Din Valea Borcutului, pe la minele Antonca si Sofia, la Cetatea lui Liszbon Gelert
Traseul turistic 39 din 9 august 2014 cu Radu T. & eu
Plecăm din Valea Borcutului la ora 10. În zori au fost abia 17 grade C dar meteorologic se anunță o zi caldă dar și instabilă spre după-amiaza (prognoza nu se va adeveri… din păcate). Drumul asfaltat/ distrus prin introducerea rețelei de apă-canal, e-n curs de reabilitare.
Parchez vizavi de ruinele fostului depozit de explozibili de lângă ce a mai rămas din halda Minei Antonca, amintindu-mi de crucea albă care marcase intrarea în galerie până spre 1989. Pentru a-mi reîmprospăta unele toponimii trec pe la un amic din copilărie și coleg puțin mai mic de școală generală, Konta Sany, care, împreună cu familia sa, locuiește-n casa părintească de la poalele SV ale Dealului Cetății (fiica sa, pe când avusese vreo 16 ani, participase la investigațiile arheologice intreprinse de către Georgeta Iuga de la Muzeul de Istorie și Arheologie din Baia Mare și militarii în termen de pe Dealul Cetății înainte de 1989). Ni se alătură curând Gh. Iepan care copilărise puțin mai la vale, în fostul Cămin Cultural ce aparținuse Coloniei Miniere și astfel, în trei, reușim să restabilim unele toponimii dar și lucruri legate de exploatările miniere din zonă, unele multiseculare, altele din perioada prosperă a lui Alexiu Pocol, respectiv de după Naționalizare & România Socialistă în care minieritul neferoaselor luase o amploare extraordinară. Niciodată nu am știut de exemplu că dealul împădurit de pe finalul malului drept geografic al văii Toncii (valea Neamțului) și fosta casă a familiei Katona – ruinată după 1989 – se numește Pe Screadă. Nu îmi mai aminteam nici de Castelul Neamțului iar valea Neamțului sigur nu s-a numit niciodată pentru locuitorii din Valea Borcutuluilocuitorii din Valea Borcutului valea Toncii așa cum apare pe unele hărți (silvicii o numesc valea Neamțului).
Îmi iau rămas bun și ne începem (alături de nepotul meu Radu de 9 ani și jumătate dar deja cu o mulțime de trasee turistice adunate-n în valoroasa-i tolbă, de la Defileul Lăpușului la Munții Igniș și Rodnei la Munții Trascău, Muntele Mare și Munții Metaliferi etc.) suișul pe firul pârâului Antonca. Ca stimul îl cadorisesc cu delicioase, abia coapte, mure după care, luăm aminte la strașnicele râmături ale mistreților la nici 30-40 m de gospodăriile păzite de câini, prospectăm atenți versanții în căutare de halde, galerii, puțuri surpate, drumuri tehnologice… amenajate probabil pe traseul medievalelor, ori a neoliticelor, căi de acces spre vârful Dealului Cetății. Apa pârâului Antonca e invizibilă multă vreme, susurând suav pe sub grohotele talvegului și va apărea mult mai sus, acolo unde acesta e format din andezite compacte, pe alocuri cu mici praguri/cascade.
Impresionează stâncăriile, mai întâi cele din dreapta (aferente versantului V-NV al Dealului Cetății) în care au fost create vechile abataje miniere, pe alocuri ca niște largi tranșee, alteori din acestea dezvoltându-se descendente variante de galerii care urmăriseră filoanele. Nu lipsesc puțurile surpate dincolo de 5-8 m adâncime. Roca e foarte tectonizată, armăturile bolților lipsesc iar friabilitatea tavanului și a pereților după împușcare și infiltarea apei fac ca o prăbușire să fie posibilă-n orice clipă, motiv pentru care nu este indicată hazardarea în aceste lucrări fără echipament adecvat de protecție și iluminare dar mai ales fără un ghid minier/speolog/geolog extrem de bun cunoscător al topografiei supra/subterane.
Îl ajut pe Radu să suie/coboare versanții abrupți pentru a ajunge la abatajele – galeriile – puțurile V-NV ale Dealului Cetății dar nu are bețe de trekking și nu vreau să-l obosesc inutil îl rog să mă aștepte în câteva rânduri pe firul pârâului Antonca iar eu fac succesive traversări spre V ale acestuia pentru a ajunge la abatajele vechi, impresionante geomorfologic-minier (din flancul geografic drept al său) respectiv pe partea în care minele Antonca și Sofia sfredeleau pântecul Dealului Poprad înainte de-a fi fost integrate sistemului subteran de galerii ale E.M. Săsar. În final vizităm impresionanta gură de aeraj din care curenții umezi și reci năvălesc afară creând o zonă cețoasă (în zonă atrag atenția o mulțime de articole vestimentare alături de plapume etc. folosite probabil de hoții de fier vechi în efemere bivuacuri).
Depășim cele două confluențe ale pârâului Antonca cu două pâraie venind din zona E-NE a Dealului Poprad după care, la ivirea potecii ascendente din dreapta, o urmăm pe la izvorul-scăldătoare de mistreți. Ajungem aici și tragem o mică sperietură atunci când, aparent din senin și de nimic prevestit, un mare arbore beteag și bătrâm se frânge și prăvălește violent/zgomotos în urma noastră, în pârâul Poprad.
Ivirea cioatelor foștilor stâlpi de lemn îmbibați cu creozot, care aparținuseră fostei linii electrice de înaltă tensiune, ca și a fregmentelor ceramice ori a cioburilor de sticlă ai izolatorilor acesteia, ne asigură că situl Cetății lui Liszbon Gelert e aproape. Traversăm în urcare, de la N spre S-SE cele trei șanțuri/valuri de apărare și ajungem la infimul fragment de zid de piatră fixat cu mortar de var apoi inventariem dolinele/pâlniile aferente probabil celor patru turnuri de apărare din colțurile cetății.
Nu am cum să nu-mi amintesc de săpăturile naiv-empirice la care am luat parte ca elev gimnazist prin anii 1960-1962 alături de prof. Josif Covaci și Ioan Cosma – directorul Școlii nr. 7 Valea Borcutului la acea datăm ulterior autor al unei monografii vizând acest sit și istoria Văii Borcutului.
Nu am făcut vreo pauză ci ne continuăm excursia coborând pe piciorul SV, depășim succesiv cele trei valuri/șanțuri de apărare, poposim la abatajul Minei Piticilor și ulterior coborâm în el.
După imperios necesara rehidratare ne începem prudenta coborâre în care am grijă să-l consiliez pe Radu astfel încât să știe cum se poate face asta cu minim de riscuri, chiar și în lipsa bețelor de trekking, folosind la max relieful, arborii, rădăcinile. Pentru a nu risca defel evităm coborârea directă până la final, pe piciorul stâncos până pe platforma Minei Antonca, optăm pentru devierea oblic-descendentă la stânga, pe direcția fostului turn de răcire a apei Stației de Compresoare, ieșim pe o potecă și apoi la asfalt după un lejer dar instructiv/variat și pasionant circuit de aproximativ 3 ore.
Castelul lui Pocol din Valea Borcutului
Ne îmbarcăm și plecăm spre casă. Mai oprind la gura unei galerii miniere empirice folosită o vreme drept pivniță și apoi la Castelului lui Pocol unde, bizar, gutuii japonezi înfloresc a doua oară în acest an ciudat meteo-climatic în Maramureș, distructiv, devastator chiar, în unele zone din S-SV-V țării.
