Duminică de august în Coruia, pe malul râului Lăpuș
Traseu cu Anca, Darius, Pongo & eu
Obiectiv: comuna Săcălășeni, satul Coruia de pe malul geografic drept al râului Lăpuș – parte din medievala Țară a Chioarului. Biserica de lemn Zămislirea Sfintei Ana (procreatoarea Fecioarei Maria) din Coruia a fost adusă în centrul acestui sat, în 1794, din Pinder – un loc înalt de pe valea Lăului, aflat odinioară lângă o veche casă parohială și un cimitir. Din turla bisericii (un ideal pândar – loc excelent de observație datorită poziției inițiale a bisericii dar și a largii perspective deschise din turn asupra comunității) localnicii supravegheau, în vremuri de restriște și atunci când survenea pericolul atacurilor vrăjmașilor, invaziile hoardelor tărare etc., întreaga zonă. Malurile și albia râului Lăpuș constituie un excelent loc pentru agrement, picnic, făcut plajă și scăldat în sezonul estival. Pescuit sportiv în râul Lăpuș sau/și la amenajările piscicole private din Remetea Chioarului
Localizare: Maramureș, comuna Săcălășeni, satul Coruia
Itinerar: Baia Mare – Satu Nou de Jos – Săcălășeni – Coruia- circa 17 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: cultural-istoric și de agrement estival
Grad dificultate: -
Echipament necesar: lejer, de vară
Lungime și durată: 2 ore – incluzând deplasarea din/în Baia Mare, dacă nu se optează pentru campat/staționat la picnic-agrement-plajă și scăldat
Diferență de nivel: -
Recomandări: Harta turistică Defileul Lăpușului – 2012; de vizitat în apropiere bisericile de lemn, monumente istorice, din Săcălășeni, Culcea, Remetea Chioarului, Coaș, Posta și vestigiile Cetății Chioarului din satul chiorean Berchezoaia
Avertismente: -
Căi de acces: dinspre Baia Mare prin Săcălășeni, sau dinspre Șomcuta Mare prin Berchez – Remetea Chioarului (șosele asfaltate)
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare Săcălășeni-Coruia; mountainbike; autoturism personal
Sugestii de cazare: pensiuni din Baia Mare, Săcălășeni, Remetea Chioarului; cort.
E atât de cald și atmosfera atât de înăbușitoare în aceste zile ale mijlocului de august (din pricina masivei evaporări) încât nicio evadare pe vreun traseu alpin nu mai poate garanta stropul de răcoare reconfortantă și atunci, pentru a nu rata un weekend zăcând în umbra… încinsă a apartamentului, se poate evada în lunca râului Lăpuș, pe apropiatele meleaguri chiorene încărcate de medievala istorie zbuciumată. Asta cu cât mai aproape de răsăritul soarelui, cu atât mai reconfortant și mai bine deoarece se profită nu doar de răcoarea proaspătă a dimineții ci și de lumina cald-catifelată a mijirii zorilor.
Știam de biserica de lemn din Coruia, o și vizitasem în urmă cu câțiva ani după ce abia o admirasem pe cea de lemn aflată mai la V, în apropiatul sat Culcea. Pe atunci însă biserica Zămislirea Sfintei Ana avusese un acoperiș oribil, din tablă ruginită, pus în locul celui tradițional, original, din draniță, în plus era destul de neglijată și ponosită. A doua oară am intenționat să văd biserica Zămislirea Sfintei Ana din Coruia prin 2013, dar am găsit-o în curs de dezmembrare bucată cu bucată, cu scopul restaurării sale așa cum se cuvenea. Azi, duminica, la o zi doar după cea mai mare sărbătoare a verii, Adormirea Maicii Domnului, sperasem să o găsesc deschisă și asaltată de pioși enoriași, cu preotul paroh oficiind în ea sfânta liturghie dar… nu fu să fie.
În drum spre Coruia oprim nu doar pentru a admira râul Lăpuș, secătuit de seceta prelungită, ci și culturile din lunca îndiguită, porumbiștile și lucernierele neverosimil de tonic verzi în mare parte, alteori vlăguite de arșiță, sur-ruginii, prematur autumnale. În albia râului Lăpuș, la umbra maiestuoaselor sălcii și a plopilor, pe limbile de prundiș, turiștii ingenioși și-au instalat măsuțe cu umbreluțe, alții făceau plajă ori pescuiau de pe maluri. O rețea stradală recent asfaltată facilitează accesul la ordonatele, și aparent prosperele, gospodării din Coruia iar biserica Zămislirea Sf. Ana e foarte aproape, vizavi de ea dar puțin mai spre S, a fost ridicată biserica nouă, zidită, cu numeroase turle argintii. Din start atrage privirile, în partea de E a bisericii de lemn, pe malul stâng al unei modeste văiugi, un uriaș stejar multisecular declarat monument al naturii. Enoriașii afluiau, frumos îmbrăcați, spre biserica nouă, unii abia sosiseră cu un microbus. M-a derutat faptul că erau trase clopotele nu doar la biserica nouă ci și cel din clopotnița bisericii Zămislirea Sf. Ana aflată în țintirim, la câțiva pași de sacrul lăcaș.
Fiecare biserică în general, și în special cele de lemn, nu doar din Maramureș, Sălaj, Bistrița Năsăud etc. are un ceva aparte, definitoriu. La această biserică frapează dulapii lați și groși de stejar ai pereților împreună cu stâlpii susținători și grinzile masive patinate de secole. Arar se pot vedea la o altă biserică de lemn, monument istoric, elemente atât de robuste de stejar ingenios îmbinate și fixate cu groase piroane de lemn. Acoperișul (inițial din draniță, turla înaltă cu foișor de observație și patru turnulețe simetric amplasate la colțuri impresionând prin deosebitul simț al proporției și armonie. Cele patru turnulețe de la baza turlei înalte, specifice bisericilor de lemn din Țara Lăpușului, dar prezente de exemplu și la biserica Sfântul Nicoară din Budești-Josani – monument UNESCO, denotă faptul că în Coruia existase un județ (sfat) al bătrânilor și dreptul de judecată al obștei. Din fericire la acest lăcaș, după restaurare, parohul a pus la îndemâna vizitatorilor o suită de informații privind istoricul său sub formă de printuri, unele cu imaginea bisericii, pe coli A4, aflate în pridvorul din partea de V, deoparte și de cealalta a ușii masive de stejar migălos decorată în basorelief. Înafara brâului tradițional-funia infinită-atât pe peretele N cât și pe cel S al locașului pot fi admirate câteva cruci de lemn frumos sculptate. În partea de V atrage atenția o troiță de piatră tricoloră cu o răstignire a lui Iisus turnată în metal iar sub o copertină protectoare, se află o grindă lungă și groasă de stejar.
Localitatea Săcălășeni este atestat documentar din anul 1566 iar biserica Zămislirea Sfintei Ana din Coruia din 1794. De fapt biserica (conform istoricului George Cadar) ar fi fost ridicată în Coruia (pe vremuri numită Karaly, după numele unui nobil de-al locurilor, proprietar de moșii) în locul numit Pinder încă din anul 1444 iar în 1794, după ce pericolul marilor invazii ar fi trecut, aceasta a fost mutată în actualul sit umbrit de arbori falnici, cu un țintirim și cimitir în preajmă. Deasupra treptelor semicirculare de piatră, la intrare, atrage atenția măiastra lucrătură a lemnului apoi îmbinările și decorațiunile sculptate în basorelief ale tărnațului, ușa cu canaturi solide de stejar și o cruce dăltuită în grinda de deasupra, vopsită în albastru. La intrarea în biserică, pe o altă grindă, se vede o inscripție mare dăltuită cu caractere chirilice reprezentând data mutării sale și numele meșterului: Anul Domnului 1794, 11 Noiembrie, construită de Farcas Ianos. Din păcate nu am putut admira pictura interioară realizată în anul 1808, în Moisei, pe pânză tradițional țesută în casă, adăugită ulterior în 1928. Deoarece biserica era și de această dată închisă nu am putut vedea nici steagul tricolor rămas de pe vremea austro-ungarilor, păstrat în biserica Zămislirea Sfintei Ana. (conform preotului paroh A. Homorodan – Există, într-adevăr, în biserică, un brâu de lemn pe unul dintre pereţi, care încă mai poartă urmele culorilor din drapelul naţional).
E trist faptul că în marea majoritate a bisericilor de lemn, monumente istorice, nu doar cele din Maramureș, nu se mai slujește decât eventual la hramul lor, în marile sărbători și, poate, la unele înmormântări, motiv pentru care acestea capătă un statut lânced-muzeal, glisând invariabil spre necunoaștere și nepermisă uitare, vizitarea lor fiind dificilă, ținând într-o foarte mare măsură de șansă (și dispoziția celui care păstrează cheia).
După ce vizităm acest impresionant monument bisericesc de arhitectură tradițională maramureșană o luăm înapoi spre șoseaua Săcălășeni-Remetea Chioarului, continuăm spre S câteva sute de metri, apoi ieșim la stânga, pe un drum pietruit care traversează digul înalt amenajat contra revărsărilor râului Lăpuș, continuând prin mănoasa luncă a acestuia, ajungempe malul său stâng. Imediat după ieșirea din asfalt, în lunca din dreapta, azi o frumoasă porumbiște punctată pictural de un pâlc de flori ale soarelui, atrage atenția un plop secular realmente colosal. Prin stânga coroanei sale bogate se vede biserica nouă din Coaș iar prin dreapta, cea din Remetea Chioarului dar și sulița zveltă a bisericii de lemn, monument istoric. După luni întregi de arșiță și secetă, deplasarea pe acest carosabil foarte desfundat, hârtopos, ce duce la o fostă balastieră, nu pune probleme dar după o aversă consistentă nu e recomandabil decât autovehiculelor 4×4. La stânga drumului pietruit-denivelat apare un vechi braț meandrat al Lăpușului străjuit de un mare crâng, deosebit de frumos, de sălcii și plopi. După ce depășește digul, drumul o ia treptat spre stânga –N-NV- și în curând, printre arborii de pe malul stâng, apare râul cu albia pe alocuri blocată de blocuri andezitice mari, menite să tempereze șuvoaiele la viituri și să protejele malurile lutoase. În această zonă, în extrem de mici insule neacaparate de bălării, tufe și uriașele sălcii, apar corturile celor sosiți și campați de la începutul weekend-ului dar și autoturisme scrupulos pitite cât mai la umbră și vetre de focuri picnicărești. După pragul bolovănos andezitic albia Lăpușului prezintă un mare și pitoresc ochi calm de apă drag amatorilor de pescuit și scăldat. Turiștii sosiți cu autoturisme se văd campați și pe malul drept al râului. Unii dintre ei, posesori de bărci pneumatice, se lasă purtați pe undele clipocinde mitraliate de soarele fierbinte cei mai mulți fac plajă ori se scaldă. De menționat că în această zonă, spre Coaș, au fost realizate în ultimii ani câteva drumuri înguste, asfaltate, cu scop de acces spre terenurile agricole dar, la fel de bine, utilizabile decent pentru deplasarea spre locurile de agrement, pescuit sportiv și scăldat.
Ca și în orice loc asaltat de (ne)oameni, nu lipsesc jegurile picnicăresc-menajere dar și grămezile de moloz și deșeuri de la șantierele de construcții deversate nonșalant pe malurile Lăpușului. Cu siguranță un mic efort administrativ-amenajistic și o grijă sporită vizavi de protecția mediului acordate din partea primăriilor Săcălășeni-Coaș și Remetea Chioarului, flancurile și albia râului Lăpuș ar putea ar putea deveni în doar câțiva ani o minunată oază de petrecere estivală agreabilă a timpului liber nu doar pentru locuitorii lor ci și pentru amatorii băimăreni.
