunar înfundat, cu o fostă livadă, castani comestibili şi-n jur pădurea matură de goruni şi fagi, apoi pe dreapta apare o imensă vilă cu piscină exterioară amplasată sub un ghistiniş secular, în mare parte exploatat silvic recent.
Poteca suie de aici uşor la stânga, trece pe lângă un alt abataj spectaculos de suprafață după care spre NV, în amontele vaii Sfântul Ioan, se ivesc trei heleştee relativ recent amenajate, Cariera Sfantul Ioan e mai puțin mai jos de ele, cu o cascadă-evantai în flancul stâng format din andezite bazaltoiode, în unele zone cu aspect de pereți cu coloane uşor oblice. Dealul Crucii spre profilează pe deasupra Carierei Sfântul Ioan, către E, la dreapta sa ivindu-se coşul de fum al fostei Phoenix/ Cuprom S.A. Atenție deosebită, trebuie evitată expunerea pe terasele înguste din flancul V al Carierei Sfântul Ioan- instabile, surpabile – risc de prăbuşire 80-150 m în prăpastie!
Pe poteca largă din zona V a Carierei Sfântul Ioan apar alte câteva borne silvice (nenumerotate in 7 ianuarie 2014) dar în capătul SV apare Bs II/202 Bis. Oricum poteca e marcată turistic şi conduce treptat spre liziera gorunetului şi castanilor de pe Dealul Florii. La dreapta apare un vâlcel larg cu gospodării modeste înconjurate de mici vii şi livezi, mai jos tronează vilele, care mai de care mai mari, fantezist-ostentative iar imediat sub ele Cimitirul Dealul Florilor şi fostul Teatru de Vară – de ani de zile devenit sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare. Puțin la stânga-sus de acesta începe zona cu case tradiționale maramureşene şi biserica de lemn – exponate în aer liber ale acestei instituții – iar pe un stâlp din stânga aleei apare marcajul turistic triunghi roşu care duce la E în Splaiul Republicii iar de-acolo, la stânga în sus, spre Uzina de Apă – Valea Vicleanu Mare şi Lacul Bodi Ferneziu.
Ora 11,50 – trecem pe lângă alte socluri de beton ale unei sonde geologice. Imediat apare trifurcarea spre NE-N-NV. Ținem varianta uşor descendentă NV. Adesea trecem pe lângă insule sporadice de cârmâz-Phytolacca sp. cu ciorchini de fructe negre antracit. Depăşim un versant copleşit de doborâturile de vânt apoi suim peste firul unui izvor. Drumul de TAF face o curbă dreapta continuând pe curbă de nivel. Imediat după cireşul şi molidul singuratic, ca o lumânare înaltă de vreo 15 m, la ora 12,10 prindem descendent V o potecă ce duce în circa 300 m pe valea Sfântul Ioan la obârşie. Aici apar dinspre NE-N-NV trei drumuri de TAF, fiecare cu un fir de apă, cel mai mare venind din N. Probabil molidul doborât şi abandonat cu cetina bogată pe drumul N (spre varful Strâmba) constituie locația ideala pentru ambuscada unui râs, dovadă urmele proaspete şi rotunde de felină mare printre numeroasele de mistreți adulți, godaci şi cervide. Pe un arbore apare înscrisă cu roşu şi galben Bs II/191.
Suim pe drumul din stânga -NV- în culme și ajungem la poteca marcată cu cruce galbenă şi bandă albastră, pe un fag fiind amplasată şi Bs I/170. S-a făcut ora 12,40 şi privind spre V-SV se deschide Poiana lui Otto cu o solitară, mare, gospodărie păzită de trei dulăi vigilenți. De aici o luăm pe marcaje către S. La un moment dat poteca marcată cruce galbenă şi bandă albastră pe care coborâm e intersectată de un marcaj turistic mai nou bandă roşie ce duce spre N. Imediat ocolim prin dreapta o poiană cu fostă livadă şi fânață, dând în urcuş de alte trei socluri de beton ale unei sonde de prospectare, lâsând în dreapta H-ul silvic halben-roşu care coboară spre valea Usturoi.
Poiana lui Otto
Poteca ne conduce descendent spre Dealul Florilor, vilele noi, înghesuite şi gospodăriile modeste din livezi şi cu mici vii de deasupra Cimitirului Dealul Florilor şi a Muzeului Etnografic. Coborârea se accelerează pe poteca clisos-alunecoasă. Un vechi izvor rămâne la stânga, sub bătrâni castani. Dăm repede într-o stradelă abruptă şi betonată, cu livezi bătrâne şi alunecări de teren la stânga, ieşindu-se pe la colțul vestic al Muzeului Etnografic în aer liber. Aici remarcăm triunghiul roşu spre Lacul Bodi via Splaiul Republicii şi-n amontele vaii Vicleanu Mare.
Circuitul turistic se închide după 5-5 ore şi jumătate şi aproximativ 11-12 km parcurşi tot în Câmpia Tineretului, lăsând la stânga Stadionul FC Baia Mare iar în dreapta Liceul de Artă şi Monumentul Soldatului Necunoscut.
