Pe la Balta lui Pocol, la Casa Tâlharilor de pe Dealul Mănăstirea
Traseul din 9 ianuarie 2016 cu Luca (6 ani) & Adi Sabău, Pongo, Spotty & eu
Obiectiv: cartierul băimărean Valea Borcutului, parcul dendrologic de la Balta lui Pocol, Casa Tâlharilor de pe Dealul Mănăstirea
Localizare: Baia Mare – cartierul Valea Borcutului, zona NV
Itinerar: Baia Mare – Valea Borcutului – circa 6 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: drumeție pentru orice anotimp, excelentă pentru inițierea turistică a celor mici (începând de la 5-6 ani)
Grad dificultate: ușor (mediu iarna dacă neaua e groasă și înghețată)
Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți și bețe de trekking-pantă mare la Casa Tâlharilor, rocă stâncos-grohotoasă cu risc de derapaj
Lungime și durată: circa 3-4 ore; 5-6 km (fără a include drumul din/ în Baia Mare)
Diferență de nivel: circa 250 -300 m
Recomandări: harta zona turistică Baia Mare-Tăuții Măgherăuș -2005 din seria Gutinul Turistic
Avertismente: Casa Tâlharilor reprezintă o zonă stâncoasă formată din brecii (aglomerate vulcanice infiltrate îndeosebi cu oxizi de fier și cimentate cu cenuși vulcanice) intens alterate exogen, cu numeroase grote și vizuine, pereți și tavane instabile, infiltrate de apele pluviale, afectate de variațiile termice și cu risc real de desprindere și accidentare
Căi de acces: din Baia Mare prin Valea Borcutului, de acolo pe valea Frumușaua, pe la fostul bold (băcănia-alimentara) lui Ticz Arpad sau imediat după Castelul Pocol spre Balta lui Pocol pe deasupra Ghistinișului lui Roman
Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 5 până la stația Frumușaua sau la Castelul Pocol; autoturism personal, mountainbike
Sugestii de cazare: -
Iarnă capricioasă, atipică, tardiv sosită și incert instalată după slabele ninsori de la Bobotează și de Sfântul Ion, astfel codrii fiind efemer imaculați de cele 2-3 degete de zăpadă pufoasă, peisajul căpătând acel pur hibernal încântător. Gerul ajunsese imediat după Revelion la -16 grade C dar nu ținuse (din fericire) nici măcar până la Bobotează. Nocturn, temperatura se situă la -2, -4 C, maxima diurnă urcând spre 4 grade C. Din păcate soarele nu se prea arăta dar ziua era-ntr-un vizibil crescendo. Cu alte cuvinte o vreme numai bună de evadat într-o mică drumeție (de suflet) după micile plimbări pe malurile râului Lăpuș și a râului Someș din debutul acestui nou an.
Le transmit ortacilor de ture, încă de vineri (email), uzuala invitație la drumeție, unii nepercutând defel, alții declinându-și interesul. Fascinat de puritatea și frumusețea zilei, vineri, imediat după prânz, însoțit de cățeii din dotare, beagle-ul Pongo & simpatic-afectuosul maidanez Spotty, trag un scurt circuit din Valea Borcutului spre poalele V ale Dealului Iricău (636 m altitudine), ca un fel de nostalgică recapitulare a neuitatelor excursii din copilărie. Poiana Iricău a fost plantată de mult cu pinii silvatici, aceștia ajungând la maturitate, constituind de mulți ani o oază de verde tonic înconjurat de codrul matur de gorun și multisecularii castani comestibili gigantici, impresionanți, mulți dintre ei uciși de cancerul de scoarță. Până prin 1980 vechea potecă pastorala de la liziera vestică a Iricăului fusese perfect conturată și destul de frecvent bătută apoi și aceasta fusese acaparată de arbuștii agresivi și huciul tânăr (care-și aveau rolul lor benefic fixând solul și stăvilind alunecările de teren), în consecință cu greu reușesc să-mi mențin un track mai degrabă intuitiv. Ies mai întâi la defuncta gospodărie a familiei Codrea, de-acolo cobor spre gospodăria familiei Nemeș K., trec apoi prin fosta livadă scăpătată și decimată a lui Erika Kiss și Szentpeteri, las la stânga fosta gospodărie a familiei Smitko, iar în final ajung la sinistrul Cămin Cultural (lăsat de municipalitate în paragină, ca și Castelul Pocol de altfel).
După-amiază relansez invitația la o drumeție în circuit pentru sâmbătă dimineața, aproape cu același (mut) ecou. Spre surprinderea mea se arată interesați A. Sabău și fiul acestuia, Luca, de doar 6 anișori, un scump de copil ocoș foc.
Ne întâlnim la ora 9,30 la Căminul Cultural și, acompaniați de veseloșii Pongo și Spotty, purcedem în sus prin Valea Borcutului. Probabil pentru un împătimit montaniard nu poate exista o bucurie mai mare decât aceea de-a conduce pe traseele anterior bătute alți turiști, de-a le revela frumusețile peisagistice, botanice, toponimiile, particularitățile geomorfologice, istorice etc. ale acestora iar atunci când în echipă e și un copil, simbol al ingenuității, candorii, purității, curiozității, spontaneității etc. cred că e ceva nemaipomenit (indiferent dacă e vorba de propriii copii, nepoți ori de copiii altcuiva, asta doar cu condiția să iubești copiii).
Din dreptul fostei biserici greco- catolice a familiei Pocol și imediat după fostul magazin-băcănie a lui Ticz Arpad o cotim la stânga. Depășim curând vestigiile fostului conac frumos care aparținuse bogatei familii Mureșan, suim pe drumul lutos, în serpentină, printre alte huciuri care substituiseră după anii 1960-5 livada cu valoroase și variate specii și soiuri de pomi fructiferi și imensa vie cultivată cu viță de vie nobilă și ajungem astfel la SE de casele-n ruină ce aparținuseră familiei Hindly și Boroș. Aici ne iau în primire 3-4 câini, fără incidente dezagreabile însă. Cam atunci, de undeva dinspre Frumușaua, auzim două împușcături seci ale vânătorilor. Anterior îmi atrăsese atenția un descendent al familiei Boros că-n zonă, îndeosebi în weekend, activează o grupă de bravi vânători care împușcă pe loc orice câine ivit în bătaia puștii iar asta m-a descumpănit subit (având niște urâte amintiri legate de vânători și docila-mi Brena, un labrador retriever nespus de cuminte, ascultător și neinteresat de vânat, care fusese cât pe ce să fie luată-n cătare în zona Săpânța, Vadu Izei-Piatra Tisei-Agriș dar și pe Valea Clițului din Sălaj). O drujbă se aude prin gorunetul intercalat cu castani comestibili și pini silvatici, înspre apropiata zona S a Bălții lui Pocol. Sunt doborâți și extrași arborii uscați în picioare, trunchiurile fiind tractate de către un tânăr în modul clasic, cu frânghia pusă de-a curmezișul umerilor și a pieptului (ca la celebrii edecari de pe Volga ai lui Ilya Repin).
Soarele răzbește la un moment dat printre norii suri-plumburii prevestitori de ploaie, și mai strălucește scurtă vreme după ce ajungem la Balta lui Pocol – colegii aflați acolo în premieră – și la solitarul exemplar de tisa (Taxus baccata).
Nu mai revenim la potecă ci o tăiem direct la dreapta-n sus, ne intersectăm cu cea care suie pe o culme lungă și înșeuată, trecem pe la două foste locații în care meșterii pietrari au extras cuarțite hidrotermale dure din care ciopliseră celebrele pavele folosite la pavajele stradale medievale și încă foarte multă vreme după aceea. A rămas la dreapta potecii și vechiul ștuț al unei sonde de prospectare geologică. Un șleau de car, pe care recent se tractaseră cu caii bușteni tăiați pe Dealul Poprad, coboară în stânga spre Balta lui Pocol.
Neaua nu are mai mult de 3-4 degete grosime, soarele încălzește repede atmosfera iar zăpada care bordase gingaș ramurile arborilor cade cu un delicat fâșăit precum o ploaie de confetti. Din urmă ne ajung doi tăietori de lemne călare, asta în timp ce o luăm la stânga, către un bloc de brecii ocru-ruginii cu aspect de bord, deasupra acestuia ivindu-se pitoresc-restrânsul pâlc de pini silvatici cu trunchiuri ruginii solzoase de la Casa Tâlharilor de pe Dealul Mănăstirii. Îi arăt pe rând avidului de cunoaștere Luca grota/vizuina lupilor, de mulți ani pustie, apoi, printr-un passing de circa 50 m pe curbă de nivel (de la E către V) celelalte grote și vizuine. De această dată din păcate, din pricina iernii calde și a lipsei precipitațiilor consistente, hornurile scurte și grotele nu au precum altădată sloii de gheața atârnânzi cristalini, ca niște veritabile stalactite și stalagmite ori ca niște fioroși colți de rechin.
Ne întoarcem spre grota lupilor după care suim la belvederea Dealului Mănăstirii descoperind pe tinerii goruni cicatricile vindecate ale crucilor decupate cu toporul imediat după 1990 de către vreun popă nefericit, dornic să ctitorească pe-acest loc o mănăstire, reluând astfel intenția unui călugăr care dorise prin 1940 același lucru, proiectul creștinesc eșuând, în sit rămânând însă tot mai greu vizibile bucăți de cărămidă și țiglă. Imediat ce ajungem pe locul de belvedere facem un scurt popas în care Luca savurează un pahar cu must oprit, un nectar de struguri 100 % eco-bio-natur și preparat la noi în casă din deliciși struguri hibrizi de roșcă după care, fiind încolțit amical de către nehaliții Pongo și Spotty, își mâncă cu greu sandvișul după ce le oferi generos câte o bucățică. Panoramăm spre vârful Iricău, zona Borzaș, Berărie, Măieriște, satele Săsar, Recea, Mocira, Culmea Preluca, lunca Lăpușului și cea a Someșului apoi începem coborârea pe lunga spinare V a Dealului Mănăstirii, prin pădure, spre Întorsură, o vreme deplasându-ne prudenți pe urmele celor doi temerari motobickeri. Din fericire nu ne-am întâlnit cu vânătorii iar cățeii mei scăpaseră teferi .
Deoarece neaua a udat ghetele lui Luca și-ncepuse a-i fi frig la picioare alegem calea directisimă de întoarcere, pe-acolo pe unde am suit cu doar trei ceasuri în urmă. Dacă pentru colegii mei drumeția aceasta reprezentase o agreabilă premieră turistică, pentru mine constituie o a nu mai știu a câta, nostalgică, recapitulare a numeroaselor excursii făcute-n acest microunivers al copilăriei, mai întâi cu părinții, fratele și sora mea, ulterior cu diferiți ortaci, cu toții niște incorigibili împătimiți ai naturii indiferent de anotimp.
Să menționez că-n acest încântător circuit nu am întâlnit nici un turist băimărean? În fond asta pare foarte firesc, lumea ocupându-se de lucruri mult mai serioase! O spun din nou, ferice de băimăreni fiindcă au la îndemână o pleiadă de trasee turistice de dificultate și întindere diferită, putând evada oricând, în nicio jumătate de oră, din insipida fojgăială urbană pentru a ajunge în generosul mijloc al naturii) și voba aia Adidas torsion – dacă vrei poți!
Ce frumos ar fi dacă site-ul ar fi scrisă și în germană, și în ungurește.
Felicitări pentru aceste descrieri minunate! Pe aceste meleaguri și prin acești munți mi-am petrecut tinerețea.