Baia Sprie: Puţul Francisk – Crăpătura Zorilor – Filonul Principal – Lacul Albastru – Mons Medius
Traseu: Biserica Reformată din Baia Sprie - Puţul Francisk - Abatajul Crăpătura Zorilor – Lacul Albastru - Puţului Poni - Abatajul Leppen – Mons Medius
Obiectiv: Baia Sprie, zona Microraion vest – valea Borcutului – Puţul Francisk – Crăpătura Zorilor – Filonul Principal – Lacul Albastru – Mons Medius (Dealul Minei – 730 m altitudine)
Localizare: Maramureş, Baia Sprie, Masivul Igniş
Itinerar: Baia Mare – Baia Sprie- 12 km/sens
Marcaj turistic: cruce roşie, bandă galbenă, cruce galbenă
Tip traseu: excursie speo-geologico-istoric minieră
Grad dificultate: mediu
Echipament necesar: adecvat anotimpului, neapărat bocanci cu aderenţă şi beţe de trekking –pantă mare, zone grohotoase, risc major de derapare în abataje, puţuri, galerii multiseculare
Lungime şi durată: cu ghid geolog-minier 4 ore şi 30 de minute -5 ore şi 30 de minute (o zonă extraordinară ca varietate, spectaculozitate deşi arealul e unul relativ restrâns)
Diferenţa de nivel: 400 m
Recomandări: Harta Zona turistică Baia Sprie – Şişeşti din seria Gutinul turistic, an 2005
Avertismente: nu vă scăldaţi în Lacul Albastru, risc hidrocuţie datorită straturilor de apă cu temperaturi scăzute
Căi de acces: Baia Sprie – Microraion Vest – Valea Borcutului
Mijloace de locomoţie: autobuzul urban nr. 8, curse spre Sighetu Marmaţiei sau Cavnic, autoturism personal
Sugestii de cazare: cort, pensiuni, hoteluri din Baia Mare sau Baia Sprie
Descriere traseu:
Plecăm Baia Mare spre Baia Sprie şi panoramăm pe parcurs, la stânga, spre Dealul Ouţu, Dealul Bulat şi Dealul Roşu iar dincolo de Valea Borcutului, Dealul Minei, în continuare culmile Gutâiului şi vârful Mogoşa. Avem drept ţintă un circuit info geo-minier vizând filoanele Vâna Boului – Crăpătura Zorilor – Filonul Principal nordic al dike-ului andezitic (lat de circa 1.5-2 km şi adânc de 700-800 m conform geolog A. Ştefănoiu şi geofizician E. Klein) care străbate de la vest spre est Dealul Minei, în prima porţiune ca afloriment de suprafaţă, adâncindu-se pe urmă spre est pentru a traversa pe sub incipientul râu Săsar, la NE de vârful Ascuţit (Ciontolan) spre tunelul Baia–Sprie Cavnic, orientându-se la V-NV de vârful Mogoşa.
Traseul propriu-zis debutează lângă Biserica Reformată din Baia Sprie, pornind pe str. Minei marcată turistic cu cruce roşie. Ocolim pe la poale (pe direcţia NV) Dealul Minei îndreptându-ne spre Valea Borcutului. În câteva minute (privind spre N-NE) se deschide o primă panoramă spre denudatele zone ale versantului abrupt de deasupra Lacului Albastru punctat de rari pini şi mesteceni apoi codrul de goruni intercalaţi cu fagi.
La stânga drumului se remarcă o căsuţă veche cu o mică firidă în care apare catolica siluetă a ocrotitorului minelor, Sf. Johannes Nepomuk. Mai apoi la stânga şi sus se ivesc pereţii de piatră ce par aparţinând unei medievale citadele bine conservată. De fapt ele aparţin amenajărilor care deserveau Puţul Francisk, adăpostind odinioară maşina de extracţie (colivie/ lift) iniţial acţionată (pe la 1780-1800) hidraulic, apa fiind ingenios adusă printr-un canal săpat pe curbă de nivel de pe la obârşia Văii Borcutului, mai pe urmă cu ajutorul unei maşini cu abur.
Coborâm la stânga, traversăm bolovănosul talveg al Văii Borcutului, apoi urcăm malul drept. Continuăm pe un drumeag tehnologic curbat spre V-SV, ieşind pe platoul din preajma Puţului Francisk (ce făcea legătura cu orizontul IV). Citadela maşinii de extracţie e sub noi şi puţin mai spre SE. Admirăm zidurile trainice, arcadele porţii şi ferestrelor de piatră amintind de frumuseţea sobră a unei biserici romanice.
Coborâm câţiva metri de pe terasa puţului până pe platforma estică a citadelei. De aici putem panorama în avalul Văii Borcutului spre o casă modestă zugrăvită-n alb, sugerând o ecleziastică zămislire încărcată de sacru mister.
Traversăm valea şi urmăm suişul pe un drumeag la stânga (E-SE, deasupra străvechii Mine a Boului prin care se exploatase filonul secundar numit Vâna Boului). Deasupra acesteia apare abatajul dezvoltat în andezite piroxenice de Cavnic – Jireapăn alterate hidrotermal. Întreg Dealul Minei a fost concesionat (în sec. XVII-XIX) localnicilor, parcelele private fiind numite cuxe.
Concesionarii şi cei care desfăşurau alte activităţi în zonă beneficiau de varii facilităţi, nu doar fiscale, aşadar nu e de mirare că abatajele sunt numeroase şi foarte mici uneori, iar galeriile săpate în dreapta şi în stânga filonului principal (pentru a surprinde secundarele filoane dispuse în formă de brăduţ, pe directia N-S) fiind realizate cu târnăcopul, ţâncuşul şi ciocanul, mai apoi folosind împuşcările cu praf de puşcă.
Peretele nordic al filonului, înalt de până la circa 45 m, e afumat pe alocuri, fapt ce trădează extragerea minereului din filonul cuarţos lat de vreo 1,5-2,5 m prin încălzirea rocii cu foc de lemn preţ de câteva zile, fiind urmată de răcirea bruscă cu apă şi oţet, ceea ce inducea fisurarea şi facilita desprinderea rocilor cuarţoase aurifere (decrepitare).
Abatajul Crăpătura Zorilor e larg de aproximativ 3-8 m, în lungul lui remarcându-se galerii miniere suprapuse, unele cu mari deschideri şi pe pereţii cărora se instalau un fel de schele (poduri-casturi) accesate pe scări de lemn, indispensabile pentru a putea surprinde filoanele mai mici dar bogate în minereu. Din unele, aventurierii mai extrag şi azi frumoase flori de mină, în special baritină roşie, neagră sau galbenă. Beneficiind de un ghid geolog pot fi văzute aici roci cu cuarţ filonian dar şi opal. Pereţii duri sunt preponderent formaţi din andezite silicifiate.
Suim în lungul largului abataj Crăpătura Zorilor, pe malul sudic (care urmăreşte filonul principal), panoramând la SV spre Tăuţii de Sus – Baia Mare şi Dealul Crucii, la V spre Dealul Roşu (767 m) în timp ce la S-SE Baia Sprie dispusă într-un imens amfiteatru. Apare marcajul turistic bandă galbenă conducând spre Lacul Albastru.
Ajungem pe platoul nordic al lacustrei bijuterii formată prin prăbuşirea unor străvechi abatajei, Lacul Albastru, cu oglinda albastru-cobalt (din cauza sărurilor de sulf solubilizate). Frumoşi pini adunaţi în grupuri se oglindesc pe malul NE. După un scurt popas continuăm urcuşul pe lângă vechea galerie a minei Kukuk (Kakuk, adică Cucu) multă vreme (după 1800) închisă cu grilaj de fier (furat şi vândut ca fier vechi după 1989).
Aici sunt vizibile alterările hidrotermale, de la caolinizări (culoarea rocilor variind de la alb-bej spre gălbui) şi cloritizări, în acest caz rocile fiind de culoare verzui-albăstrie. Prăbuşirea boltei unei vechi galerii a generat apariţia unui fel de dolină bolovănoasă, deasupra ei versantul e constituit dintr-o imensă cuirasă andezitică străbătută de filonul cuarţos lat de aproximativ 1,2-2 m. În dreapta se deschide borta întunecată a altei galerii vechi.
O potecuţă a căutătorilor de flori de mină se conturează acrobatic spre gura ei. De aici facem o scurtă voltă spre vest şi ajungem pe platoul Puţului Poni, lângă construcţiile (parţial distruse) în care existaseră puternicele instalaţii de aeraj. Panoramăm din nou spre Baia Mare – Dealul Crucii şi circularul iaz de decantare a sterilului de la Tăuţii de Sus după care suim direct pe culmea abruptă şi stâncoasă având în stânga Crăpătura Zorilor, admirând alte galerii, nişte hadesiene deschideri spre vintrele minerale ale Terrei.
Ajungem pe culme, mai panoramăm vast spre Baia Sprie şi zona nordică a Ţării Chioarului apoi către superba Calvaria (capelă romano-catolică spre care enoriaşii suie în pelerinaj înainte de Sf. Paşte), cu şarpanta semicirculară amintind de coiful unui spahiu.
De acum suim spre E-NE pe frumoasa potecă din stânga culmii, traversăm porţiunea finală, exploatată secular în abataje de suprafaţă şi sumedenie de galerii, multe surpate, a filonului principal (spre finalul estic al abatajului Crăpăturii Zorilor) care se va situa de-acum în dreapta potecii.
Aici apar halde cu aspect de grohote sure, apoi o afundătură (ca o bolovănoasă dolină) numită Abatajul Leppen şi din centrul căreia domină un pilon – martor de eroziune – sur-verde-albăstriu înalt de circa 5-7 m, lat de vreo-3-4 m, aducând a lamă de iatagan (privit dinspre SE). Pereţii SE şi SV ai dolinei Abatajului Leppen (produsă prin surparea tavanului unei vechi galerii) sunt nişte adezite piroclastice. De aici aventurierii mai extrag mostre de baritină pe care le comercializează amatorilor.
Continuăm prin nordul Mons Medius, ieşim pe un platou de unde e admirabilă (privind spre E-SE) panorama de la stâncăriile Comarnicelor (din creasta de legătură vârful Igniş – Pasul Gutâi) spre Gutâi – zona vârful Secătura – Gutâiul Doamnei – Trei Apostoli, apoi zona fostei E.M. Şuior-carierea exploatării neferoaselor, vârful Mogoşa, înaintea lui neck-ul andezitic expresiv al Dealului Ciontolan (Vârful Ascuţit) şi spre dreapta terasatele prime gospodării răzleţ-pitoreşti ale oraşului Baia Sprie.
Mai la dreapta sunt terasările E-SE ale Dealului Minei (Mons Medius) exploatat în carieră. Aici apar limonite brun-ruginii, jasp de culoare vişinie, baritină, roci caolinizate dar şi roci decrepite (cu cristalizarea alterată prin procedeu termic conform DEX), afumate prin încingerea tehnologică cu focuri de lemn urmată de răcirea cu apă şi oţet. Rocile decrepite prezintă pe surafaţă radiare nervuri şi fisuri ce aduc a bizare hierogliofe, cu atât mai interesante dacă sunt acaparate de colonii de licheni ori mucegaiuri.
Terasele pe care le coborâm succesiv pentru a ajunge relativ deasupra fostei administraţii a E.M. Baia Sprie (la SV de acestea şi la E de Mons Medius) sunt păstos-mocirlos-caolinice şi spălate de filiforme izvoare şi pârâiaşe ce vor aflui spre valea Tulbure şi-n final în râul Săsar. Mesteceni, plopi tremurători, pini (afectaţi de solul excesiv de acid) goruni tineri, rari cireşi, fagi decorează versanții scăpați activităților miniere de exploatare-n carieră a minereurilor neferoase.
În centrul priveliştii se conturează Ciontolanul iar în spatele şi spre stânga lui vârful Mogoşa (1240 m) cu relee de comunicaţii. Dăm într-un drum tehnologic pietruit cu pavaj cubic. Acesta suie de la EM Baia Sprie spre platforma cu numeroase halde etajate a Minei Screper. Deasupra ei versantul andezitic e impresionant, aducând a caldeiră vulcanică. Dăm de marcajul cruce albastră ce suie dinspre EM Baia Sprie spre Lacul Albastru, orientându-se spre S-SV, după care urmărim marcajul turistic cruce galbenă parcurgând o potecă largă către Calvaria.
Lăsăm la stânga o căbănuţă modestă de vacanţă cu un mic heleşteu, în dreapta o îngrădită livadă dominată de câţiva cireşi sălbatici. Poteca trece pe la polalele lizierei gorunetului acompaniat de traiectul unei vechi linii electrice de medie tensiune susţinută de stâlpi de lemn, capela Calvaria rămâne-n stânga, noi coborâm accentuat spre Baia Sprie, mai întâi pe un drumeag de căruţe, mai apoi pe un drum pavat, ajungând în str. Avram Iancu şi în final la Biserica Reformată Baia Sprie.
***Nişte minime amenajări ale fostelor terase de exploatare în carieră ale versanţilor E-SE ai Dealului Minei, plantarea unor specii de arbori adecvate solului arid şi acid, în egală măsură decorative indiferent de anotimp, concomitent fiind capabile să-l fixeze, amplasarea unor educativ-atractive panouri (explicaţii, schite )în punctele cheie, amenajarea unor cabane-belvedere la Puţul Poni sau pe o terasă SE a Mons Medius, exploatarea ingenios-arhitectural-istorică a citadelei de piatra a Puţului Francisk, amenajarea, ingienizarea şi exploatarea cu bun simţ a borvizului de pe Valea Borcutului, eventual amenajarea unei pârtii de ski la NV de Dealul Minei, pe o văiugă ce dă din şaua de legătura a Dealului Minei cu Piatra Albă în Valea Borcutului, ar putea spori în mod fericit zestrea turistică a multisecularei Baia Sprie (dar şi a Băii Mari aflată la doar 12 km SV-V ), împreună cu apropiatele locaţii de agrement, Staţiunea Turistică Mogoşa şi Staţiunea Turistică Şuior.
