Din Berchezoaia pe râul Lăpuș în jos, la Biserica Vacilor
Traseul din 28 iulie 2015 cu Oana, Radu, Darius, Anca, Pongo & eu
Obiectiv: Țara Chioarului, lunca râului Lăpuș în zona Săcălășeni, Remetea Chioarului, Berchezoaia; râul Lăpuș la gura văii Tăului, Vadu Hiji și Biserica Vacilor
Localizare: Maramureș, Defileul Lăpușului, mal geogtafic stâng, Berchezoaia
Itinerar: Baia Mare-Cătălina-Săcălășeni-Remetea Chioarului-Berchezoaia – circa 26 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: drumeție recomandabilă în sezonul cald pentru amatorii de pescuit sportiv și scăldat
Grad dificultate: ușor
Echipament necesar: lejer, adecvat verii
Lungime și durată: traseul propriu-zis din Berchezoaia – zona dinspre Cetatea Chioarului, pe la gura văii Tăului-Biserica Vacilor și retur – vreo 2-2 ore și 30 de minute, aproximativ 7-8 km
Diferență de nivel: 200-250 m
Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului 2012; panou info cu harta Defileului Lăpușului în mijlocul Berchezoaiei apoi, după trecerea pe lângă pădurea de pini și ultima casă din zona SE, un indicator arată 2 km până la Cetatea Chioarului; traseu recomandabil inițierii copiilor de peste 5 ani în cunoașterea naturii și îndrăgirea drumețiilor (traseu școală, de efectuat cu un cunoscător al locurilor și împrejurimilor)
Avertismente: gospodării cu câini gălăgioși dar neagresivi; nu există izvoare cu apă potabilă în zona Bisericii Vacilor; aceasta trebuie asigurată de acasă sau de la fântânile ultimelor case ale Berchezoaiei; habitat de mistreți și vipere.
Căi de acces: din șoseaua Baia Mare – Remetea Chioarului-Șomcuta Mare, la stânga, prin Berchezoaia
Mijloace de locomoție: autobuze Baia Mare-Berchezoaia; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: cort
După o lungă perioadă de caniculă și secetă alarmantă, o miraculoasă ploaie nocturnă răcorește depresiunea Baia Mare, Țara Chioarului și Defileul Lăpușului. E vremea cârciumăreselor, crăițelor, zorelelor și a trandafirilor iar în pajiștile naturale, a albastrelor cicori și portocaliilor flori specifice finalului verii. Aproape incredibil, sunt doar 17 grade C la ora 9 dimineața. Un cer noros, aparent aducător de precipitații însă prognoza meteo exclude orice ploaie în timpul zilei pentru Baia Mare și Berchezoaia.
Neguri și nebuloase sur-negricioase pe deasupra Ocolișului, Coașului, Remetei Chioarului. Culmea, nu ne pusesem pelerine în rucsac, luând de bună, ad literam, prognoza (din fericire nu vom regreta). Baloți rotunzi uriași de fân în lunca Lăpușului, mai încolo baloți de paie, aproape de Remetea Chioarului, rezultați după treieratul puțin cultivatului grâu și orz în aceste locuri Înflorite parcelele înguste de floarea soarelui. Lăsăm pe stânga biserica nouă și situl secularei biserici de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, monument istoric, din Remetea Chioarului, continuând pe direcția Berchez apoi, în culme, facem stânga, apropiindu-ne de Berchezoaia (Berkeszpataka-valea Berchezului, din limba maghiară în vremea de glorie a Cetății Chioarului, adică după 1320). Prin centrul satului, la stânga drumului îngust, asfaltat relativ recent până aproape de pădurea de pini silvatici, rămâne panoul mare cu harta Defileului Lăpuș-amplasat de Consiliul Județean Maramureș prin 2012, iar la sol, sub el, săgeata indicatoare către Cetatea Chioarului -6 km. Ținem direcția spre cetate, îngrijorați fiind de persistența negurilor și a nebulozității accentuate, nu și a reconfortantei răcori matinale. Asfaltul se gată, drumul fiind de-aici încolo pietruit, cu oagașe, traversând o zonă cu aflorimente calcaroase, praguri. În dreapta rămâne curând pădurea de pin, la stânga apare claia cu un observator pe creștet a Dealului Colnice – 461 m altitudine. Mai spre NE de acesta, împădurit cu goruni, se vede Dealul Pietranu – 427 m.
Parcăm aproape de Bulbuc, la ultima casă cu boltă și spalier de viță de vie aflată în fosta zonă medievală numită La Teglă și aproape de Tăul Fără Fund. Acesta se formase antropic, în perioadă extragerii empirice a argilei necesare pentru producerea cărămizilor (tegle, regionalism din limba maghiară) folosite, împreună cu piatra, la ridicarea foartei apropiatei Cetăți a Chioarului (Kovar-Cetatea de Piatră –cunoscută din 1319 – bombardată devastator de către artileria armatei austriece în 1718 pentru a nu cădea în mâinile nobililor maghiari ostili Vienei). Din nefericire, în ultimele decenii, Tăul Fără Fund a devenit groapa de gunoi a locuitorilor din această parte a Berchezului. Un drum pietruit-lutos, spălat pe porțiuni considerabile de averse, coboară alert pe direcția E-NE. La stânga rămâne o casă tradițională din chirpici și cu șarpanta drănițată, în dreapta o livadă mare de pomi fructiferi. La circa 150-200 m mai jos, situate vizavi, se află două bătrâne gospodării locuite. Drumul, de-aici încolo lutos, (de car/TAF) trece printre ele intrând în făgetul matur în care apar aflorimente calcaroase. La stânga debutează o afundă văiugă spălată, mai ales la sfârșitul iernii, de violente scurgeri torențiale deversate în râul Lăpuș-malul stâng geografic.
Ieșim într-o poieniță din care privind la câteva sute de metri spre dreapta apare culmea descendentă pe care fusese Cetatea Chioarului și dependințele acesteia, la stânga Dealul Colnice, Dealul Pietranului și un drum albicios ce le leagă poalele SE apoi Pădurea Mesig, de goruni, versanții E-SE ai acesteia oferind vederii martori de eroziune stâncoși, spectaculoși (formați din șisturi cristaline și micașisturi), ferestruiți de cursuri sălbatice de pâraie care seacă în verile extrem de fierbinți, sărace în precipitații, în schimb primăvara devreme oferă privirii frumoase, deși mici, cascade. Drumul lutos face din ce în ce mai multe serpentine și ogașe afunde în timp ce coboară vertiginos spre poiana largă, cu fânață, de la gura văii Tăului. Acolo există o gospodărie tradițională, casei fiindu-i înnoită șarpanta după anul 2000 dar e nelocuită (proprietară e, din spusele localnicilor, octogenara Iulica Mărincaș din Berchezoaia). Râul Lăpuș se aude curând curgând în dreapta potecii, tot mai aproape, după ce la vreo 200-300 m în amonte spălase pintenul stâncos al Dealului Cetății Chioarului. Ținem malul stâng al râului Lăpuș pe o potecă pescărească, trecem în două rânduri de-a bușilea pe sub un gard electric (în pășune pasc cai), traversăm finalul văii Tăului, extrem de îngustă, lutoasă și aproape seacă, poteca luând-o în continuare pe la poalele stâncilor șistos cristaline, conducându-ne spre Vadu Hijii (Pădurea și Dealul Hija se află în dreapta râului Lăpuș, suind către hotarul Întrerâuri). Când râul Lăpuș are un debit foarte scăzut, zona de la Vadu Hijii, spre lunca de la poalele Bisericii Vacilor (și a Pădurii Mesig) se poate parcurge prin albia bolovănoasă. După topirea zăpezii și după zile-n șir de averse consistente, deplasarea în aval se poate face numai pe poteca accidentat-bolovănoasă traversând un pârâu sălbatic, cu cascade-n trepte, ieșind la poalele Bisericii Vacilor. Aceasta e de fapt un perete stâncos înalte de vreo 10-15 m, lat de vreo 25-35 m, ocru-ruginiu-negricios, format din șisturi cristaline polistratificate și cu o extrem de mică grotă în bază, aceasta fiind folosită odinioară de către păstori drept precar adăpost pe vreme rea. În această zonă râul Lăpuș prezintă malurile stâncoase, pe cel drept, cu aspect de pereți dantelați ce nu depășesc 3-5 m înălțime, pe cel stâng cu platoșe stâncoase impresionante plonjând spre albia cu praguri și bulboane. Datorită faptului că aceste strâmtori se află în aval de Vadu Hijii, după o curbă mare, la viituri toate gunoaiele menajere adunate în aval de Târgu Lăpuș, împreună cu resturile vegetale, îndeosebi ramuri și trunchiuri de arbori doborâte de furtuni, eșuează pe stâncosul promontoriu al Bisericii Vacilor (malul stâng geografic) impietând asupra pitorescului remarcabil al acestuia. Pescarii, ca și turiștii care campează în lunca lungă, apreciază însă resturile vegetale, folosindu-le în focurile de tabără trădate printre altele de o vatră rotundă ingenios amenajată din pietre.
Urmând în aval malul stâng al Lăpușului, inițial prin fâneața naturală a luncii apoi, din ce în ce mai dificil, pe la poalele versantului stâncos-accidentat, se poate ajunge la Zugău – un prag unde apa râului vuiește, mai apoi, nu foarte departe, la Împreunarea Râurilor (Lăpuș-Cavnic). Nu există însă potecă iar traseul e recomandabil doar celor cu experiență turistică. De la Împreunarea Râurilor, traversând abia afundă, continuând în avalul Lăpușlui pe malul săiu drept, trecând pe la Balta Neagră, se iese în Remecioara, la Roșia (și de-acolo la Remetea Chioarului). O variantă pitorească o constituie abordarea în urcuș brutal, pe o culme stâncoasă, de la Împreunarea spre Pădurea Mesig, continuând pe culmea ușor denivelată a acesteia, pe poteca-alee, spre Dealul Pietranului, ieșind într-o șa, de acolo putând coborî în dreapta, pe drum de car, la puntea suspendată pe cabluri, a Lăpușului la Roșia.
După popas, dregerea setei cu apă și fructe, admirarea râului cu nivelul drastic diminuat și abundând de alge-brăduleți maronii, ne întoarcem în Berchezoaia. Pe drumul de la coborâre ne întâlnim cu simpatica bătrânică Iulica Mărincaș ce poartă un coș de nuiele-n spate, precedată fiind de vigilenții să câini. Se coc cele dintâi prune și perele mici, galben-aurii, care coincid secerișului. Umiditatea e deosebit de crescută, soarele-și intră în drepturi și deși termometrul autoturismului ne va indica doar 22 grade C pe la ora 12,30 evaporarea teribilă generează o dezagreabilă atmosferă de junglă. Ne îmbarcăm și plecăm spre centrul Berchezoaiei și-apoi spre Baia Mare.
Parcurgerea acestui traseu anterior cu tatăl-pasionat turist vreme de vreo șapte decenii, apoi cu amicii de ture, în diferite anotimpuri și de-această dată în calitate de tată și bunic, deopotrivă modest ghid turistic pentru cele două fiice și nepoții de 5 și aproape 11 ani, a însemnat răscolirea unor amintiri concomitent cu nașterea unor impresii și sentimente de nedescris.
