La Memorialul Sighet, pe timp de iarnă
Sighetu Marmației, înainte de Crăciun și Anul Nou, atrage o mulțime de turiști și nu doar la Memorialul Sighet (Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet), ci și la tradiționalul Festival de Datini și Colinde.
Decid să mă alătur și eu numeroșilor privitori ai alaiului de colindători care străbat în costume populare străzile Sighetului, dar înainte de asta optez să vizitez Memorialul Sighet – fosta închisoare comunistă aflată în centrul municipiului, pe strada Corneliu Coposu, care a fost recent pavată și redeschisă doar circulației pietonale.
Mulți vizitatori se aflau la Memorial, semn că Maramureșul prezintă interes turistic chiar dacă drumurile sunt pline de gropi iar zăpada nu mai este ca în alți ani. Biletul pentru adulți costă 6 lei la care se adaugă 5 lei pentru cei care declară onest că doresc să facă fotografii ori să filmeze.
Chiar de la intrare se remarcă exemplara amenajare interioară, ordinea la care se adaugă extraordinar de bogata documentare-ilustrare și punere-n valoare oferită estetic vizitatorilor.
Impresionante din start, miile de portrete ale victimelor ororilor comuniste afișate pe culoarul de la parter, bărbați și femei, vârstnici, maturi, tineri. Habar n-am câte portrete de victime-martiri sunt expuse în Memorialul Sighet, acestea tapițând practic pereții culoarului, dar probabil puteau reprezenta populația unui oraș românesc de provincie de prin anii 1944-1955.
Chiar de la intrare vizitatorul e întâmpinat de vocea caldă a poetei Ana Blandiana, mai apoi peste aceasta se suprapune muzica lui George Enescu. Ținând cont de umilințele, dramele, tragediile, mutilările și exterminările petrecute între zidurile fostei pușcării comuniste, chiar și melodioasa muzică enesciană poate să pară într-un fel neadecvată spațiului.
Pentru a afla despre consecințele opresiunilor ar fi necesare zile-n șir plus intervențiile pertinente ale unor ghizi cu vocație (pe lângă sursele digitale audio/TV din anumite săli), însă nu prea e timp când ești turist în fugă de la o destinație la alta. Informațiile se pot completa ulterior din cărțile ce pot fi achiziționate de la standurile Memorialului.
Plimbarea pe culoarul de la parter, apoi pe scările tocite de pașii deținuților politici și pasarelele suspendate de la etajele I și II, cu podele de stejar, îi terifiază pe vizitatori chiar și fără să mai privească la izolatoarele cu podea de beton și belciug în ele (negrele) și în care deținuții erau închiși cu săptămânile sau chiar lunile.
La capetele culoarelor sunt plase de sârmă și fier forjat patinate de decenii, menite inițial să anihileze orice tentativă de eliberare prin saltul sinucigaș în gol.
Fiorii te pot cuprinde când vezi celulele în care au fost incarcerați Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu și Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu și ați politicieni marcanți, precum și înalți prelați. În 1950, închisoarea din Sighet și-a căpătat renumele de închisoarea miniștrilor, după ce, în noaptea de 5/6 mai au fost încarcerați aici peste 100 de demnitari (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, preoți, ziariști, politicieni).
Memorialul Sighet are săli dedicate preoților martiri, intelectualilor martiri, victimelor sovietizării și apoi ale colectivizării, nu în ultimul rând demolărilor fără de noimă a numeroase edificii și lăcașe de cult cu valoare națională.
Sculptorul contemporan Camilian Demetrescu are expuse două inspirate lucrări monumentale la parterul Memorialului –omagii deținuților politici.
Într-o curte interioară a fost amenajat un fel de sanctuar unde, pe plăci șlefuite de marmură neagră, sunt înscrise numele martirilor.
Dacă vizitând acest complex Memorial, ai putea rămâne oarecum neutru, inert și incapabil să meditezi și reverberezi oripilându-te și cutremurându-te la aflarea atrocităților antiumane românești ale sec. XX , vizitând curtea interioară, în care e expusă monumentala lucrare sculpturală de grup a lui A. Vlad – Cortegiul sacrificaților, e imposibil să nu te simți copleșit, probabil la fel ca vizitând lagărele de exterminare nazistă de la Dachau, Auschwitz sau ruinele atacurilor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.
Personal, la ieșirea din Memorialul Sighet, am avut impresia că acesta constituie o exemplară dovadă irefutabilă de înaltă, profundă și deplină considerație și respect pentru deținuții politici și victimele comunismului, nu doar din Sighetu Marmației, ci și din întreaga Românie iar cei care l-au conceptualizat și apoi pus în operă merită la rândul lor respectul cetățenilor acestei țări, dar nu numai.
E dificil să pleci din Memorialul Durerii, adică dintr-un spațiu al umilinței, terorii și atrocităților, fără să nu te gândești la suferința celor care au luptat pentru libertatea noastră și să te rogi ca istoria să nu se repete.
