Baia Mare (Valea Borcutului): Pe stâncăriile ruiniforme ale Țighierului
Traseu: valea Frumușaua – izvorul Picsa Babi – Țigheru
Obiectiv: versantul sudic, cu aglomerate vulcanice ruiniforme de tip brecii, ale Țighierului (altitudine medie 380 m); arboretul de castani comestibili – Castanea sativa – de la poalele S-SV ale Țighierului; posibilă completare a circuitului cu vizitarea Bălții lui Pocol, Dealului Mănăstirea – Casa Tâlharilor, Castelului lui Alexiu Pocol sau cu descinderea pe la Târgul Ciorilor în Băița și vizitarea casei memoriale a poetului Ion Șiugariu
Localizare: Maramureș, Baia Mare, Cartierul Valea Borcutului, valea Frumușaua
Itinerar: Baia Mare – Valea Borcutului – 7 km
Marcaj turistic: nu există, în prima parte, după ultimele case de pe valea Frumușaua, până imediat după Fântânița lui Boțu, apar succesiv bornele silvice marcate pe arbori Bs I/9, Bs I/25, Bs I/12 apoi, în zona SV a abruptului stâncos, H-ul silvic roșu; la finalul circuitului, în deplasarea dinspre Țighieru V spre S pe poteca și culmea care separă Valea Borcutului de zona Apa Sărată, pe un gorun monumental din stânga apare Bs V/138; aici se urmează poteca din stânga, trecând pe sub linia electrică de înaltă tensiune și ieșind repede la Bs I/9 de pe valea Frumușaua; până la stația Frumușaua a autobuzului urban nr. 5 mai e de mers circa 1 km, întâlnindu-se și marcajul albastru al mountain bikerilor spre Apa Sărată (dreapta)
Tip traseu: excursie în circuit
Grad dificultate: mediu spre dificil datorită reliefului foarte accidentat
Echipament necesar: adecvat sezonului, obligatorii bețele de trekking și bocanci cu talpa bine profilată pentru aderență deosebită
Lungime și durată: 6-7 km, 3 ore și jumătate – 4 ore și jumătate
Diferența de nivel: aproximativ 220-250 m
Recomandări: vezi harta Zona turistică Baia Mare – Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic, an 2005; deplasare în liniște pentru a admira cervide și alte sălbăticiuni
Avertismente: abruptul stâncos al Țighierului e deosebit de accidentat, cu pereți aglomerat vulcanici intens tectonizati, friabili, grote, vâlcele cu săritori, grohote abrupte, turnuri și belvederi suspendate sau expuse deasupra prăpăstiilor- atenție la abordare – traversare sau escaladare!
Căi de acces: Baia Mare – Valea Borcutului – valea Frumușaua
Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 5, autoturism personal, bicicletă
Sugestii de cazare: -
Descriere traseu:
Din stația Frumușaua urmărim spre NV, în amontele văii Frumușaua, strada asfaltată până la ultimele case; apar Bs I/9, imediat Bs I/25 și continuăm pe un fost drum de car. La stânga lăsăm o platformă nivelată. Traversăm un pod de beton și continuăm spre N pe valea Frumușaua.
Spre dreapta se desprind drumuri de car/TAF și apoi unul pietruit-rutier, spre vilele și casele din vechea Poiana Boțului. La stânga acestui drum apare un ciurgău cu obârșia în Fântânița Boțului. Continuăm în amontele văii Frumușaua; imediat apare Bs I/12; după această bornă silvică se desprinde spre NV-V o potecă prin pădure pe care o urmăm, apropiindu-ne de stâncăriile Țighierului, capătul V.
Suim versantul abrupt presărat cu bolovani desprinși din versant și întâlnim H-ul silvic roșu-izolat. De acum parcursul este neregulat. Suim și coborâm pe vâlcele la stâncăriile ruiniforme, grohotele abrupte cu tineri mesteceni, goruni piperniciți și fagi la fel de vitregiți, contorsionați.
Deplasarea generală se efectuează pe direcția V-E; curând apare o grotă cu o absidă apoi cel mai mare perete cu o diaclază – horn în partea E; la S de aceasta, pe un platou împădurit și accidentat, apare o stâncă înaltă de 7-8 m înclinată, cu bolovani megalitici spre S-SE.
Suim din nou spre stâncării, la un spectaculos cerdac stâncos, urmează cel mai mare, abrupt- cascadat-sec de obicei vâlcel, deasupra acestuia, spre E, tronează Colțul acvilelor de munte și după el, pe aceeași direcție E, Degetul Țighierului – un țanc stâncos negricios înalt de 10-12 m. Merită prospectat vâlcelul cu grohote și pereți stâncoși până la cascada seacă dar cu mare atenție, o derapare și prăbușire putând avea consecințe dramatice!
Coborâm pe lângă vâlcel spre malul drept al văii Frumușaua apoi mergem pe poteca din amontele ei; în dreapta apare o stâncărie imensă, neagră, dincolo de ea e izvorul Picsa Babi * (nepotabil după poluarea minieră prin anii 1990); la stânga pe versant apare grota mare a Țighierului.
În zilele de după ploi, îngheț, ninsori, pentru a nu risca, se continuă pe poteca de lângă vale până la Picsa Babi apoi se suie pe versantul din stânga, intrând în zona plantată cu molizi; aici se desprinde spre V o potecă de sălbăticiuni pe curbă de nivel. O urmăm circa 100 de metri și în față apare gura grotei (atenție deosebită grota formată din brecii intens tectonizate are tavanul și pereții fisurați, oricând existând riscul desprinderii bolovanilor sau chiar și prăbușirea tavanului, mai ales în cazul în care turiștii fac foc iarna sau primăvara devreme iar apele infiltrate și variațiile termice destructurează roca).
După un scurt popas revenim pe culmea/poteca E de lângă plantația de molid, trecem pe la platforma mică a unei foste sondeze; de aici suim alert spre NV la stâncăriile cu belvedere și la un alt cerdac stâncos în formă de V, cu vârful orientat către N.
De aici panoramăm spre Dealul Mănăstirea, vârful Iricău, Frumușaua – Valea Borcutului, Cartierul Săsar, iazul de decantare a sterilului Bozânta Mică, Tăuții Măgherăuș; de aici încolo, trecând pe deasupra stâncăriilor și pe la succesive belvederi suspendate deasupra prăpăstiilor sudice ale Țigherului, se face traversarea zonei aride de la E la V, spre final, în dreapta sus, spre Culmea Țighier, se fac remarcate un perete aglomerat vulcanic alterat exogen prin cloricizare, roca având irizatii verzi- albastre apoi mai sus, un bloc imens de brecii cu o grotă-n bază; vizavi de aceasta, spre V, imediat sub culme, un bloc stâncos de aproximativ același aspect și mărime dar dispus în oglindă; spre final, tot în dreapta sus spre culmea împădurită care coboară alert spre V-SV, spre vechile vii admirăm alăturate mici țancuri și pereți ruiniformi.
Coborâm pe o potecă de cervide spre arboretul de castani comestibili și ieșim lângă o vie veche, într-o poieniță cu meri sălbăticiți. La stânga e o fântâniță, neîngrijită după 1990. Lângă un măr bătrân, o colibă, bănci de lemn și o masă. De aici urmărim spre S poteca ce traversează o zonă de lăstăriș dens și cu iarbă neagră-Calluna vulgaris. Poteca continuă prin dreapta vâlcelului, lasă o altă vie mai măricică pe stânga și o poieniță în care țiganii și-au relocat colibele.
Privind de aici spre NE zărim stâncăria Țighierului, la E Dealul Mănăstirea și Poiana Boțului, apoi spre SE gospodării, case și vile noi, dincolo de ele, după Podgorii, blocurile Cartierului Săsar din Baia Mare. Imediat poteca intră printre castani bătrâni și goruni exemplari pe culmea ce separă Valea Borcutului de Apa Sărată; pe un gorun din stânga apare Bs V/138.
Poteca se bifurcă. Urmărim cea din stânga suind puțin până sub linia de înaltă tensiune, coborând apoi pe un șleau argilos spre vechea locație a țiganilor de pe Frumușaua, la Bs I/9, adică ajungem la drumul asfaltat pe care continuăm circa 1 km până la stația de autobuz Frumușaua, admirând spre stânga sus Iricăul și-n continuarea acestuia spre SE Culmea Morgău.