Toamna prin Țara Codrului și Strâmtorile Țicăului
Traseul din 22 octombrie 2015 cu D. Pascu și eu
Obiectiv: o parte din Țara Codrului toamna, râul Someș, Pescăria Ariniș cu o peisagistică și avifaună minunată, lunca Someșului de pe ambele sale maluri în zona Someș Odorhei-Năpradea, Benesat, Balta Benesat, Strâmtorile Țicăului apoi Ulmeni și satele până la Sălsig; activități pastorale de sezon în lunca Someșului și a văii Sălăjel
Localizare: Maramureș și Sălaj, Țara Codrului și Stâmtorile Țicăului
Itinerar: Baia Mare-Hideaga-Ardusat-Gârdani-Ariniș-Cehu Silvaniei-Benesat-Someș Odoreu-Năpradea-Benesat-Ulmeni-Sălsig-Baia Mare- circa 170 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: circuit autoturistic sau cicloturism
Grad dificultate: -
Echipament necesar: lejer, adecvat autoturistic
Lungime și durată: circa 7-8 ore, aproximativ-200 km (în funcție de obiectivele vizitate)
Diferență de nivel: -
Recomandări: harta rutieră Maramureș și harta interactivă Sălaj; pentru acces (vizitare și pescuit sportiv) în Pescăria Ariniș-proprietate privată – tel. 0757-607618- dir. Ramona Cosma); în acest circuit se pot vizita și următoarele obiective turistice: biserica de lemn, monument istoric, din Buzești, crucile (așa zis) celtice din Ariniș, orașul Cehu Silvaniei, biserica de lemn, monument istoric din Horoatu Cehului, biserica greco-catolică, monument istoric din Benesat, cu un cimitir impresionant prin crucile de piatră și fier, printre ele și câteva rotunde- celtice, crucea celtică de la intrarea bisericii Aluniș, biserica de lemn, monument istoric și Râpa Străminoasa din Vădurele, vestigiile cetăților medievale din Cheud, unele în flancul drept al Someșului la gura văii Hija (cu granați), celelalte pe o măgură la poalele vestice ale căreia sunt destul de bine conservate ruinele Mănăstirii Benedictine – sec. XIII-XIV, ultimele vestigii ale castelului grofului Pecsy Mihaly din Țicău (poarta și, parțial, zidul de piatră ); orașul Ulmeni; pescuitul sportiv poate fi practicat de către amatori de-alungul râului Someș sau/și la Pescăria Ariniș (numai după o prealabilă programare și obținerea acordului proprietarului; de menționat că aici se organizează concursuri de pescuit sportiv la răpitori)
Avertismente: -
Căi de acces: vezi itinerar; circuitul se poate face și în sens invers
Mijloace de locomoție: autoturism personal; bicicleta
Sugestii de cazare: cort
Plecăm din Baia Mare, abia pe la ora 11. Soare, senin, 6 grade C temperatură. O zi ideală pentru o hoinăreală de toamnă. Primele subiecte foto se ivesc coborând în Hideaga. Un cuptor pentru pită, o casă tradițională învăluită în vița de vie spoită în galben auriu. Apoi în lunca Someșului, la Colțirea, cu sutele de baloți de paie profilați pe background-ul culmilor împădurite băimărene. Pe la prânz, țăranii ieșiți de dimineața la cules bostani și porumb în zona podului de la Ardusat, se întorc spre casă, pentru a prânzi, cu atelajele trase de cai. De-abia se văd mistuindu-se discret printre holdele de porumb ruginii. Flancurile Someșului sunt dominate încă de verdele văratic dar prin maiestuoasele sălcii răsare, ca un solar far, câte un plop tremurător. Până la Gârdani, dacă nu evadezi din chingile șoselei pe ulițele laterale ale Tămaiei, Buzeștiului, Sârbiului și Fărcașei, în afara fânețelor otăvite și a unor pitorești scene pastorale nu prea ai ce vedea. În Gârdani însă mai pot fi văzute câteva gospodării tradiționale de o poezie și un farmec cu totul aparte, de la prispele înguste aurite de vița de vie la spoiala florală a pereților și minunatele traforaje realizate în scândura de brad patinată de decenii. Alte scene pastorale între Gârdani-Rodina și Ariniș. Și o zveltă siluetă a bisericii Mănăstirii Frasin ivită pe dealurile din dreapta.
Nu ne mai oprim până în dreptul heleșteelor Pescăriei Ariniș (în mare parte acestea, în zona lor estică și pe flancul geografic stâng al modestei văi Sălăjel, au fost secate în 2014 și în prezent sunt cultivate cu porumb). Frumoase-s bordurile de stuf și papură dar mai ales oglindirile sălciilor în heleșteul de 4 ha de lângă șosea, cele mici, de reproducție, dinspre vest, sunt neutilizate de câțiva ani. Ne remarcă vigilentul paznic și ne-ntreabă de ce fotografiem balta, fiind vorba de o proprietate privată. Îi spunem că suntem pe o șosea (spațiu public) și ne fascinează peisagistica pur și simplu dar și că odinioară, cu acceptul personalului pescăriei, fotografiasem pe balta cea mică solemne cârduri de lebede albe, stârci cenușii și egrete (spre bucuria Ancăi și a nepoților mei Radu și Darius). La asta ne sugerează s-o contactăm pe directoarea Pescăriei Ariniș, cu șanse reale de-a vedea și balta mare, de 20 ha, aflată în spatele clădirilor administrative (niciodată nu știusem de ea). Nu ne place să deranjăm lumea dar… e atât de superbă ziua și locația încât dăm curs propunerii paznicului și, spre uimirea noastră, obținem pe loc acordul directoarei plus câteva recomandări privind avi și acvafauna, permițându-mi-se să parchez în curte. Asta ne dă peste cap programul avut în vedere inițial dar… ce regal! De la urmele căprioarelor ce pasc nocturn pe digurile otăvite, la brâiele sau întinsurile de stuf, cele din urmă păpădii și cicori, bărcile pescărești, pescarii dintr-o barcă gonflată aflați în acerbă căutare de răpitori, mâțele tărcate strategic fofilate printre bălării, punând ambuscade bietelor rozătoare și păsărelelor. Eleganța, noblețea, zborul ca un dans magic, ne-o oferă însă stârcii cenușii, albele egrete și mai apoi două lebede care plutesc cam departe de noi și inofensiva vânătoare foto. Ne plimbăm așadar inocenți și risipitori, de parcă am fi zeii stăpâni ai timpului, pe digul ce separă de la N spre S heleșteul mic de cel mare după care o cotim spre V, pe digul lung păscut de vite. Practic cea mai mică schimbare de locație și perspectivă aduce o imagine nouă, inedită, de la culoarea, reflexele și umbrele proiectate pe luciul apei la marginile cu stufăriș și clădirile administrative în timp ce spre N, pe un deal, solitară, suplă și elegantă, atrage atanția alba siluetă cu acoperiș de țiglă a bisericii Mănăstirii greco-catolice din Băsești (pe care am vizitat-o an de an aproape cu ocazia vizitării poienilor cu lăcrămioare ale pădurii de ceri și goruni Potoc).
Constatăm că a trecut de ora 14 și că ziua e tot mai scurtă. Ne întoarcem la mașină ca niște fraieri gură cască, nebăgând în seamă egreta care pescuiește în heleșteul mic la doar câțiva metri de noi. Cu ceva șansă îi nemurim totuși eleganta plutire spre albastrele zări. Ne resemnăm repede, admițând că pentru fotografia avifaunei de aici e de venit în zori, de stat peste zi și apoi la pândă în amurg, înarmați până-n dinți cu teleobiective, trepied, costume de mascare… sau de venit pur și simplu pentru a marca magia tranziției unei zile, indiferent de anotimp, de la mijirea zorilor și răsăritul soarelui la aceea a nopții. Îi mulțumim paznicului, plecând către Moara Florii, în fâneața otăvită din lunca Sălăjelului admirând o turmă de 666 mioare. Biserica din Oarța de Jos rămâne-n urmă și la dreapta iar mai apoi, peste heleșteele de la Cehu Silvaniei, se văd cele de la Motiș și vatra satului sălăjan omonim.
Traversăm Cehu Silvaniei oprindu-ne pentru câteva peisaje din zona Horoatu Cehului, intrând pe urmă în Benesat. Continuăm spre Aluniș-Someș-Odorhei (având treburi în Năpradea). Minunat Someșul răsfirat peste pragurile mici, succesive, strălucind orbitor în soarele după-amiezii de octombrie. Doi cormorani își fac nestingheriți siesta în amonte de podul rutier ce leagă Someș Odorhei de Someș Guruslău. Pe deasupra lor se văd culmile împădurite ale Dealului Sălajului. În aval de pod parcă ar curge un alt râu, mai calm, mai umflat, lăptos-cafeniu, flancat de șirurile de plopi și sălcii, la stânga tronând impozanta siluetă a bisericii din Someș Odorhei. În acea zonă, pe malul drept, fojgăiesc tăcuți și misterioși pescarii amatori visând la marea captură. Trecând prin Traniș nemurim gospodării tradiționale pastelate de vița de vie, doar la întoarcere vom acorda cuvenita atenție ritmurilor cromatice oferite de alternanța ogoarelor cu verdele trifoistilor, ruginiul porumbiștilor și pastelul codrului tânăr de foioase. Departe, toată după-amiaza, soarele se va juca cu noi scoțând în evidență din ce în ce mai mult Stanu Cozlei și cuesta vestică (calcaroasă) a Prisnelului Vălișoarei. Prietenul nostru năprădean, coleg în excursiile sălăjene, tânărul profesor de istorie Dorin Trif, ne așteaptă la casa sa părintească apoi ne învită la o cafea și ne arată grădina și micul heleșteu ingenios amenajat la capătul tinerei livezi de pruni. Admirându-i obiectele gospodărești moștenite de la bunici (rindea și jilău, compas arhaic, piaptăn pentru fuiorul de cânepă, un îmblăciu pentru cânepă, un superb fier de călcat cu cărbuni încinși (botezat pe aici voșolău iar prin Maramureș ticlăzău, ambele derivate din limba maghiara) dar și sfioasele-i mâțe, ne trezim că a trecut deja de ora 17 și imediat vine apusul soarelui.
Ne luăm rămas bun zbughind-o spre Benesat. Aici o specie agățătoare de plantă înrudită hameiului acoperă ca o rubiniu-sângerie plasă de mascare tinerele sălcii iar imaginea lor contre jour nu poate fi ratată. Abandonăm șoseaua care-n circa 1,5 km intră în Strâmtorile Țicăului acompaniind spre Țicău-Ulmeni flancul stâng al râului Someș, luând-o pe drumul îngust, betonat, din dreapta care trece calea ferată apoi pe lângă instalațiile marii și vechii balastiere, ajungând pe malurile V-SV-S ale Bălții Benesat – un rai al pescarilor și al avifaunei lacustre. Imediat ne atrage atenția regala plutire a două lebede înconjurate de câțeva rațe sălbatice și lișițe, în aer, în preajma lor, zburând acrobatic un mic stol de păsări acvatice neidentificate-aducând unor minusculi pescăruși. Ne începem tertipurile foto-cinegetice dând ocol bălții. Soarele cade repejor la orizont în timp ce cromatica apei, strălucirile sale feerice capătă irizații bronz-aurii. Gata. Ne spune Săgeata albastră ce șuieră acut în timp ce năvălește impetuoasă din Strâmtorile Țicăului către pustia gară Benesat, oprind acolo doar pentru un minut.
Plecăm spre Ulmeni, oprindu-ne în Strâmtorile Țicăului pentru a ne juca cu demi-Luna răsărită deasupra codrilor poleiți ai Dealului Mare și pentru a surprinde Someșul într-o amplă voltă. Ce bine că aici nu s-a materializat proiectul ceaușist de construire a centralei electro-nucleare! (sau poate că nu, naiba știe?!). Mă întreb retoric de câte ori oare am fotografiat, venind din Benesat spre Țicău, monumentalul stejar din stânga șoselei, de la poalele plantației de pini silvatici aferenți modeștilor Munți ai Țicăului?
Nu rezistăm nici de această dată, solitarul stejar e mult prea falnic, sculptural și splendid proiectat pe zmeuriul-auriu al amurgului debordant. Galopăm spre Ulmeni apoi spre Sălsig-Baia Mare cu ochii țintă ba la șosea, ba la soarele care, obosit de fastuoasa-i preumblare diurnă, se îndreaptă grabnic spre meritata-i odihnă. Dar cum să ratezi o stivă de baloți de paie care parcă tocmai a luat foc de la incandescentul astru, o casă de chirpici și lut bătut părăsită, mai încolo o ciudă de vaci și doi ponei iar în Sălsig apusul însăși? Acolo rulăm bezmetici – fără multă șansă-pe neștiutele ulițe vestice pentru a prinde breșele degajate necesare, tragem niște cadre, o tulim avizi spre intrarea în Gârdani dar… într-o clipă doar, ultima geană însângerată a soarelui pică pe după dealurile orizontului la Rodina-Ariniș. Finiș! Aparent doar fiindcă imediat după podul de la Ardusat ratăm, din pricina grabei și a beznei, un mascul fălos de fazan plimbându-se șăgalnic și inconștient pe acostament, nu și ultimele imagini SV-V ale cerului, spre Strâmtorile Țicăului și Munții Codrului.
După 8 ceasuri de autumnal foto-regal ajungem la casele noastre încântați (precum de fiecare dată) chit că știam din start, ca pe propriile noastre buzunare, toate acele minunate locuri și pe deasupra și în varii anotimpuri, dovadă că dacă-ți deschizi larg ochii… minții vei avea mereu noi și noi motive de satisfacție, admirație și încântare. Sunt doar 7 grade C în Baia Mare dar noaptea temperatura va coborî la -3 grade C aducând a doua brumă a acestei toamne.