Două sate din Maramureș, selectate printre cele mai frumoase așezări rurale din Transilvania
Preluca Nouă și Breb sunt cele două localități din Maramureș care fac parte dintre cele mai frumoase sate din Transilvania, conform unei clasificări realizate de Asociația „Cele mai frumoase sate din România” (AFSR).
Alături de cele două sate maramureșene, în top se mai află alte 14 sate din județele Alba, Arad, Brașov, Cluj, Harghita, Sibiu și Timiș. Satele care reprezintă regiunea Transilvania au fost alese pentru a promova valorile satului românesc, în condițiile în care tot mai multe așezări rurale își pierd autenticitatea din cauza influențelor occidentale.
Satul maramureșean Breb a devenit celebru în toată lumea după ce Prințul Charles al Marii Britanii a cumpărat mai multe case aici și, ulterior, a făcut chiar și o vizită în acest sat. Satul Breb mai este renumit pentru arhitectura tradițională din lemn, respectiv pentru porțile sculptate manual în lemn.
De cealaltă parte, satul Preluca Nouă surprinde prin frumusețea peisajelor, simplitatea caselor vechi, din pământ și paie, dar și prin produsele tradiționale pregătite de către localnici.
Principalele obiective ale Asociației „Cele mai frumoase sate din România” sunt valorificarea și promovarea potențialului turistic al satelor românești, conservarea și răspândirea tradițiilor din satele românești, crearea unor oportunități de dezvoltare economică a acestora, sensibilizarea opiniei publice la problemele satelor românești și, nu în ultimul rând, realizarea formării profesionale a locuitorilor din satele românești.
Maramuresul nu e in Transilvania !!!!!
Cum asa??
O fi Dobrogea…..!?
. Din Ardeal fac parte Transilvania, Banatul, Crisana si Maramuresul.
Bună ziua,
Pornesc cu un răspuns începând de la ceea ce scrie și în text: „conform unei clasificări realizate de Asociația «Cele mai frumoase sate din România» (AFSR)”. Asta înseamnă că această asociație a făcut astfel clasificarea care include și Maramureșul, dar și alte județe precum Arad sau Timiș.
În altă ordine de idei, într-adevăr, Transilvania cuprinde 10 județe din partea centrală a țării, exceptând județele din nordul și vestul țării. Dar, pe de altă parte, există și un alt sens al denumirii de Transilvania, din punct de vedere politico-geografic, care cuprinde și regiunile Maramureș, Crișana și Banat.
Toate cele bune!
Wowwww satul meu natal,chiar ca e frumos ,ce dor mi-e de acele locuri…stii tu Emanuel,;)