Din Borșa Fântâna în Rezervația Științifică Piatra Rea
Traseul 45 din 18 septembrie 2014 cu D. Pascu, soții Kelemen & eu
Cu gândul la Papa, cel care ne-a dus prima oară prin 1960-1961 (pe mine și fratele meu Alex) la Piatra Rea pentru a ne arăta florile de colț dar și la nepotul Radu pe care l-am introdus la rându-mi în acel mirific univers botanic alpin la doar 7 anișori și jumătate (vezi Ruta 29 din 25 iulie 2012 cu D. Pascu, R. Todea și Brena)
Schimbare turistică de locație și decor după trei ture realizate în Defileul Lăpușului, una în flacul geografic stâng-zona Peteritea – Vima Mică, două pe cel drept, zona Săhelbe și Codru Butesei. O abordare diferită a Pietrei Rea dar și o vizitarea în premieră (de către noi) a celor două biserici de lemn, monumente istorice de secol XVII din Săliștea de Sus la final. Senin dar o temperatură de doar 5 grade C dimineața la ora 6 când plecăm spre Borșa. Iminent, spectaculos, răsărit admirat dincolo de Pasul Neteda, pe deasupra Măgurei Mari, Corhei, Chicerei, Stânișoarei și a Sermetieșului din Munții Lăpușului. Scurtă oprire pe Valea Cosăului la o vâltoare, horincie și frumosul eleșteu privat. Răsărit de soare surprins din cumpăna apelor Dealului Văleniului. Impresionant de modest cursul Izei la Bârsana după un an secetos și cald. Frumoase, ca de obicei, jirezile și clăile de fân din lunca Izei. Pitorești bisericile, îndeosebi cele de lemn, monumente istorice ori relativ noi, din Rozavlea, Bogdan Vodă, Dragomirești aflate în apropierea șoselei. Frumoase și atelajele cu cai înstruțați la căpestre cu ciucuri mari de melană roșie, purtând în căruță țăranii plecați dis de dimineață după fân ori la scos cartofi. Doar 4 grade C pe Valea Izei. Frumoase și panoramele din Dragomirești către Țibleș, mai apoi cele spre Munții Rodnei și mai târziu spre Munții Maramureșului. Neguros Pietrosul și Puzdrele la 8,30 dimineața – temperatura de 5 grade doar, cu toata că soarele-și intrase-n drepturi.
Umblu-n Borșa – Munții Rodnei de pe la 10 ani, adică de mai bine de 54 de ani dar pare-se că mereu mai e o șansă de-a descoperi câte ceva din „ospitalitatea românească”. Acum de exemplu, parcând la 9 dimineața pe malul stâng al văii Cimpoiasa, pe la ultimele gospodării din Borșa Fântâna, un mahmur borșan în chiloți și tricou spunându-mi colocvial/ la pertu (glumind, crezuserăm cu toții) nu mi-ai adus țigara la cafea. Apoi se apropie de poartă și, arțăgos –du-te ie-mi un pachet de țigări, îți dau io banii, că de nu nu… nu parchezi aici, e teren privat, de firmă! Mi-a sărit muștarul, doar parcasem adesea acolo fără nicio problemă, locul fiind larg, neblocând accesul cuiva iar acum?! Am insistat să credem că mârlanul e șugubăț dar nu, deveni agresiv. Cu greu m-am abținut să nu-l bag în… maternele-i origini (ca pe cucernicul călugăr de la Schitul Poșaga – Muntele Mare ce ne lăsase/ admirase odinioară instalându-ne corturile – eram cu Papa și Jancsi – descărcând tot calabalâcul, urmând ca dimineața să suim în Scărița – Belioara – Sesu Craiului, când terminaserăm și ne pregăteam de cina ne strigă ca locația le aparține iar camparea e interzisă!). Nedorind un dialog necivilizat, gândindu-mă că boul ar fi în stare să-mi vandalizeze mașina, am întors și parcat la obârșia văii Fântâna… cu moralul ridicat de acest, cretin, eveniment matinal.
Ne luăm rucsacii ușori, bețele de trekking și o luăm sus, spre borvizul La Păcură în vreme ce o localnică-și scote, în melodios clinchet de cinghilei și talăngi vitele la pășune. După doar 20 minute de la start gustăm puțin din excelentul borviz după care coborâm în valea Cimpoiasa, suind spre obârșa ei de la confluența Văi Rea cu valea Păltiniș. Păltinișul e scăldat în soare, Cimpoieșul, Piatra Rea și Râpa Piatra Rea în umbră și neguri. Pe sub molizi au apărut exemplare bătrâne de ciuperci din speciile Lactarius deliciosus alături de Amanita muscaria, Macrolepiota sp. și rare Boletus edulis invadate de viermi. Ne impresionează destul de numeroasele și frumoasele margarete dar e clar că toamna s-a instalat binișor, dovadă nu doar fagii galben-aurii punctând versanții abrupți, defrișați barbar după 1989, aflați în spontanră regenerare.
Pentru a nu dubla, pe cât posibil, o parte din traseu dar și pentru a revedea inferioara cascadă a văii Păltiniș (cea mare aflându-se sub stâna mutare de la SV de Cimpoieș) propun continuarea pe valea Păltinișu și de la frumoasă ștergare alb-înspumată de apă la stânga-n sus. Pe potecă apărură crotinele măslinii și urmele ongloanelor oilor și caprelor necoborâte, conform tradiției de la stâna de pe Valea Rea la 10 septembrie sau de Înălțarea Sfintei Cruci.
Fără grabă, încălziți de soare inițial apoi zgribulind pe Valea Rea 1 oră și 30 de minute de parcus lejer și admirabil ajungem la poalele obiectivului propus după care începem urcușul spre Biserica Pietrei Rea. Soarele săltă pe la 11 pe deasupra turnurilor alb-sure ale Pietrei Rea, Râpa Pietrei Rea și Piatra Rândunelelor rămânând în continuare în umbră, în soare e Păltinișu și creștetul Cimpoieșului. Dăm peste exemplare rare de flori albastre de omagi, în rest sutele de tulpini ale acestora erau pline de semințe uscate iar urzicile, stimulate de activitățile pastorale, exuberante dar și păscute parțial de hrăpărețele capre. Nu găsim, ca alteori, flori de colț în grohotișul inferior iar speciile prezente în lunile de vară, numeroase, variate, spectaculoase, lipsesc acum, multe dintre ele fiind uscate, doar frunzele zimțate ale ciulinilor galben pal, feriguțele, limba cerbului. Nici urmă de zdrențuit-parfumatele garofițe barba ungurului, ici acolo câte o Campanula glomerata, omagi albaștri și alții galben pal. Deshidratate exemplare de specii cactacee – cu frunze cărnoase de regulă, de Saxifraga sp. și Sempervivum sp. Florile de colț – Leontopidium alpinum se ivesc pe brânele înguste, cu smocuri de graminee aproape uscate, ca după brumă. Sunt trecute binișor, arare cele neînflorite și neajunse în faza seminceră, așadar le lipsesc florile propriu-zise, ocru-galbene-aurii ca niște mici perle dar asta nu le făcea defel mai puțin imprseionante.
Soarele scaldă treptat turla calcaroasă a Bisericii după care săltă feeric-orbitor peste turnul mare al Pietrei Rea. Un chip de sfinx grobian îmi atrage atenția, ca niciodată până acum, pe creștetul Bisericii Piatra Rea. Nu suim spre Podul Cailor ci după depășiea Bisericii o cotim la stânga spre o șa acaparată de molidiș dens, tânăr, spontan, agresiv datorită ramurilor uscate. Suisem odinioară cu fratele meu Alex spre creștetul Bisericii Pietrei Rea – pe atunci molizii erau mici, de-o șchioapă. Continuu pe versantul abrupt-cu vâlcea seacă, din zona NV-N ajung la poteca unui urs de unde văd un mic turn stâncos ascuțit, însorit, și pe lângă acesta o parte din Borșa Fântâna după care renunț, întorcându-mă la colegi. La coborâre eu o țin riguros pe lângă Biserică și, în final, pentru a beneficia de o perspectivă completă dar și inedită a Bisericii, o țin la vale direct pe grohotele sure, instabile, apoi intru în molidiș. Dificil dar… a meritat.
Ne regrupăm pe malul drept al Văi Rea, sub Piatra Rea, în pajiștea scundă decorată de sprințare părăluțe – Bellis perenis alb-roz. Aici ne facem popasul, bucurându-ne de soare și ziua turistică de excepție. Coborâm pe Valea Rea și apoi pe valea Cimpoiasa abia pe la ora 14, după îmbarcare plecăm spre Săliștea de Sus. Temperatura a ajuns la 19-21 grade C.
Mă bucur nespus că după sute de treceri prin Săliștea de Sus fără a vedea cele două biserici de lemn de secol XVII cu hramul Sfântul Nicolae, una a Bâlenilor, cealaltă, din Gruiu Rusului, a Nistoreștilor, să ajung la ele alături de colegii de drumeții turistice și să le admirăm împreună zveltețea, proporționalitatea, armonia, ingenios-migăloasa artă a îmbinărilor cu cuie de lemn cu capete înflorate.
O dulce toropeală ne-aprins apoi pe toți, în drumul pe Valea Izei spre Bârsana-Cavnic-Baia Mare. Pe parcurs luăm aminte la motocicliștii străini, cu bidivii puternici încărcați de ordonate bagaje, luncile cu clenceri, jirezi și clăi de fân, țăranii scoțându-și cartofii, constatând că, pe nesimțite, pastelurile încipiente ale toamnei secetoase acaparează pădurile. Mai oprim doar în centrul localității Călineștiu, privirile fiindu-ne atrase de două septuagenare surori, una din ele torcând tradițional lână albă țurcană pentru țesut pănură ori celebre cergi albe, ori înflorate, maramureșene.
Povestea se încheie pe la ora 18 în însorit-secetoasa Baia Mare în timp ce deja (iar) mă bântuia viermele turistic al investigării Defileului Lăpușului – flanc drep – zona Casei Elvețianului – dinspre Săhelbe către Aspra.
ANM a anunțat un weekend ploios, inițial pentru sâmbătă-duminică, curând schimbat, din păcate, ținând cont de nimicitoarea secetă maramureșeană 2013/2014 pentru duminică-luni dar… după cum au evoluat lucrurile-n vara asta mă tem că nu ne va ferici aversa și-n acest caz depinde doar de cheful/ interesul colegilor de ture dacă proiectul se va împlini-n curând ori puțin mai târziu.
