Logolda, cascada Văii de pe Izvor și Piatra Mălnașului din Cavnic, în noiembrie
Ruta 55 din 16 noiembrie 2014 cu D. Pascu & eu
Vineri 13! Trâmbițez invitația pentru o tură sâmbăta, pe vârful Gutâi sau la o parțială premieră de la Ochiul Groapei spre Fața Groapelor – Drumul Mașchii (dorind să văd niște stâncării dolomitice verticale neremarcate anterior, ascunse fiind de codrul de foioase). Ideea era că începând de marți, 18 noiembrie A.N.M. anunță sosirea zilelor mohorât-ploioase (care bântuie de 2-3 săptămâni Europa de vest dar și sudul țării. Percutează doar Mișu G., în rest liniște.
Sâmbătă dimineață mohorâtă pe la 7-8 apoi un turbat cer galben-auriu în suave degradeuri mă răvășește, blestemându-mă în cazul în care aș rata o astfel de zi nemaipomenit de turistică. Am treabă în livada și pe lângă orătăniile din gospodărie dar… îl zgândăresc pe Mișu, sugerându-i o tură după ora 12. E indisponibil dar… D. Pascu renunță la grădinărit în Cicârlău pentru o ușcheală la Cavnic (nu mai suise la Piatra Mălnașului din urmă cu vreo cinci decenii pe când fusese proaspăt repartizat ca inginer minier în Cavnic, locuind în gazdă în Handalul de Sus).
Plecăm la 11,30 (după ce-mi termin repriza muncilor rustice nesfârșite și solicitante dar… în aer curat, sâc!). Soare. Senin. Temperatura 15 grade C. Savurăm peisajul atât de cunoscut și de drag, mereu altul parcă datorită anotimpurilor, norilor, soarelui, luminii.
Oprim la intrarea în Dănești și descoperim o variantă nouă de abordare de la V spre E a culmii stâncoase a Dealului Teiului cu retur prin Cheile Dănești și valea Izvoru Bulzului. Oprim apoi la SV de Piatra Roșie din Șurdești, scăldată în soare și armonios pus în valoare de făgetul ruginiu din preajmă. Mai oprim pentru o retrospectivă a Pietrei Roșii-zona Peștera lui Pintea, în dreptul podului peste râul Cavnic și a drumului fost tehnologic spre Tăul Răchițelei – Izvoarele (Bloaja). Mestecenii din preajma unei solitare căsuțe bătrâne de-abia mai au câțiva bănuți galben aurii. Se lucrează-n draci la cariere și MHC-urile de pe râul Cavnic (aproape rămas fără apă). Deh, sunt foarte tentante pentru strategicii investitori certificatele verzi! Cât despre independența energetică, energia verde… sau protejarea mediului?!
În față și spre dreapta sus apar cele patru cocoașe ale Dealului Hija iar vizavi, spre NV, scăldat în soare, platoul vulcanic Gutâi, de la Secătura spre Gutâiul Doamnei – vârful Gutâi – Gutâiul Mic. Curând intrăm în Cavnic, descoperind în dreapta sus, la poalele V –SV ale Hijei, dincolo de fostele gospodării minierești modeste dar ordonate, o culme cheală de unde, poate la iarnă, într-o zi senin-geroasă, vom putea admira dintr-o inedită perspectivă Pietrele Șoimului și vârful Mogoșa.
Ocolim centrul civic suind spre Handalu de Jos și-n continuare spre Handalu de Sus. Sunt 10 grade C, mai toată ziua șoseaua e-n umbră și umedă iar panta pune probleme la primele înghețuri nocturne. Înainte de bifurcația de La Roată spre Băiuț, respectiv către Pasul Neteda. Apare cimitirul în stânga și un drum pietruit care trece pe lângă Logolda (dar asta vom afla abia mai târziu) ieșind din nou în DJ 184 la S de Hotelul Restaurant Roata. După două volte mari ies din asfalt la stânga, sub hotel (fostul sediu al Sectorului IPEG Maramureș din Cavnic). Parchez pe foasta mare haldă de steril aferentă minei de prospectare geologică Cotreanță. Mergem să căutăm obârșia Văii de pe Izvor, orientându-ne spre V. Avem o primă panoramă descendent-stânga spre Handalurile Cavnicului, vârful Mogoșa și culoarul silvic al fostului funicular care transportase minereurile neferoase din Băiuț prin Cavnic la Flotația Baia Sprie. Ajungem sub versant, cu taluzul abrupt al haldei orientat spre SV, făget și versant stâncos în dreapta, molidiș pe culmea din stânga ce coboară spre Logolda. Coborâm, ajutați de bocancii aderenți și bețele de trekking direct pe fața haldei, fină sus, grohotos-instabilă spre bază, acolo unde de sub steril izvorăsc trei fuioare firave de ape subterane poluate. Deplasarea e îngreunată de molizii rari, numeroasele loze și doborâturile de vânt iar după ce auzim șuvoiul cascadei sub noi și la dreapta încercăm apropierea de flancul său stâng. Alunecările spurcate de versant pe rocile andezitice exogen alterate au creat râpe inaccesibile. Ne orientăm în consecință spre talvegul mâlos-clisos, în final deplasându-ne spre baza cascadei pe sub coroanele molizilor.
Magnific șuvoiul abundent și vijelios al cascadei își aruncă de la vreo 25 m înălțime apele adunate-n galeria minieră abandonată cu gura frumos armată cu bolțari de beton. Cascada Văii de pe Izvor e scăldat-n soarele violent al amiezii. Coborâm auzind vocile unor turiști, care pleacă până ajungem acolo. În timp ce căutam variate perspective foto spre splendida cascadă, dinspre Logolda mai apar alți 4 turiști/ciupercari (temperaturile ridicate din finalul lui octombrie până la 15 noimbrie au făcut ca-n molidișurile intercalate cu făget și zade, pe covoarele umed-moi de mușchi și de sub pătura protectoare a frunzișului uscat să răsară bureți și colonii de creasta cocoșului, unele impresionante).
Urmăm de sub cascadă poteca ce suie spre stânga, în câteva trepte, ieșim la un drum tehnologic minier înierbat, aferent odinioară Logoldei. Curând apare o bifurcație. Suim înainteși la stânga și ieșim la niște blocuri foste miniere, nu la ruinele de piatră ale fostei flotații și topitorii de aur.
Revenim la bifurcația apropiată și o luăm la dreapta (cu Valea de pe Izvor în dreapta și cascadă strălucind în urmă). Imediat, pe sub ramurile plânse ale molizilor maturi, apar zidurile NV-V ale Logoldei. Colosală construcția. Impresionată trăinicia construcției și măiestria zidirii din piatră anedizitică, cu arcade de cărămidă în bază. Admirăm aproape circular Logolda, revoltați fiind realmente de faptul că deși trecuserăm cu probleme de serviciu dar și turistice, de sute de ori, pe lângă cascadă și topitoria de aur aflate la 150-250 m de DJ 184 nu le-am vizitat niciodată (imagini cu Logolda am văzut la TV locale și pe Internet).
Ieșim de la Logolda spre blocurile de locuințe de lângă cimitir, dăm în drumul pietruit și suim pe el spre DJ 184 și-n final la parcarea de sub Hotelul Restaurant Roata.
Ne îmbarcăm, întorc și cobor spre Capolna (capelă) din Handalu de Sus. Oprim însă pentru a trage un foto-cadru spre Piatra Mălnașului înconjurată de molidișul verde din care isbucnesc aurii flăcări de zade nedespuiate de efemera lor cetină fină. Suim spre dreapta, pe lângă un refugiu/stație de autobuz cu o veche și sumară hartă turistică a Cavnicului. Personal urc probabil a patra oară la monumentalul fost geizer (o făcusem anterior cu Papa, Jancsi M., M. Gheție, o dată iarna, pe omăt nu prea vârtos) ale cărui ape hidrotermale au depus milenar mineralele pietrificate, formând un bulz aproape cubic înconjurat la SV-V-N de grohote sure cu fine depuneri filoniene și cristale strălucind în soare. Ținem drumul tehnologic costiș (spre fostul puț de la V de Piatra Mălnașului) admirând panorama SV a Handalurilor, retrospectiva E spre pârtia de schi Roata și Dealul Hija spre SE. Traversăm valea Șișca – un pârâiaș mic admirând la dreapta-n sus molidișul vast cu creștet galben portocaliu înflăcărat de zade, înainte –dreapta versantul E-SE al Pietrei Mălnașului cu huci de fag, molidiș și zade aflate după-amiaza în umbră.
De regulă am urcat direct versantul spre Piatra Mălnașului, pe poteca îngust-abruptă șerpuit strecurată prin vegetația arboricolă aparent impenetrabilă. Acum decidem să ținem drumul, admirând în dreapta un platou cu două porți de fotbal dar mai ales un mesteacăn contorsionat de ani și vitregiile naturii și un șir de carpeni cu coroane punckist ciufulite. Mai apoi apre o căbănuță pe malul stâng al văii Șișca (pe lângă ea ne vom întoarce). Caut pe molizii din stânga drumului pietros larg atipicul marcaj turistic triunghi roșu. Nu apare. Ne întâlnim cu un căvnicar ieșit la plimbare cu doi sipatici fox terrieri prietenoși. Are într-o mână o uriașă creasta cocoșului (burete coral). Din drumul tehnologic se desprind la dreapta-n sus două drumuri de TAF. Îl urmăm spre E pe al doilea, cu aspect de alee de parc prin molidiș. După vreo câteva zeci de metri își schimbă direcția spre N-NV-acolo apare triunghiul roșu. Apar și cuarțitele hidrotermale apoi grohotele siliocioase sur-argintii cu clinchet sticlos-zglobiu de clopoței atunci când bocancii derapează. Pe alocuri covorul înalt și verde de afiniș denudat de frunziș și insulele mai restrânse de merișor cu frunziș verde lucios fixeazăp grohotele. Apar avanposturile stâncoase S-SV, cu belvederi, ale Pietrei Mălnașului. Ne îndreptăm spre ele ocolindu-le-n urcare la stânga, pe grohotele din ce în ce mai prezente. Impresionează aici cuarțitele hidrotermale cu straturi răsturnate, aleveolările invadate de coloniile de licheni galben citrin, cei suri-negricioși apar sub formă de rozetepe rocile desprinseși devenite instabil-accidentate grohotișuri.
Lăsăm în dreapta două stâncării pitorești apoi în față apare Piatra Mălnașului-abruptul stâncos S înalt probabil de vreo 12-15 m și lat de vreo 45-55 m, cu o fumarolă ca o grotă cu portal circular larg de 70-80 cm în bază-zona SE.
Prin stânga Pietrei Mălnașului se văd stâncăriile abruptului S al Gutâiului Doamnei. La V de Piatra Mălnașului apar câteva grămezi de piatră concasată folosită odinioară la consolidarea puțului de prospectare din zonă. În zona NV a Pietrei Mălnașului atrag privirile câteva ascuțite stânci verticale ce amintesc de coada unui stegozaur iar la stânga acestora un megalit semănând unei uriașe țestoase suspendate pe bolovani uriași-ca o arcadă cu portal scund. Suim pe grohotele instabile din dreapta acestor spectaculoși martori multimilenari de eroziune și ajungem pe Piatra Mălnașului 961 m altitudine (zona N) unde apare o potecuță ce urcă pieziș prin afinișul scund pe creștetul stâncos aproape neted de unde panoramăm circular. De aici peisajul e superb spre Roata, vârful Bolchiș, Hija, serpentinele drumului spre Pasul Rodunda-Poarta de Fier-Strâmbu Băiuț acompaniate de magistrala electrică, Handalurile Cavnicului, apendicele acestora suind pe micuțele văi S-SE, Pietrele Șoimului, Mogoșa, Dealul Racoș și apoi la NV-N vârful Secătura – Gutâiul Doamnei – Gutâi – Gutăiul Mic, Rupturi și Cotreanța la NE-E. O bisericuță aflată pe malul stâng al văii Cavnic într-un molidiș cu zade sporește farmecul plonjantelor perspective împreună cu una spre același flanc al văii dar la stânga văii Hofului unde, deasupra câtorva gospodării spre lizieră apar niște bizare valuri de pământ realizând un caroiaj pătrățos înierbat – zona pare a fi fost odinioară (poate pe la 1700 când aici au sosit colonii de nemți atrași de bogatele zăcăminte aurifere) locația unor vechi zone de locuit (azi fânață).
Coborâm pe la E de Piatra Mălnașului, pe poteca îngustă cu afiniș dintre făgetul din zona N-NE-E și molidișul cu zade din zona SE-S, trecem pe lângă o dolină mare (rezultată prin surparea unei galerii miniere subterane), ieșim la un drum vechi de car. Schimbăm direcția coborând spre NE-E, traversăm prin talveg valea Șișca, ieșim în drumul pietruit ce o acompaniază prin stânga și pe care-l urmăm la vale lăsând imediat în stânga căbănuța apoi șirul de carpeni și platoul cu porți de fotbal, apoi dăm în drumul tehnologic pe care am urcat.
Ne îmbarcăm și coborâm spre biserica romano-catolică Sfânta Varvara. O luăm spre centrul Cavnicului și ne îndreptăm prin Fisculaș spre Baia Sprie. Oprim pentru ultima oară pentru a admira depresiunea scăldată-n soarele după-amiezii a multisecularului orășel minier de la poalele Gutâiului și-ale Ignișului, admirăm bisericile semețe, capela Calvaria, Dealul Minei (Mons Medius) și sus în dreapta, pe culmea ce leagă Pasul Gutâi de Igniș Est trecând prin Șaua Iezuri, stâncăriile andezitice vericale -ca un zid- ale Scutului Mare.
La ora 16 ajungem în Baia Mare însorită, cu temperaturi de 16 grade C (doar 10 grade C fuseseră în Handalurile Cavnicului), bucuroși de excursia cu două premiere (cascada de pe Izvor și Logolda).